Brenda Stress

 

 

CINE IUBEŞTE ŞI LASĂ

roman

 

 

 

 

Cine iubeste si lasa

 

 

 

S U M A R

§1	§2	§3
§4	§5	§6
§7	§8	§9
§10	§11	§12
Epilog

§1

I-am cunoscut pe o plajã. O plajã însoritã de cãutarea iubirii, ca toate plajele. Doar cã predestinatã unor întâlniri şi întâmplãri neobişnuite. Palmieri. Umbreluţe. Tentaţii. Un nisip negru, vulcanic, sicilian, pe care o puştoaicã goalã şi îmbufnatã, blondã ca spicul de grâu, tocmai scrisese cu o lopãţicã albastrã: V W V.

Adicã: Veronica, William, Vanessa!

Veronica eram eu, William era el, iar Vanessa era… ea!

Aşa am citit atunci, înfioratã, V W V , cu superstiţioasã uimire şi cu un presentiment întunecat cã în acea zi de vacanţã plictisitoare avea sã mi se întâmple, în sfârşit, unul dintre acele evenimente care pot face, pas cu pas, o viaţã de om sã merite a fi povestitã.

Cerul era de un albastru tulbure, dureros pentru ochi. Marea, atât de calmã pânã atunci, concentrând un albastru încã de mii de ori mai intens, se pregãtea în plinã varã de furtunã. Din larg veneau, mereu pe aceeaşi direcţie, ciudate dâre de spumã, parcã un nesfârşit de lung monstru submarin s-ar fi târât cu fricã spre ţãrm.

Pentru bãrcile pescãreşti, vechi dar sigure, sau pentru temerarii aventuraţi în larg pe fragile ambarcaţiuni de sport, sonofarul intrase deja în funcţiune, trimiţând spre orizont o combinaţie de mugete lungi, repetatã la nesfârşit, ca un cântec de cobe într-un cimitir englezesc din alt veac, în aşteptarea ceţei anunţate sau a altui mod de reducere a vizibilitãţii, de favorizare a infracţiunii şi rãtãcirii.

Îţi dãdea fiori.

Informaţi sau presimţind stricarea vremii, vilegiaturiştii întârziau pe plajã şi chelnerii îi aşteptau morocãnoşi, rezemaţi de uşile restaurantelor sau ale cramelor.

Pescãruşii, cu ţipete furioase, survolau talazurile şi vânau în picaj peştii atraşi de agitaţia de la marginea noastrã a mãrii.

Aerul era supraionizat. Furnicãturi electrice îmi treceau prin rãdãcinile pãrului şi de-a lungul coloanei vertebrale, iar în articulaţii mi se acumula o durere plãcutã, dulceagã, poate a unei alte vârste, extrem de îndepãrtatã.

Eram veselã şi în acelaşi timp gata sã mã bat cu cineva!

Briza rostogolise o minge roşie cu buline negre, ca pe o buburuzã, exact în direcţia în care trebuia sã îmi identific, chiar de ziua mea, când împlineam 19 ani, ursitul.

Tânãrul domn trezit de rãceala ei de fleoştomoc, de meduzã bãloasã, superbul şi imposibilul Bill, îşi bronza, dacã mai era nevoie, conturul trapezoidal al spatelui sãu puternic, solid dar nu de hamal, îmbinat armonios din muşchi sportivi, exersaţi dupã un program jud i cios gândit şi perfect executat. Pãrea sã fi venit pe litoral de multã vreme, practicând toate sporturile nautice!

Era asudat tot, ca şi cum abia ar fi ieşit din sala de antrenament sau din spumele seducãtoare ale pururi lacomei mãri.

Am simţit o sfialã neobişnuitã, parcã n-ar fi fost în joc jucãria mea . A copilei vecinei de umbreluţã, de fapt, dar oarecum jucãrioara mea. Fiindcã EU, Veronica cea de ieri şi de azi şi de mâine, copilã incorigibilã sub loviturile maturilor, EU mã hârjoneam cu bebeluşa cea bãlaie şi îmbufnatã, când ceva tenebros, ca un oftat dinspre marea deja rece şi neîmbietoare i-a influenţat mingii traiectoria, rostogolind-o roşie-roşie spre marele şi inflexibilul Bill, deranjându-l, sfâşiindu-i visarea, readucându-i sufletul dur în trupul dur din cine ştie ce scufundãri abisale sau din ce misterioase zboruri celeste.

El a tresãrit cu un fel de silã la atingerea cartilaginoasã, ca de meduzã în mare, a pielii, de cãtre plasticul ud ce acumulase sare iodatã şi nisip abraziv. Eu am resimţit ca pe o durere absenţa asta a lui, impoliteţea scandaloasã cã parcã nu mã vedea deloc, deloc!

Cu o mânã somnoroasã, stânga, înotãtorul cel tãcut şi agresiv ca un peşte spadã şi-a înãlţat pe frunte ochelarii heliomaţi, dezvãluindu-şi ochii negri, sfredelitori şi mari, de stãpân dur, exigent dar corect în singurãtatea sa. Şi a privit întrebãtor, parcã prin corpul meu pãduros, care îl umbrea, spre soarele ce te topea la ora aceea într-adevãr foarte solarã, de prânz întârziat.

O cãutãturã umanã – abia acum îmi dau seama! – rea , foarte rea, fixã, de Meduzã, de Meduzã în celãlalt sens, antic, gata sã te îngheţe de tot doar luându-te-n colimator, aşa cum o descriu dicţionarele mitologice.

Am încremenit, neplãcut surprinsã.

Mã transformasem într-o stanã de piatrã, din marmurã albã. Albã, cum şi arãta acum vreo douã luni, prin contrast cu al insularelor de pe plajã, corpul meu relativ ieftin, de studentã în vacanţã, de abia sositã tocmai din inima Galiţiei, de la Berdicev, în adevãratul Sud, mediteranean, pe aceas t ã insulã paradisiacã, pentru un foarte ipotetic curs de design vestimentar de plajã, finanţat de tãticul meu scump cu atâtea sacrificii, chiar dacã, pentru standardele din Rãsãrit, dumnealui trecea drept un mic-burghez dispunând de un capital înfloritor!

Aşteptam de la Bill al meu un surâs civilizat pe buzele sale cãrnoase. Chiar dacã deranjasem. Un gest de bunãvoinţã elementarã, din politeţe mãcar. Fiindcã se întâmplã atâtea incidente pe o plajã! Cu atâţia turişti rulaţi într-un sezon! Şi, aurie sau nu, de un pitoresc romantic, zona paradisiacã nu fusese încã îngrãditã cu egoism de vreun barosan peşte spadã, doar pentru sine şi pentru invitaţii sãi la fel de bogaţi şi de inconştienţi, baricadaţi sub inscripţia atât de greu suportabilã pentru un est-eur o pean, PROPRIETATE PARTICULARÃ.

Secundele treceau irecuperabil. Bill mã ignora voit.

Cam în dreptul cabinelor de duşuri, o doamnã uitase o umbrelã cu mâner de fildeş preţios şi, de ruşine, mã fãceam cã mã uit distratã la ea, cum o clatinã vântul ca atunci când îşi propune sã dezrãdãcineze un smochin neroditor.

Mã sufocam. Inima îmi bãtea sã-mi spargã pieptul, cum crapã fructele foarte dulci de preaplinul rodirii. Mã înãlţam pânã la nori.

Nu, nu am recepţionat de la american acel surâs dorit copilãreşte, nu atât ca domnişoarã în conflict cu cineva pe o plajã, cât din naivitate şi rãsfãţ!

Mi-a împins mingea uşurel, cu cealaltã mânã, dreapta, peste o rogojinã grena cu motive orientale (un cocor zvelt şi senzual) şi s-a ridicat în picioare, fãrã a-mi acorda nici cea mai micã atenţie, tratându-mã astfel neobişnuit de înjositor, ca pe un lucru nu ca pe o fiinţã vie, jignindu-mã mai profund decât putea sã-şi închipuie, dacã ar fi fãcut-o din vreun calcul.

Dar eu l-am iertat instantaneu! Pentru cã l-am pedepsit prin uitarea imediatã, deşi poate cã nu trebuia sã cedez chiar din start sufleteşte. Am devenit eu însãmi indiferentã, cu toate cã n-aveam bãnetul lui, şi poate filmul s-ar fi rupt de atunci, fulgerãtor, pe loc, nu ar mai fi fost între noi nici iubirea, d acã a fost iubire şi nu altceva ca un joc, nici blestemul, nici nenorocirea şi nici, minunea minunilor pe acest pãmânt insular în Univers, promisiunea unei fericiri statornice!

Desigur, norocul surâzându-ţi doar dincolo de o dificilã renunţare, aşa cum vrãjitoarea mea, Maica Penelopa, mângâindu-şi distratã motanul, o şi întrevãzuse, sub pinii seculari, în cãrţile ei de ghicit, soioase, da, dar numai acelea clarvãzãtoare, cu sistematicã recitire în bobi, în cafea, în jocul cositorului, în al stelelor, în z b orul pãsãrilor şi, adesea, în mãruntaiele peştilor din toate speciile, de plajã şi de stâncã, care de care mai gustos, a cãror preţuire şi consumare, odatã cu fructele de mare locale, comercializate şi de Bill, atrãgea atât de mulţi sezonişti, de pe toate continentele, pe insula noastrã iubitã, Insula Erossa, iubindu-se şi iubind-o de-atâtea veacuri.

Iar o fatã care începe a-şi privi propria viaţã ca pe un basm ce poate fi povestit oamenilor mari, se întreba-n barba-i albã, cu tâlc, Pãrintele Nicanor, duhovnicul meu, cãutându-şi din ochi pitbullul sub stejari, pe când soarele asfinţea roşind c-un fel de lavã incandescentã vulcanul stins al insulei, n-ar putea oare ajunge prin muncã necurmatã şi iubire de Dumnezeu o deplinã scriitoare?

Cine ştie?

De ce nu ?

Ivindu-se din marea adânc albastrã şi crescând pe mãsurã ce vaporul avanseazã, roşie carnal ca un ecorşeu de kaghebistã ce şi-a lepãdat smerindu-se haina de piele, dotatã cu multe porturi naturale şi tãinuind dupã coastele-i prãpãstioase şi golaşe prin eroziune un eden vegetal, de la poalele vulcanului pânã la crater numai rezervaţii naturale, paradisiaca Insulã Erossa te îndeamnã la a iubi şi a scrie chiar şi atunci când vrei mai mult decât poţi!

Privea încruntat departe marea, parcã prin sufletul meu, prin toatã anatomia mea, cãuta, cu sprâncenele lui stufoase puternic crispate, ochea nu spre o alta întru a-i comenta ironic farmecele de femeie imperfectã, ci cumva abstract, ca un grifon de bronz orientat definitiv prin însuşi proiectul, ţintea spre ORIZONT, unde, rãsucindu-mã puţin, descoperii yachtul Progress întorcându-se dinspre Egiptul faraonilor şi Creta lui Zorba Grecul cu personaje ale cãror zâmbete largi, fericite, hidoase, mi le imaginam cu atâta putere încât parcã le vedeam aievea cu luciri d e lux supraponderal cu tot.

O, cât de mult mi-aş fi dorit în clipa aceea grea sã fi fost şi eu acolo , acolo cu ei, printre ei, pe sub ei fie şi ca slugã de lux, în luxul acela deşãnţat, bolnãvicios, supraponderal, râvnit de toţi şi inaccesibil celor mai mulţi! Un lux supraponderal, generator de URÃ printre pescari sãraci, marinari de rând, slujbaşi mãrunţi, şomeri, prostituate sezoniere, bolnavi, persoane defavorizate, orfani, pensionari, handicapaţi şi atâţia cetãţeni cinstiţi şi curaţi, deşi, aşa cum ex p lica unor sindicalişti Pãrintele Nicanor din pragul chiliei sale sãpate-n stânca poroasã, în tuf, sub crater, necesitatea acestei deşertãciuni, luxul supraponderal, în planul divin al rostuirii lumii este tot atât de evidentã precât a Paradisului ca atare:

– Precum creştinul practicant se abţine a sãvârşi Rãul aici-şa, nãdãjduind a se înfrupta din cele fructe de mare veşnice colo-sus , aidoma omul activ pre pãmânt, nevoindu-se toatã viaţa, din vanitatea de a… etala sã moarã duşmanii cât a agonisit, nicidecum trãind Clipa, dimpreunã cu familia lui, da-da, iacãtã cã şi îmbuibatul ajunge cu timpul, feţii mei, instrumentat de Divinitatea, sã se învredniceascã ostenitor întru ca sã creeze de fapt noi şi noi locuri de muncã pentru oropsiţii soartei, permiţându-le a stfel sã supravieţuiascã şi incapabilii de afaceri într-o lume complexã!

Mecanism umanitar de care am beneficiat şi eu, din plin! Pentru cã, ajunsã în adevãratul Sud, mediteranean, pentru o specializare în design vestimentar de vreo douã sãptãmâni, fascinatã de peisajul insular paradisiac şi de oamenii locului, mi-am propus a nu mã mai întoarce la Berdicev, la levantinul Mişa, decât în toamnã, pentru bani, la reluarea cursurilor facultãţii mele de ştiinţele comunicãrii, a cãrei absolvire ar fi un pas uri a ş pentru mine pe drumul logic şi mic al vieţii, cel bãtãtorit, apucat de toţi.

Şi am reuşit, cred eu cã pe deplin, nu numai sã supravieţuiesc decent, ci şi sã-mi creez o imagine care sã-mi permitã sã mã stabilesc oricând pe Insula Erossa dacã mi-ar conveni un rai aşa.

Tocmai prin abilitatea de a… comunica descurcându-mã! Reuşind a lucra sezonier în domenii dintre cele mai diverse şi mai ciudate, ici vânzãtoare la un butic, la o pizzãrie sau la un bi-sex-shop, colo animatoare la un hotel luxos, dincolo spãlãtoare de veselã şi de altele, îngrijitoare de boşorogi sau chiar plimbãtoare de câini de rasã superioarã! Nici o muncã cinstitã nu m-a ruşinat, am fãcut sau sunt gata sã fac de toate, numai trotuarul nu, cum s-a bârfit despre mine acasã, în Jitomirul nat a l, pentru cã a pãcãtui, cum observau atât Maica Penelopa cât şi pãrintele Nicanor, ar fi o reacţie la destin în contradicţie şi cu educaţia ce am primit, şi cu însãşi concepţia mea despre fericire ca purã împãcare cu sine, ca mod a avea inima curatã într- o lume din ce în ce mai murdarã…

Contempla încruntat pregãtirile de furtunã ale mãrii şi în acelaşi timp parcã percheziţiona sufletul meu reţinut, zglobiu odinioarã ca o minge roşie personalizatã cu şapte buline negre, cât are o buburuzã ( Coccinela septempuntata ), iar în cãtuşele iubirii nãscânde, rãbdând la fel de liniştit ca, de secole, vulcanul insulei!

Scormonea ca un sondor din Texas prin toatã anatomia cãrnii mele de calitate extra, deşi ieftinã, cu sprâncenele lui stufoase aproape unite, nu se mai uita poruncitor cãtre soarele ce-l silise a lãcrima abundent, ci, indignat, spre cabinele cu duşuri, unde doi vlãjgani tocmai se încãieraserã, se înjurau atrãgând de pe plajã un public divers, doritor sã se întâmple ceva de povestit în acest paradis insul a r pentru ei insipid, fãrã evenimente de senzaţie, fãrã gelozii devastatoare, fãrã vãrsãri de sânge.

M-am simţit umilitã, cum am mai spus. O tanti Nimeni. Orgoliul meu era rãnit şi aş fi fost gata-gata sã fug imediat la Maica Penelopa, gazda mea, lãcrimând cu obrajii în flãcãri şi mãrturisindu-mã. Uitând de optimismul cã tot pe mine, ca blondã superbã, rusoaicã din Berdicev, mã supraapreciase deunãzi, mã confundase Pãrintele Nicanor, lângã aceleaşi cabine de duşuri, cu… Sharon Stone, talentata scriitoare d in celebrul film Basic Instinct!

Ce-ar mai fi râs bietul Mişa, sã fi venit cu mine pe insulã!!!

Banii tocmai mi se terminaserã pentru a nu ştiu câta oarã. Nu mai aveam decât rezervele care sã-mi permitã o întoarcere demnã, cu samoliotul, acasã. Trebuia sã inventez ceva, sã mã orientez, sã mã descurc! Eram, de fapt, disperatã. Prevãzuta furtunã parcã pentru mine pregãtea un naufragiu!

Dar Maica Penelopa, vrãjitoarea insulei şi binefãcãtoarea mea, întinse asuprã-mi atunci ca un voal protector, paralizându-l pe american şi ajutându-mã a-mi birui ruşinea care mã nãpãdea pânã-n strãfund, pentru cã dânsa niciodatã nu stã degeaba, lucrase şi lucra cu toate armele sale, pentru soarta mea, îndeletnicindu-se chiar cu a desfereca, eventual, vreun cuplu nepotrivit din capul locului, steril complet, un iad pentru amândoi partenerii, apoi altul şi altul şi altul, tot din astea defecte sau refuzate la export, pentru a îmbina cu iscusinţã tipic rãsãriteanã din diferite resturi douã-trei cupluri cu adevãrat viabile, sau mãc a r unul, însã rodnic, sãnãtos, fericit, de prãsilã, truditor întru binele omului, al omului ca speţã.

Omul? Adicã eu, beneficiara vrãjii!

Eu, malenkaia Vera din Berdicev, micuţa Vera cea îndrãgostitã chiar în secunda urmãtoare pânã peste cap şi peste pletele blonde, retezate la nivelul umerilor, blonde-blonde natural, din cauza cãrora am avut, am şi voi avea mereu probleme, consternând din când în când pe câte nişte unii mai obraznici, mai încrezuţi şi misogini, tãindu-le cu drujba macaroana, uluindu-i cã de fapt, aşa blondã cum oi fi eu lãsatã de zeii insulei paradisiace, nu-s nici fraierã, nici kaghebistã şi nici dezmãţatã complet!

§2

Îndrãgostindu-mã, da! Nu însã de trufaşul, americanul, apolinicul Bill, ci de dionisiaca, fascinanta, euroatlan tica Vanessa!

O adevãratã frumuseţe sudicã, mediteraneanã.

O bulgãroaicã superbã, ajunsã, din Ivanka, nume socotit cam prea balcanic şi levantin, fascinanta Vanessa. Ascensiune departe însã de Balcicul natal, iniţializatã şi reuşitã undeva dincolo de Gibraltar şi de Atlantic, într-o copilãrie de vis la Baltimore, în SUA, unde tãticul ei se afla în misiune.

Aşa lucraserã ursitoarele, aşa a cunoscut-o Bill, îndrãgostindu-se de ea de la cea mai fragedã vârstã, întâlnind-o în strãvechiul Druid Hill Park, la scârţâitoarele leagãne de lângã pagoda chinezeascã.

A iubit-o întâi sfios, de la distanţã în micşorare, vrãjind-o apoi cu plimbãri printre vitrine de consum şi cu mici atenţii, nãucind-o însã cu minunate şi de neuitat prin mireasma lor pãtrunzãtoare, enorme crizanteme albe, obţinute de nişte geniali floricultori chinezi de la serele parcului, apoi s-au cunoscut pãrinţii lor şi au intrat chiar în relaţii de afaceri profitabile, stabilite de americani cu… guvernul levantin, desigur, nu cu tãticul simplu cetãţean. Iar sfârşitul misiunii dumnealui a fost începutul tragediei copiilor, despãrţirea fiind crezutã de ei eternã, datoritã Cortinei de Fier ce diviza artificial pe atunci Europa.

Totuşi relaţia lor devenise indestructibilã dinaintea zeilor, pentru cã înt orcându-se ei de la Baltimore Conservatory & Botanic Gardens, excitaţi ca de-o anticipare a Insulei Erossa de mostra odorantã de paradis tropical, sudic, din celebra Victorian Palm House, va sã zicã deşi ea râdea, râdea, cum mi-au mãrturisit ambii dar pe rând, sub un imens arţar cu frunzã roşie canadianã de la intersecţia Gwynns Falls Parkway cu McCulloh Street , fermecat, cu ochii în lacrimi, bietul Bill i-a jurat legãmânt solemn pe vecie cã el nu pleacã şi cã el n-o sã mai iubeascã vreodatã pe alta!

O pr iveam fascinatã pe fascinanta Vanessa şi, punându-mã în locul lui Bill, îl înţeleg perfect, pentru cã ameţeam de atâta frumuseţe câtã mi se dãruia din senin: o fatã solidã, robustã, cu trup mare, cam mare, da, însã cu mijloc subţirel, subţirel, subliniat s educãtor tocmai prin deplinãtatea zidirii. Şi un cãpşor de pãpuşicã: ochi negri ca antracitul, uneori licãrind mustrãtor, stãruitori, de neuitat la ei. Apoi vocea, o voce uneori guturalã, apãsatã, virilã, convingãtoare, de posibilã stãpânã. Altminteri, mu t ã! Dar aceastã privire de cãutãtor de flori de minã, aceastã privire de felinã destul era sã te cuprindã o datã, şi n-o mai uitai!

Cum şi parfumurile ei, insinuante, pãtrunzãtoare, trainice, esenţe de trandafiri bulgãreşti, te cucereau, sau mirosul subsuorilor ei, de tabac bulgar, aerul ei în ansamblu, mireasma sacrã de bisericã bulgarã totdeauna deschisã, coborâtã sofianic, protector şi levantin din cerul curat peste pãcãtoşii, peste pãcãtoasele acestei lumi, totul contribuia la crearea de dependenţe, te bloca, te imobiliza cu eficienţa unei plase de pãianjen negru strãlucitor în care s-a oprit o musculiţã.

Venise direct din mare, din marea înspumatã, parcã se nãscuse din spumele mãrii asemeni Venerei sudice, era udã toatã, venise sã-i cearã un anumit prosop alb lui Bill, alb-alb, culoarea petalelor de crizantemã, dupã ce nu-l gãsise singurã într-un jeep argintiu, parcat la puţina umbrã a unui smochin bãtrân şi iertat de rod. Îşi storcea literalmente fuiorul negru al pãrului lung de tot, pânã la şale, p ânã la nişte bikini de culoarea cojii de nucã, aproape de nuanţa pielii ei brune şi înfiorate atât de şocul apei stricate noaptea trecutã de un curent rece, cât şi de evaporarea rapidã a perlelor picãturilor amare în vântul tot mai supãrãtor pentru ochi ş i auz.

M-am mirat cã nu se teme deloc sã nu-i alunece în marea cea hulpavã cu bogãţiile muritorilor, brãţara din aur masiv, un mic şarpe muşcându-şi codiţa, podoabã grea ce-i strãlucea ademenitor la încheietura mâinii stângi.

Mi-am amintit brusc, dupã ce am reîmbrãcat-o în mintea mea de blondã, cã Vanessa era totuşi patroana respectabilã şi respectatã a unei crame de succes purtând numele unei staţiuni port la o altã mare, Marea Neagrã, Crama Balcic. Condusesem acolo, în calitate de animatoare, un cârd de japonezi gãlãgioşi.

Numai cã în adâncurile subpãmântene, grave ca Hadesul, ale localului cu pântecoase poloboace roşii, chipul ei nu-mi spusese atunci nimic. Absolut nimic! Remarcasem doar brãţara asta. În lumina incitantã a lumânãrilor din cearã roşie, produse artizanal în atelierul Maicii Penelopa, micul şarpe pãrea unul veninos şi gata a-şi înfige colţii necruţãtori în fragila încheieturã a mâinii patroanei, sub o faţã fãrã expresie, al cãrei ten mi se pãruse întunecat şi lipsit de culoare, cenuşiu, ap r oape negru, în mod ciudat aproape negru strãlucitor, iarã nu alb clorotic cum îl au toate fiinţele de umblã pe sub pãmânt ocolind lumina zilei.

Ceea ce vedeam acum mã uimea, dar fascinanta, euroatlantica Vanessa nu avea timp de ochii mei albaştri şi întrebãtori, ochi ai unei puştoaice pe care parcã, parcã o cunoştea de undeva.

Pãrea sã aibã a-i reproşa rãguşitã ceva lui Bill. Bãtu din picior înciudatã. Agãţã nervoasã, fãrã un zâmbet, în cangea arãtãtorului mâinii drepte enormul prosop alb scos de american dintr-o albastru-roşie geantã de tenisman şi se scufundã, înfãşurându-se toatã ca-n scutec, într-un şezlong orientat ostentativ cãtre pitoreasca deschidere a golfului, spre a-şi rãcori obrajii de pãpuşã c-un evantai de fildeş, întorcând spatele lucios sp r e cabinele unde cei doi tineri furioşi continuau sã se batã oarecum demonstrativ, etalând o întreagã enciclopedie de figuri şi procedee, întru deliciul adunãturii de gurã-cascã al cãrei cor se auzea de departe, ca dintr-un amfiteatru sãpat demult, tare de mult, în stânca rosso oscuro şi poroasã a Insulei Erossa…

Îmi voi aminti toatã viaţa, cu puţinã nostalgie poate, cã interesul rece metalic, tehnic, al americanului pentru spectacolul luptãtorilor, m-a impresionat aşa de tare încât parcã i-am simţit material lui mâinile pãroase, transpirate, apucându-mã de umerii calzi şi rãsucindu-mi dureros mijlocul, poruncitor, sã mã uit şi eu într-acolo!

Poate chiar îşi propusese sã-mi comunice sarcina de a observa cu cea mai mare atenţie scena, pentru a o reţine cu lux de amãnunte, în scopul exploatãrii ulterioare a informaţiilor!

Ãia se bãteau metodic şi cam fãrã motiv. Probabil din nimic. Cum fac bãieţii unde sunt gagici la un balcon şi ei ţin neapãrat sã se ierarhizeze. Numai cã dãdeau glas agresivitãţii virile într-un stil cel puţin ciudat. Era în gesturile lor un amestec de box thailandez şi de karate şi, în fond, câte un ingredient sãlbatic din toate artele marţiale, rezultatul fiind un spectacol extrem de violent dacã te uitai de departe.

Şi de-a dreptul straniu, când observai cu uimire cã de fapt ei, deşi sunt leoarcã de sudoare, nu se prea atingeau deloc! Fiind greu de înţeles de unde şi de ce atâta implicare, atâta urã, atâta furie distructivã, din moment ce nu exista între ei un comerţ real cu lovituri, nic i mãcar unul cu insulte, iar primejdia unui accident fatal pãrea aproape nulã.

De aceea, nici poliţia plajei nu intervenea, nici echipa de curajoşi de la Salvamarul din apropiere nu îşi bãtea capul cu a-i descleşta pe aceşti doi luptãtori înfierbântaţi, unul frumuşel ca un om, celãlalt urât ca o gorilã, care se întreceau de atâta vreme fãrã alt arbitru decât reacţiile zgomotoase ale unui public aglomerat ad-hoc, cum corurile ruseşti la un iarmaroc cu urs pe malul unui fluviu leneş.

Era un fel de scrimã ce jucau ei, fãrã sãbii, fãrã florete, fãrã spade. O confruntare ca în vis, fãrã altfel de arme decât gesturile. Un conflict compus din toate conflictele care îndârjesc pe mascul contra masculului, cum vãzusem ades în emisiuni didactice cu animale-animale. Un balet ciudat, din astea de avangardã, cum nimeream câteodatã pe vreun canal, jucându-mã cu telecomanda în week-end, plictisitã acasã, la Berdicev la Mişa, sau la pãrinţi la Jitomir, cu nervii la limitã, sãtulã pânã-n gât de a-i mai slugãri pe toţi, aproap e aşteptând sã vinã ziua de luni şi serviciul ãla nenorocit, ca o izbãvire

din nişte ceasuri de nostalgie grea.

Deodatã, peste plaja ca toate plajele, doar cã predestinatã unor întâlniri şi întâmplãri neobişnuite, vântul, ca o lamã de buldozer sovietic rãzui adânc de tot, pânã la scrâşnet, nisipul negru, vulcanic, sicilian, aruncându-l în ochii multor neatenţi, obligându-i la un nedorit şi de neinvidiat exerciţiu de plâns.

Totuşi, o puştoaicã goalã şi îmbufnatã, la origine fiicã de pescari sãraci, blondã ca spicul de grâu, nu se opri din a scrie cu o lopãţicã albastrã: V W V.

Adicã: Veronica, William, Vanessa!

Tocmai atunci, din boxele jeepului argintiu parcat la puţina umbrã a smochinului neroditor, deci din exteriorul scenei de luptã, din off , strãbãturã pânã la cabinele cu duşuri obsedantele of-uri ale blestemului românesc ce îl învãţasem de la un casetofon cu CD-uri foarte retro ducându-mi grupul de japonezi la Crama Balcic a Vanessei:

Era o simplã dar mai mult decât tulburãtoare coincidenţã. Vocea rãguşitã şi apãsãtoare a solistei, înregistrate în alt veac, deci oarecum în Antichitate, sfâşia aerul şi aşa înãbuşitor al plajei, de ziceai cã îl face sã sângereze a rea profeţie. Nu doar pãrea, ci ERA o solie din alte vremuri. O amforã uitatã în mare, în mâl, în carena carbonizatã a unei nave de pe vremea lui Ulysses! Deci nu putrezitã de dinainte de noi cu nu ştiu câte g e neraţii fibra pergamentului cu blestem, ci de mult mai de mult, chiar din cine ştie ce temutã cetate mediteraneanã încã vie, cu legi respectate.

Şi neconţinând vreun mesaj S.O.S. ori altã cerere umilã de la noi a ceva acolo, cât de puţin lucru!

– Nu, cei vechi erau perfect echilibraţi psihic şi nu aveau nevoie de nimeni! îmi acceptã speculaţia Pãrintele Nicanor, aruncând oscioare sintetice pitbullului, pe care îl chema Glans, nume inspirat de ghindele stejarilor milenari de lângã chilie. Mai ales d e noi, de înţelepţii… calculatorului, nu aveau anticii nevoie! Ei care se închideau perfect în timpul lor. Şi îşi trãiau la perfecţie mai mult decât nimicul, clipa fugarã! Dar admit, cred cã ne expediau din când în când câte un blestem, praful şi pulberea sã se aleagã de nimicnicia noastrã, nu prea pricep de ce previzibilã deja! Aşa, din prudenţã şi scepticism, pentru orice eventualitate… Sã nu ne fie bine dacã ne abatem de la dreapta credinţã, fãtuca mea, şi de la o viaţã în concordanţã cu cele crezute!

– O viaţã în care, detalie Mãicuţa Penelopa uitându-se îngrijoratã de pãcat la cum pândea de pe un ciot rãşinos de pin pisoiaşul ei negru, pe nume Chliton, o codobaturã imprudentã, mila e milã, iubirea iubire, speranţa speranţã, omul om…

Tony, învinsul cel frumos, zãcea pe spate, cu ochii albaştri spre cer, neclintiţi, morţi. Din colţul gurii lui senzuale parcã rujate, i se prelinsese în nisipul cenuşiu un firicel de sânge.

Bill se desprinse atunci de lângã mine, apropiindu-se cu tristeţe de rãnit, asupra cãruia se aplecase deja, cât era de lung, învingãtorul. Botul de gorilã satisfãcutã al acestui cãpcãun îţi dãdea fiori. Aş fi socotit o glumã proastã sã-mi fi ghicit Maica Penelopa sau Pãrintele cã tocmai Gore, namila asta pãroasã, îmi va fi curân d un bun coleg de serviciu la o firmã, fidel, generos şi discret!

Deocamdatã, Gorilã, aşa şi era poreclit numitul Gore, pãrea sã aibã aerul cã ar vrea sã-i facã victimei sale respiraţie gurã la gurã, sau mai bine zis bot la bot, pân-o veni poliţia sau mãcar vreo ambulanţã, dar cã roşul sângelui îl intimideazã, îi produce teama de imagine rea, de a nu fi luat de televiziunea şi presa localã drept un vampir incorigibil!

Se tot ştergea pe buzele violete cu şerveţelul.

Din senin asupra corului temãtor al mulţimii se opri un nor întunecat, obligând-o sã-şi reducã drastic rumoarea, ca şi cum ar fi pus mâna pe microfon un star îndelung aşteptat.

Vocea lui Bill se auzi foarte clar pe sute de metri, în toate direcţiile, inclusiv spre zeii din cer:

- De acum încolo TU vei fi bodyguardul meu!

Gore, învingãtorul, nici nu auzi la început verdictul juriului olimpic sau nu îndrãzni din superstiţie sã-l decodeze.

Tony, învinsul cel frumos, fu atunci treierat din creştet pânã-n tãlpi de un cutremur violent, rezultatul spasmelor fiind intensificarea hemoragiei, sângele nãboindu-i pe gura învineţitã, când curat şi foarte roşu, când impur, adicã aproape negru sau maroniu. Mi se rupea inima de mila lui!

Gorilã, biruitorul, avu un gest de Iudã cu degetul, arãtând spre propriul piept a neîncredere în ce a auzit, cum adicã? el, şomer amãrât şi pescar sãrac sau marinar neplãtit cu lunile, dintr-o datã iatã-l bodyguard unui AMERICAN bogat şi cu relaţii importante printre stãpânii reali ai insulei şi chiar ai arhipelagului!

Ne lua ma rtori pe noi cã aşa minune nu se poate, dar Bill îl strãpunse cu o privire pãtrunzãtoare de peşte spadã şi aproape cã-l hipnotizã a nu mai face atâta caz. În fond, ce s-a întâmplat, domnilor? Nu s-a întâmplat nimic! Printr-o procedurã fireascã, prin concurs , un bodyguard drãguţ, şi tocmai de aceea vulnerabil, a fost înlocuit cu un altul mai potrivit pentru o asemenea meserie, cu unul gata sã îndepãrteze nepoftiţii dintr-un obiectiv numai strâmbându-se din belşug la ei, fãrã a mai recurge la puterea uriaşelor sale labe, cu ghearele netãiate şi cam murdare!

Venise între timp foamea la om şi acel rãgaz cât plaja aproape cã rãmâne pustie, deoarece turiştii se retrag sã înfulece, sã se odihneascã sau sã-şi petreacã în alt mod extrem de plãcut timpul liber.

Nişte gunoieri studenţi pe la universitãţi cu platã, palizi, tãcuţi şi gravi ca nişte ciocli, pornirã a culege cu urechile-n cãşti puţinele resturi de fructe tropicale sau multicolorele ambalaje de napolitane şi îngheţatã risipite de cetãţenii, de obicei estic i , mai puţin educaţi cum sã-şi pãstreze ţara lor curatã şi care, cu un soi de naturaleţe incurabilã, se purtau barbar şi în strãinãtate, inclusiv pe insula noastrã paradisiacã.

Speriaţi şi nu prea, deranjaţi, pescãruşii ţiparã strident, fãcurã larmã exageratã, ca o gaşcã de liceeni odessani, ce se adunã pentru un bairam umplând cu larma lor adolescentã supinka , staţia de tramvai, şi zãresc traversând departe o dirigã tânãrã şi apetisantã.

Nu sosise nici o ambulanţã. Şi nici poliţia, vezi bine, care era agasant de activã, ca şi la Berdicev sau la Jitomir, exact prin alte pãrţi! De pildã la frontiera dintre plaja pudicilor şi promontoriul nudiştilor, gata mereu sã-i amendeze tacticos pe cei din urmã când, fascinaţi, orbiţi de comorile adâncurilor, reveneau pe u scat cu fructe de mare fãrã a mai alege locul şi nimereau peste femei de casã revoltate sau peste burghezi îmbuibaţi de un fariseism împins totuşi pânã la a tolera nu doar goliciunea umanã ci pânã şi droguri minore sau orientãri sexuale din alea les, bi, g ay, sau trans, poate şi sado-maso, ori fetişiste, dar cu condiţia levantinã cum cã sã fie… în altã parte Libertatea, trãirea deplinã a mai mult decât nimicului clipei fugare, adicã într-un fel de nicãieri şi nicicând!

Tony, învinsul cel biruitor prin fru museţe, biruitul, zãcea obscen pe spate, cu ochii albaştri spre cer, neclintiţi, morţi. Din colţul gurii, acum de o adorabilã silã de existentul masculinizat, în nisipul cenuşiu, fin, absorbant ca bumbacul, continua sã i se scurgã sânge, semn cã inima îi f uncţioneazã, mda, cum şi a mea bãtea, sãrmana, de bine de rãu, aritmic, când pentru Bill, când pentru Vanessa, când pânã şi pentru acest Tony orizontal!

Un sânge de un roşu intens ca al macilor, puternic oxigenat, ai fi zis cã de origine intim femeiascã, e ventual extras chiar din cordonul ombilical!

Învingãtorul, imens, diform, tuciuriu, o adevãratã gorilã, cum am mai spus, o namilã fãrã însã blândeţea erbivorã a acestei rude a noastrã, mai îndepãrtatã de om decât carnivorul, poate chiar canibalul cimpanzeu, privea cu o nepãsare miloasã la cel cãzut şi la noi oamenii. Era mândru cã biruise, cã Bill îl angaja, medaliindu-l, dar pesemne nu voise sã obţinã o victorie chiar atât de categoricã!

Strategia învinsului de a face pe mortul îl incomoda, îi micşora considerabil imaginea despre propria performanţã. Îl ura din acest punct de vedere pe Tony al meu, dar îl privea şi puţin mãmos, gata oricând sã-i sarã în ajutor dacã ar fi fost cazul.

Spre marea surprizã a celor din jur, puternic impresionaţi cã, nu ca-n filme trucate, aici mirosea realmente a sânge comestibil de om, m-am pomenit râzând ca o copilã dupã vreo şotie din care ea se poate alege, de la pãrinţi sau tutori, cu o severã corecţie la funduleţul ale cãrei dimensiuni încã nu o preocupã deloc ca esteticã a fiinţei.

Râzând de ce?

De-aia! De cât de important e sã-ţi aperi faţã de gloatã imaginea! Fiindcã realizasem de pe diferite canale europene traduse paradoxul cã doamna gorilã este erbivorã, tãcutã şi blândã ca o vitã, pe când cimpanzeul, mai micuţ şi mai expresiv, deruteazã pe neştiutori: în realitatea arboricolã, drãgãlaşul de el este de fapt un killer odios ca un pitbull, deplin capabil sã ucidã în grup alte maimuţe, sã le sfâşie, sã le dezbrace de blana şi pielea lor şi sã le devoreze carnea fãrã remuşcare, ajungând uneori la cel mai abject canibalism, adicã sã mãnânce, din propria-i specie, alţi cimpanzei, cum au procedat şi strãmoşii fiinţei umane cu semenii lor.

Ei bine, învingãtorul avea ceva de gorilã uriaşã şi crudã care a administrat o corecţie unui mic cimpanzeu nevinovat!

Iar corul mulţimii neştiutoare atribuia tragic gorilei noastre un canibalism specific de fapt cimpanzeului, eroare ce poate supãra pe zei ca orice nedreptate sau blasfemie!

În orice caz, aşa cum observa Pãrintele Nicanor, tâlcuindu-mi o zicalã zen de-a Mãicuţei Penelopa, cum cã râde mai bine cine nu râde deloc , râsul, hohotul, este tot ce ne rãmâne ca reacţie umanã atunci când ni se pare cã ne izbim de neştiinţã în strãduinţa noastrã de a desluşi ce anume viitor ne rezervã zeii, fie cã ne aranjãm sã ni se dea rolul învingãtorilor, fie cã ni se impune sã-l jucãm pe al învinşilor, care şi pretinde mai mult talent.

Iar eu nu ştiu nici în ziua de azi dacã nu cumva râsul acesta absurd şi disperat, meditând la poziţiile inversate ale gorilei şi cimpanzeului în imaginarul colectiv, gâlgâitor înãlţându-se nu i-a intimidat sau îmbunat cumva pe olimpicii de sus încât, cu ajutorul magic al Mãicuţei Penelopa, ca şi al Pãrintelui Nicanor, soarta mea nu a ajuns din acea clipã sfântã sã fie ceva mai bunã decât mi se menise iniţial, la descinderea pe insula noastrã paradisiacã!

§3

Contemplam resemnatã corpul cãzut în putrefacţie al învinsului, cãutam un rãspuns demn întrebãrii despre deşertãciune, despre zãdãrnicia zbuciumului omenesc, în vreme ce vântul rãscolea pulberea pãmântului, rãvãşea vâjâind nisipul şi, ici-colo, fãina de scoici rezultatã din nesfârşitul mãciniş marin sclipea în toate culorile curcubeului, fascinant, seducãtor, cum trebuie sã aparã ochişorilor unei fetiţe blonde şi îmbufnate, abia ajungând ei deasupra marginii mesei, luminiţele de tot felul ale unui brãduţ de Crãciun.

Simţeam, teribilã, prezenţa Vanessei: parfumul ei puternic, de trandafiri bulgari, de tabac bulgar, de bisericã bulgarã, mã furnica peste tot. Dar un parfum foarte eterat, foarte proaspãt, parcã întors la origini, parcã abia produs, ca şi cum m-aş fi tot dus/întors în timp şi m-aş fi îndrãgostit EU însãmi de fascinanta copilã din Balcic nu în Jitomirul unde am copilãrit, nici în Berdicevul lui Mişa, d e care-mi sunt legaţi frumoşii ani de studii, nici în eroica Odessã, unde nãdãjduiesc a mã pripãşi ca expertã în ale comunicãrii, ci demult, tare demult, m-aş fi teleportat dincolo de Gibraltar şi de Atlantic, la Baltimore, copilã eu însãmi, întâlnind-o c o pilã încã pe gingaşa levantinã, în strãvechiul Druid Hill Park, la scârţâitoarele leagãne şi balansoare de lângã pagoda chinezeascã, singuricã-singuricã şi tânjind dupã o tovarãşã de joacã lângã care sã aibã curajul a urca nivel cu nivel pe marele tobogan.

Sfioasã, voi fi iubit-o pe încã neformata, naiva, vai, Vanessa, mai întâi de la distanţã, dãruindu-i grele, pentru vârsta aceea, uriaşe crizanteme mirosind a bãtrâneţe tinereţe prin neuitarea iubirii, apoi de-a dreptul, declarat cu insolenţã, un ia tî liubliu strigat maiakovskian în guriţa mare şi jurând legãmânt, ameţind în timp de atâta frumuseţe câtã mi se dãruia din senin: o fatã solidã, robustã, cu trup mare, mãreţ, da, însã cu mijloc subţirel, şi cu un cãpşor cu ochi negri ca antracitul, licãrind cer cetându-te metodic de la doi centimetri, ca antenele unei gâze deranjate de la nectar în chiar corola dumisale.

Vâjâind, blestematul vânt premergãtor furtunii şi naufragiilor îmi azvârli în ochi pulberea pãmântului, dar tot am reuşit sã zãresc strecurându-se fantomatic pe lângã mine, bãlaie ca spicul de grâu, puştoaica sprinţarã ce scrisese pe nisipul ud, lângã jeepul argento metallizzata , iniţialele magice V W V . Ţopãia fredonând gutural cam ca Vanessa cã cine iubeşte şi lasã, Dumnezeu sã-i dea pedeapsã târâişul şarpelui şi pasul gândacului! Atât reţinuse ea din blestemul românesc ce din aceleaşi boxe difuzat mã mişcase odinioarã şi pe mine, cât îmi purtasem cârdul de japonezi pe la Crama Balcic.

Aş fi voit s-o opresc pe fetiţa de pescari sãraci, sã intru în vorbã cu ea şi sã mã distrez sondând-o cam cât înţelegea din textul reprodus perfect într-o limbã atât de strãinã ei, dar auzind larmã mare lângã cabinele de duşuri am scãpat-o din vedere!

În bunãtatea ei fãrã frontiere, Vanessa aterizase grãbitã, direct din mare, din marea înspumatã, parcã se nãscuse din spuma mãrii asemeni Venerei sudice, era udã toatã, alergase nebuneşte, nu-n şlapi ci încãlţatã ridicol cu nişte pantofi de lux din piele de crocodil, sã-i cearã cu vocea ei fermã şi groasã lui Bill s ã nu facã prostia sã pãcãtuiascã, va sã zicã sã nu-şi piardã pe vecie sufletul impunând el, om, oamenilor, sã se concureze ca animalele, pentru viaţã, pentru o bucatã de pâine, pentru un os, ca dosarele de sponsorizãri, documentarele de senzaţie şi cãrţile de filozofie, ba chiar ca nişte obiecte neînsufleţite, supuse unui control prozaic de calitate la sfârşitul producţiei, care pe care, ce se reţine, ce se recicleazã!

Bill rânji a înţelegere, morţii cu morţii, viii cu viii, având a-i transmite tovarãşei de joacã din strãvechiul Druid Hill Park cu-n gest obscen cã ia mai taci, fã, din muianul ãla cicãlitor, m-am schimbat, Vanessa, m-au mutilat vremurile, m-a oţelit viaţa asta, sunt un patron modern, eficient, pragmatic, dur, creativ, ajuns la deplina maturitate! Înţelege-mã! Du-te dracului!

Abia acum începu a se apropia cu prudenţã de locul faptei o ambulanţã, desigur adusã, pentru frumosul, dar învinsul de Gorilã, Tony, solicitatã de cine alta decât fascinanta, miloasa ca mine Vanessa!

Corul mulţimii rãrite de foame râgâi satisfãcut, parcã din Tony cel ghemuit ca un cimpanzeu bolnav muşcaserã cu toţii fãcând burţi de gorile sub norii când negri, când trandafirii şi acum se temeau de consecinţele faptei lor nesãbuite! Dacã anticul karatist avea-n muşchi închistate trichinele? Nu se va prãbuşi vremelnic turismul local dupã mediatizare?

Marea gemu mai tare în prãpastia de la poalele vulcanului.

Marele uragan se apropia de Insula Erossa ca o ploaie de meteoriţi pornitã sã spele pãcatele omului.

Totuşi, sã ne amintim veşnic cã o puştoaicã goalã şi fãrã surâs, blondã ca spicul de grâu, poate orfanã, nu se oprise din a scrie pe nisipul ud cu o lopãţicã albastrã majusculele magice: V W V.

Adicã: Veronica, William, Vanessa!

Şi brusc americanul mã vãzu!!!

În atâta adunãturã!

Din senin, de sus din smochinul sterp, asupra corului ameninţãtor al mulţimii, care începuse a reveni unde Tony evolua din om viu în cimpanzeu bolnav şi pe urmã poate în hoit, se porni a hârâi ca o hienã un difuzor negru şi catifelat, în formã de sicriu de copil, obligând gloatele cãutãtoare de tãtic sã-şi reducã drastic rumoarea, ca şi cum ar fi pus mâna pe microfonul electoral vreun politician îndelung aşteptat sã anunţe restituirea morţilor cãtre vãduvele profund interesate.

Nu era dec ât o rãsuflatã şi enervantã invitaţie la Crama Balcic a Vanessei, rãmasã pe linie moartã datoritã caniculei ce contorsionase caseta chiar în casetofon şi încâlcise banda cum un prunc cordonul ombilical nãscându-se fãrã ţipãt!

Vocea lui Bill se auzi foart e clar pe sute de metri, ruşinându-mã:

- De acum încolo nu vrei TU, blondo, sã fii secretara mea?

Tony, uitându-se admirativ la mine cu nişte ochi de un albastru de inişte de pe malurile mlãştinoase, bieloruse cu mesteceni, ale Pripeatului, fu atunci treierat din creştet pânã-n tãlpi de un cutremur violent, ca de o explozie de gelozie, rezultatul spasmelor fiind cã, inepuizabil, sângele îi nãboia pe gura învineţitã, înroşind tot mai mult nisipul absorbant ca bumbacul.

Mi s-a pãrut cã nu am auzit bine!

Am arãtat cu degetul spre propriul meu piept umflat seducãtor sub decolteu a neîncredere în ce am înţeles, profund indignatã, pentru cã am simţit cã gestul nebunului de Bill funcţiona ca un mesaj neplãcut cãtre fascinanta Vanessa! Un rãspuns tãios la mila ei de c laratã pentru cel învins, pentru cel refuzat la export, pentru cel momentan mai slab, pentru cel eliminat de pe insulã ca inapt a lupta serios pentru propria sa existenţã şi pentru transmiterea calitãţilor sale de excepţie la cât mai mulţi urmaşi.

– Lasã-mã sã mã mai ghindilesc! m-am rãsfãţat eu amânându-l.

Dar asta numai în închipuirea mea, pentru cã în fapt am respins net propunerea solzosului american, negând scârbitã din cap, clãtinându-mi pletele aurii dinspre vulcanul stins spre golful unde tocmai ancorase, în portul particular, yachtul Progress cu toatã marja sa de seducţie.

Şi chiar cã nu mã vedeam la firma Aristocrata, în locul Vanessei mele, secretara acestei bestii cu chip frumos şi sportiv de peşte spadã om!

Numai cã viitorul meu patron nu era dispus sã cedeze şi aproape cã mã hipnotizã imediat prin duritate, cu o privire rea, penetrantã, umilitoare.

– Eşti pricinoasã! gãsi el spontan şi cu bonomie o formulã de intimidare ce mã trimitea pânã-n cea mai fragedã copilãrie. Dupã ce cã eşti o blondã, parcã îmi spunea, mai faci şi pe deşteapta, amãrâto! Ce, îţi închipui cumva cã nu se vede realitatea amarã cã ţi-ai golit cardul, cã nu mai ai nici un euro de-o toaletã şi tu acolo-şa şi cã de multişor nu mai mãnânci pe sãturate sub pretext cã ţii toate posturile? Toţi bãrbaţii adevãraţi ai insulei au aflat-o, blondo, şi te pândesc, toţi aşteaptã clipa prielnicã, ocazia, dar întâi sã te rãpunã şi sã te facã mai cooperantã foamea, toţi tânjesc sã cedezi moral pânã la capitulare şi, în consecinţã, blondo, mai întâi unul, apoi altul şi altul şi altul oricând achiezeazã toţi, în imaginarul lor colectiv colhoznic, sã-ţi plãteascã o cinã îmbelşugatã, stropitã cu şampanii fine, într-un local luxos, cu bucãtãrie bazatã pe fructe de mare, cu orchestrã bunã, barã de striptease, chelneri discreţi şi localizare neapãrat la parterul unui hotel cu camere fãrã videocamere!

Ca în transã, deloc pricinoasã cum am fost acuzatã, dimpotrivã blondã dar temãtoare de mai rãul dezonorant cu toţi de pe listã, proorocit cu atâta plasticitate şi de care mã protejaserã pânã atunci doar Pãrintele Nicanor şi Mãicuţa Penelopa, a trebuit dupã câteva minute grele sã nu mã mai ghindilesc degeaba şi sã-mi iau inima în dinţi şi sã urc vrând-nevrând în jeepul lui argintiu de sub smoch i nul neroditor, ocupând mai mult decât simbolic chiar locul Vanessei, totdeauna pe banchetã în umbrã, urnindu-ne spre port cu discretul Gorilã deja instalat rânjind la volan.

– Lasã, lasã, Bill, i-am zis-o în sinea mea, lasã cã am sã te trec şi pe tine, americanule, prin scena de mare haz cu uluiala aia, a tuturor îmbuibaţilor, care au îndrãznit sã aibã de a face cu mine concluzionând amar în final cã, împotriva mai tuturor aparenţelor, ca auriul pãrului şi lãţimea şoldurilor, de fapt numai prostuţã şi u şuraticã nu sunt! Şi nici kaghebistã, cum mã vor bârfi atâţia insulari dupã dezmeticire şi cãdere în extrema cealaltã, cã ce afurisitã, ce hoaţã m-am dovedit şi ce minorosiţã pãrusem!

Am mai zãrit-o cu coada ochiului pe întunecata Vanessa ajutând la urcarea distrusului Tony în ambulanţã, apoi trãgând cu mânerul de fildeş al umbreluţei, sã se trânteascã tare, uşa din spate, însoţitoare miloasã şi poate mai mult decât însoţitoare, partenerã muribundului, pe care dealtfel l-aş fi îngrijit şi eu, rezultân d un buf! ca un mesaj elocvent şi oarecum viril, de femeie pãstrând ultimul cuvânt, ameninţãtor, în cearta ei cu trufaşul Bill.

Bill? Bill al meu! Un american curtenitor grãbit, ce cãuta curând sã mã îmblânzeascã la un giuvaergiu, propunându-mi, nu ştiu de ce, nişte cercei scumpi, anume nişte grele ancore de aur cu safire şi briliante, preţioase dar incomode. Şi nepractice, pentru cã puteau fi smulse cu uşurinţã din urechi la un atac pe strãduţele strâmte şi întortocheate ca soarta ale insulei.

Am prefera t o broşã simplã, figurând, în amintirea acelei zile dure, un peşte spadã, de o agresivitate şi o rãcealã ca ale noului meu patron!

Fãrã a fi o operã de artã, conţinea cam tot atâta aur cât brãţara cu şarpe devorându-şi coada, pe care am admirat-o cândva la bulgãroaica din Balcic, care plecase cu frumosul învins.

Eram egale!

Bietul Tony! Plecase cu aia! Gândeam rãu despre el, dispreţuindu-l cã nu era pregãtit psihologic sã suporte o mare înfrângere, se chircise cam repede şi nu mai voise, din motive de imagine, sã pãrãseascã locul dezastrului decât pe targã, în demnitate, ca dus pe scut.

Ce mort frumos! ar fi plâns toţi care s-ar fi uitat pe micul ecran la ştiri.

Altminteri, aveam sã aflu cã în fiinţa gracilã şi efeminatã se ascundea un caracter neînfricat. Fusese instructor de fitness şi surfing, dar şi de yachting, pânã sã-l angajeze Bill la firma Aristocrata. Un caracter antic, capabil sã pluteascã ore întregi, ocolind insula pe vânt nãprasnic şi în beznã, nepunând preţ decât pe extrema senzaţie, nu şi p e viaţa aceasta de aici şi de azi, care i se pãrea iluzorie, dupã ce, participând la nişte concursuri în Orient, se iniţiase în doctrine ale locului, exotice, diametral opuse spiritului european celuia prea ancorat într-un anume prezent, deşi pretind toţi c ã se preocupã de nemurirea sufletului.

Bietul Tony! Şi la ce-i foloseau acestui Apollo de azi toate acestea, când cãpcãunul de Gorilã biruise şi-i luase pânã şi locul de muncã?

Priveam în urmã cu tristeţe mai grea decât toatã pulberea pãmântului evenimentele de pe plajã, cele douã angajãri prin concurs, o iubeam şi pe Vanessa, dar cu broşa cu peşte spadã în piept nu mã puteam reţine sã nu încep sã recunosc şi sã mã întristez cã ea greşise, da, greşise grav, deşi cu cele mai bune intenţii! Greşise totuşi, fie şi din prea multã milã de cel slab, de cel învins şi frumos, care mã mişcase şi pe mine. Da, se aşezase pe poziţia contrarã, dovedind cã nu îl înţelege pe patron şi, poate chiar mai greu de acceptat, cine ştie? Cine poate depune mãrturie dacã l-o fi înţeles ea vreodatã pe Bill al meu în atâţia ani de convieţuire? Când nici eu nu puteam scoate sau deduce de la el ce-avea de gând cu cerceluşii cu ancore!!!

Aia venise grãbitã şi inconştientã, încãlţatã deja sub imperiul emoţiei, ca posedatã, uitase de mare, de marea înspumatã, deşi era udã toatã, alergase nebuneşte sã-i cearã ca o Gorgonã pe un ton poruncitor lui Bill al meu, ce? Sã nu-l dea afarã pe cimpanzeu! Deşi gorila se arãtase mai atractivã la indicatorul preţ-calitate în acelaşi serviciu, mulţumin d u-se, ca vegetarianã, cu o salarizare mult mai puţin pretenţioasã!!!

Şi, derutatã poate de corul mulţimii râgâind satisfãcutã de parcã l-ar fi devorat pe cel învins, fãcut zob, bulgãroaica americanizatã a pãrãsit locul faptei ca sub influenţa alcoolului, fãrã a mai lãmuri cu vechiul prieten şi iubit din copilãrie cum stau cu adevãrat lucrurile, care e poziţia ei, care sunt pretenţiile lui, unde apar deosebirile de vederi asupra criteriilor dupã care stabilim şi arbitrãm cine este cel ce pierde şi cine est e acela ce câştigã cu adevãrat în viaţa aceasta sau în aceea de mai apoi!

Iar la a arbitra din lãturiş în dedesubturile acestea ale fiinţei, unde se lãmureşte interogaţia despre cine pierde cu adevãrat când cineva se crede câştigãtor, nu e de nasul chiar oricui, trebuie o temeinicã, o vastã pregãtire spiritualã, cum la noi pe insulã, dintre oamenii recenţi numai albitul de vremi ca nişte oseminte de sfânt, Pãrintele Nicanor, ar fi putut aspira cândva sã se învredniceascã, în nici un caz Mãicuţa Penelopa cea prea realistã, prea legatã de lumea aceasta de jos, lumea cotoiului Chliton, unde producea prozaic în atelierul propriu sfeşnice, candele şi cruciuliţe din fildeş, precum lumânãrele într-o gamã variatã de dimensiuni şi culori!

Ascultând de pe promontoriul nudiştilor vâjâitul vântului, furnicatã de amintiri, parcã-i vãd şi acum preabunei levantine trupul plinuţ, lucios şi aproape negru profilându-se discret în borta ambulanţei, din care se alungea telescopic J-ul ca de fildeş al umbreluţei bulgare, agãţând , sã se trânteascã în scârbã, uşa din spate, cu mesajul represiv cã, mã nenorociţilor de pe plajã! eu, fascinanta Vanessa, o rãsãriteancã dusã de la Balcic la Baltimore, uite tocmai de-aia, pentru cã am primit acolo-şa altã educaţie decât cea negativã a atomizãrii societãţii, fii atent, Bill, cã uite EU îmi manifest sugestiv aici-şa deplina solidaritate cu cimpanzeul concediat pe un motiv atât de inuman precât eşecul în confruntarea directã, prin concurs, cu o fiarã umanã, cu o gorilã, sub lozinca destul de rece cã sã fii cel mai bun!

Adicã Eu, micuţa Vera din Jitomir, va sã zicã parcã nici nu existam pentru trupeşa şi încãlţata cu pantofiori din piele de crocodil, fascinanta Vanessa! Parcã n-aş fi fost nici frumoasã, apetisantã şi seducãtoare, nici harnicã şi gata a mã ţine întotdeauna de cuvânt ca o furnicuţã!

Nu m-a biciuit nici mãcar cu o fulgerare a privirii. Nu existam!

Aşa de sigurã era în sentimentul ei nu neapãrat unul de dragoste neţãrmuritã pentru Bill, ci mai degrabã unul de proprietate, nutrit ju rând legãmânt cu legãmânt sub arţarul de la Baltimore încã din cea mai fragedã copilãrie, încât nici nu şi-a pus problema cã eu, o adevãratã puştoaicã perversã, aş putea sã i-l rãpesc pentru totdeauna de pe insulã, unde ea îl trata cu dispreţ pe desãvârşi tul atlet, ca pe un smochin neroditor.

Începu sã râdã uşurel, lipindu-şi pelicula de aftershave aristocrat de obrazul meu, pipãindu-mã blând detaliu cu detaliu, pe bancheta din spate, tratându-mã cu delicateţe în umbra din spatele negru al gorilei.

Eram mândrã de broşa mea cu peşte spadã, dar el zornãia cutiuţa de catifea purpurie cu cerceii, abia dupã multe deziluzii ajungând şi eu a pricepe cã-mi alesesem hidoşenia piscicolã doar emoţional, pentru a face paradã de fidelitate dinaintea unui pragmatic in f ect, care nu credea nici în dragostea la prima vedere, nici în recunoştinţã de la o înfometatã!

Pe când mie numai sã mã hlizesc nu-mi venea!

Poate cã frumosul Tony murise deja, hurducat de rabla de ambulanţã, pe serpentinele din cuburi de bazalt vulcanic ale insulei!

Timpul pornise sã curgã alandala şi americanul, spre surprinderea mea dureroasã, compensatã doar de bucuria de a mi se rezolva într-un mod miraculos plictisitoarele probleme financiare, constatasem cã tocmai aici greşise regretabil: luase bãtãlia de la cabinele de duşuri drept un concurs , adicã exact ceea ce nu era de fapt, anume o sângeroasã încleştare pe viaţã şi pe moarte, din care puteau rezulta consecinţe grave!

Şi chiar rezultaserã!

Mai mult ca sigur, sufletul lui Tony se înãlţase la ce r, refuzam eu teoretic aurul diavolesc al bogatului.

Exuberant ca un copil, pentru cã de vreo orã îşi înlocuise un bodyguard de care se cam plictisise cu un altul mai tare, la fel de simplu cum îţi updatezi un soft, îţi upgradezi un computer sau, dacã îţi permiţi, te rişti sã schimbi, cu una de care se vorbeşte mai mult în grupul tãu, maşina sau amanta, Bill al meu îşi lãuda gorila şi mã purta, va sã zicã, împingându-mã tandru pe dupã umeri, din giuvaergiu în giuvaergiu, prin toatã insula, tot propunându- m i insistent mereu şi mereu cerceii grei, acele ancore de aur cu safire şi briliante care-i plãcuserã numai lui din start, neobservând cã de fapt principala… afacere a zilei era pentru el realitatea cã renunţase, în sfârşit, la o iubire cu care se obişnuis e de mic şi se aventurase în a se acomoda cu o adolescentã total necunoscutã şi imprevizibilã în ce şi anume cum simte, adicã dupã ce reguli se comportã ea.

Ajunsesem cu apropierea dintre noi la complexul hotelier Castor şi Pollux, aproape de sediul firmei Aristocrata, şi el habar n-avea pe ce nivel periculos al bãtãilor de inimã şi de cap se aventurase.

§4

Adevãrul este cã prima noapte cu Bill nu a fost pe mãsura orizontului aşteptãrilor citite în inima mea.

Americanul, în intimitate, s-a dovedit extr em de tandru, deci şi foarte timid, particularitate pe care o anticipam ca prim nivel încã din separeul restaurantului Castor şi Pollux.

Luându-mã drept hãmesitã, i-a plãcut sã se dea în spectacol. Dirija chelnerii, comanda tot felul de raritãţi şi, în replicã bine gânditã şi echilibratã, ca sã-mi bat puţin joc de el, dar şi ca sã nu-l îndepãrtez înapoi spre Vanessa, fãceam pe uluita la fiecare nou numãr, exclamând în gura mare, de întorceau mesele vecine capetele:

– WOW!!! WOW!!!

– Nu-i aşa cã te simţi bine? se umfla el în pene, pesemne obişnuit cu mormãieli plictisite din partea fostei partenere.

Mã simţeam într-adevãr bine, dar numai pânã la un punct. Pentru cã dincolo de un anumit nivel, fãrã sã fii neapãrat o blondã prostuţã şi curvuliţã, ci chiar o kaghebistã la largul ei cu vipurile integrãrii euroatlantice, te saturi pânã în gât şi de somonul afumat, şi de tonul în sos de cocos Bounty, şi de icrele negre de Astrahan şi de cele roşii de Manciuria, de caracatiţa la grãtar, de homar, de langustã, d e supa de raci şi de broascã ţestoasã, de scoicile gratinate Ying-Yang, de creveţii cu muguri de bambus, de calamarul cu ciuperci şi ţelinã în sos Curry, de şase-şapte diferite salate de fructe de mare…

Pânã la brânzeturile franţuzeşti cu mango, ananas, papaya, nuci de cocos, banane, kiwi, avocado, citrice banale, turkestani parfumaţi şi struguri cu bobul cât nuca verde, lichioruri, cafele, ceaiuri aromate thailandeze şi vietnameze, trabucuri şi narghilea, bomboane, cogniacuri şi cocktailuri, calea a fost lungã, nelipsind nici interludiile de dancing, aproape singuri pe ring!

Jocul meu de bazã fiind, cum am mai spus, sã nu-l trimit pe patron înapoi la Vanessa, dar nici sã nu şi-o ia mare în cap c-aş fi o blondã uşor manevrabilã, neînsufleţitã ca un mixer pe care-l împrumuţi şi-l înapoiezi vecinei de palier în bloc la Mişa, exuberantul Bill deveni meditativ abia când, hotãrându-mã sã-l trosnesc şi sã-l readuc la realitate, i-am mãrturisit cã modul sãu foarte dur de a-şi concedia subalterna, doar pentru deli c t de altã opinie în ce-l priveşte pe cimpanzeu, mã uluise şi, în consecinţã, mã jenez puţin sã accept postul ce mi-l propunea la firma Aristocrata!

Desigur, nonverbalul privirii mele lacome spunea şi altceva, legat de dotarea sa ca tânãr detestând viaţa contemplativã, dotare promiţãtoare din câte citisem încã de pe plajã în relieful accidentat al slipului sãu elegant, de culoarea nucilor verzi şi crude, încã bune de dulceaţã, cum mã învãţase s-o fac bunica de la Jitomir.

– Nu-ţi este fricã de ea ? am îndrãznit sã-l abordez direct, fiindcã cerea chiar el sã lãmurim din start, acum şi întotdeauna, orice neînţelegere, sã spun fãrã jenã tot ce mã frãmântã, pentru cã numai aşa se câştigã timp, care este materialul cel mai preţios în lumea afacerilor, dar şi a plã cerilor.

– De cine? De Vanessa?… MIE sã-mi fie fricã? a râs el încurcat. Este cel mai inofensiv suflet de pe acest pãmânt, Veronico! Porumbiţa asta nu este în stare sã facã rãu nimãnui. Tocmai de aceea m-am format eu în sensul exact contrar. Ca sã nu ne înghitã şmecherii arhipelagului cu fulgi cu tot!

– Sã înţeleg cã iniţial aţi lucrat împreunã? m-am mirat neplãcut surprinsã.

– Da, am început împreunã. Dar nu ne potriveam. De-asta m-am şi separat de ea cu firma Aristocrata. Era de o corectitudine înfricoşãtoare!… Ceea ce n-ar fi fost chiar un defect, pentru cã o asemenea particularitate îţi face imagine bunã pe termen lung… Hiba ei era alta, Veronico. Avea defectul cã n-o interesa câştigul, profitul, acumularea de capital! Parcã ţinea cu tot dinadinsul sã r işte a se întoarce în sãrãcie, în cea mai neagrã mizerie!

– Cum aşa?!

– Uite aşa bine!!! Aveam câte o idee de afaceri cu perspective aproape sigure, dar nu voia sã se implice. La ce-ţi trebuie, mã întreba, n-ai destul? Ca şi cum cine a pornit pe calea capitalistã se mai poate opri vreodatã!

– E tare ciudat, Bill, meditam eu la gol şi plin decupând un avocado, dar e şi pardonabil dacã e sã sondãm dupã subsemnficaţii, cã tocmai Vanessa asta, care a suferit destul în viaţã, ca orice om estic, n-a înţeles acest principiu esenţial în fundamentarea oricãrei antropologii, anume realitatea de care ne ciocnim noi zilnic, cã adesea oamenii sunt egali în drepturi dar inegali în competenţa lor de a administra diferite bunuri, drept pentru care nici omenirea nu-şi p e rmite secole la rând sã-şi lase valori inestimabile în grija vreunei gorile sau a unui cimpanzeu incompetent!

– Faptul cã banii se strâng doar la cei care îi meritã, mã privi cu surprindere Bill, ţine de înţelepciunea divinã din ziua când a conceput societatea. Numai acumulându-se la cei care ştiu a-l chivernisi, capitalul ajunge sã dea roadele sale maximale, de care sã se bucure toţi!

Vâjâitul vântului în geamurile restaurantului gemenilor dioscuri nãscuţi din ouãle de lebãdã ale Ledei nu pãrea sã-l poatã opri pe american din cãutarea unor înţelesuri mai profunde ale acelor lucruri care multora ni se par evidente pe vecie şi nu mai învãţãm nimic de la ele, cum nu învaţã nimic o potârniche din pulberea pãmântului în care ea se scaldã zi de zi, chinuitã d e insistentele insecte mediteraneene.

– Ştii ce zi e azi? am râs eu în hohote, vãzând chelnerii agitându-se cu şampania desert în jurul nostru, semn cã vom urca sus.

– Astãzi e ziua ta! hotãrî Bill cu obişnuita sa siguranţã de sine, referindu-se la angajarea mea ca secretarã pentru ciudata sa firmã specializatã în procurarea delicateselor, a fructelor de mare în special, pentru şi aşa îmbuibaţii acestei lumi murdare.

– Nu, nu, nuuu, Bill! am râs eu iar ca o nebunã, determinându-i pe cei de la mesele vecine sã întoarcã spre noi feţele lor parcã boţite de interes. Tocmai astãzi împlinesc 19 ani! Coincidenţa asta sare şi ea din probabilitãţi!

– Şi nu-i serbezi?!

– Cu cine sã-i serbez? Am venit din Levant, de la Mişa de la Berdicev, singurã la mare, în Sud!

– Nu te înţeleg. Ştiai cã e ziua ta, Veronico, pe mine nu mã poţi minţi! Şi, ca unul care te angajez pe o perioadã nedeterminatã sã-mi faci treaba cu care se ocupa Vanessa, îţi dau un sfat prietenesc: sã nu încerci niciodatã sã mã minţi!… Nici o fatã nu pleacã, de ziua ei, când împlineşte nouãsprezece ani mai ales, în vacanţã, fie şi în Sud! Cum sã plece? Cum sã-şi pãrãseascã prietenii şi prietenele, gaşca, pe deplin convinsã cã îşi va serba singurã ziua!!! Adicã bocind ! Înecându-şi în alcool, poate şi în aurolacuri, singurãtatea… Sau, cine ştie, dându-se primului venit de pe o listã!

Tãcu brusc, dezgustat. Mã strãpunse cu o privire agerã, neagrã şi amarã ca mâlul marin.

Fãcându-mã practic curvã, m-a fãcut şi sã mã închid spasmodic în mine, strâns, ca o scoicã. Fãrã însã a reuşi sã-mi strice buna dispoziţie! Deşi mi s-a pãrut cã ochii lui spuneau: fascinanta Vanessa n-ar fi fãcut prostia asta, Veronico, sã şi-o aniverseze solo, de una singurã, pentru cã ea, copiliţa din Balcic şi Baltimore, ştia cã nimic nu se recupereazã în viaţa omului, era învãţatã de micã, din Rãsãrit, cã ceea ce n-a fost sã fie la vreme, pierdutu-i pe vecie, aşa cã, în concluzie, noi trebuie sã trãim cu lãcomie clipa, sã urcãm sus!

– Bine, dar e atât de simplu, Bill! am râs eu iar, însã cu un fel de reţinere, neputându-mi permite riscuri complexe. Nu te lua dupã imaginea mea de blondã fãrã creieri, pentru cã eu nu mã prenumãr în nici un caz printre alea care se dau primului venit, din viciu sau fiindcã sunt amãrâte. Şi chiar am sã ţi-o dovedesc!!! Aflã, Bill, cã eu am avut din capul locului acum douã luni, la Berdicev, planificându-mi vara, convingerea absolutã cã nu voi tranzita de la optsprezece spre nouãsprezece ani de una singurã!!! Ba încã nemaiputând de nefericitã, plângân d -plângând, şi înecându-mi în alcool sau în aurolac, cum spui tu, singurãtatea! Dimpotrivã, atât vrãjitoarea mea, Maica Penelopa, cât şi duhovnicul meu, Pãrintele Nicanor, mi-au prezis cã dacã voi proceda dupã cum simt eu, atunci îmi voi serba aceastã ultimã aniversare a naşterii înainte de dramatica schimbare de prefix de la 1 la 2, nu de una singurã, ci în doi ! Şi anume cu ce Fãt Frumos mi-am dorit eu în cele mai plãcute visuri şi reverii!!!

– Mie îmi plac poveştile de senzaţie despre cãrţi, nu despre mizeriile cotidiene, mã avertizã Bill parafrazând puţin pe Umberto Eco şi eschivându-se de la a mã sãruta. Tocmai de aceea, insist asupra acestei ciudãţenii, sã ai curajul sã iei astfel de decizii extreme, suprahazardate, nu pare a consona cu mutriţa ta de p uştoaicã blondã, fugitã de la şcoalã pentru cã nu şi-a fãcut temele la limba rusã!

Juca mai tare ca mine, mã ţinea în carantinã, îşi permitea!

Întârziam însã cu dusul sus şi eram contrariatã, deoarece în orice thriller viabil, suspansul trebuie sã se combine cu o imprevizibilã rãsturnare de situaţie.

Cu maturitate şi compasiune, l-am lãsat s-o facã din proprie curiozitate şi poftã fãrã sã forţez, sã mã însoţeascã sus abia când va simţi el cu adevãrat cã e timpul sã ia iniţiativa, asta fiind şi voia zeilor de sus!

Şi a luat-o abia când m-apucase bâţul de jenã c-o s-adoarmã-n centrul elegantului local, cu capul ãla mediatizatul pe masã!

Spre surprinderea şi apoi încântarea mea desãvârşitã, dupã ce l-am înviorat atrãgându-l într-un slow languros şi solemn, unici pe ring, dacã nu şi în local, am fost invitatã politicos sã urc sus nu în vreo camerã de minimum 4 stele de la Castor şi Pollux, ci-ndãrãtul celor doi cilindri gemeni de oţel şi sticlã am descoperit cu încântare cã se ascundea un cu mult mai atrãgãtor şi tainic hotel, unul foarte vechi, demodat, misterios, ruinat de-a binelea, un aşezãmânt de un romantism drãguţ, bazat pe un solid prestigiu istoric, americanul oferindu-mi, aşadar, un mediu senzual parcã mai potrivit, mai uman, mai apropiat de scopul c omun de a descãrca total trainicele sentimente ce ne uniserã.

Şi nu într-o camerã de uz nupţial pasager am fost introdusã, ci chiar în sediul firmei lui Bill, Aristocrata!

Am privit în jur cu şapte ochi, nu ca o blondã, ci chiar ca o securistã, ca Nathalie, ca kaghebista aia studentã, Nataşa, pe care o invitã la microfonata Café Pouchkine solistul Gilbert Becaud, boire un chocolat înainte de a se regula cu el la ordin, ca sã afle totul sau sã-l influenţeze pozitiv, nu ca Nathalie ailaltã, dãtãtoarea d oar de nostalgie purã ca raţiunea lui Julio Iglesias!

M-am orientat şi eu, anume cum scanezi şi chiar tomografiezi gata a scotoci un posibil drag şi fructuos, aducãtor de cele mai mari satisfacţii, nou şi stabil loc de muncã, într-o lume nesigurã cu jobur ile.

Ca imagine de ansamblu se poate spune cã mobilierul din inox, cu pãrţile moi din piele neagrã, dar şi roşie (sub macatul mov al unei canapele ce se strângea ca un fotoliu), era mai degrabã insinuant decât sã te stimuleze focalizat doar pe cãutarea celor mai bune soluţii la problemele firmei Aristocrata ca importator-exportator de fructe de mare, de pigmenţi alimentari, aditivi şi arome, şi de alte delicatese,

Ochii îţi cãdeau mai întâi pe nişte postere cu gagici apetisante, una dintre ele fiind chiar fascinanta Vanessa, încãlţatã cu pantofii din piele de crocodil personalizaţi cu decoraţiuni din fildeş, iar alta Sharon Stone, talentata scriitoare cu picioarele crãpate din celebrul film Basic Instinct!

Pe urmã, obişnuindu-te cu lumina scãzutã din cauza storurilor mai totdeauna trase contra soarelui prea sudic al insulei, admirai luciul discret al unor trofee sportive nautice aşezate la loc ferit de surprize neplãcute, pe blatul de sus al raftului încãrcat cu clasoare foarte îngrijit aduse la zi, în cea mai mare parte de cãtre americanul însuşi.

Femeie fiind, m-au impresionat mai puţin cupele de cristal curat sau confecţionate din metale galvanizate ca şi cum ar fi fost din aur, argint sau bronz. Medaliile, extrem de puţin, iar diplomele, ca hârtii, absolut deloc! În schimb, am apreciat ca fiind de mare preţ o vazã albastrã, ai cãrei trandafiri pictaţi într-un roz catifelat şi pur ca al pruncilor ar fi putut pãrea mai reali decât cei pe care i-ar fi pus cineva în ea.

Iar ca blondã nu numai apetisantã ci şi cu un bun apetit între zilele sau între orele când nu ţineam post, oarecum şi pentru a-i face patronului plãcere, am rãscolit îndelung în nişte rafturi separate, pline de boluri, borcãnele şi conserve şi ambalaje de plastic color conţinând o gamã vastã de sortimente de fructe de mare, condimente exotice şi alte delicatese ţinând de domeniile, profilurile şi filierele de activitate ale firmei Aristocrata.

Dar de la un timp, la un moment dat, mi s-a pãrut cã, luat cu incertitudini sugerate de presantele bibliorafturi cu dosare ale firmei Aristocrata, prea grãbit şi încântat a mi le prezenta, deşi nu mã interesau atunci nici mãcar ca profesionistã, americanul uitase complet de ce carul meu de reportaj mã invitase sus, dupã cina intimã cu atâtea fructe de mare, la care de asemenea negociasem, discutasem şi tot discutasem, chiar şi dansând, mâna lui pãroasã şi fermã necatadicsind a-mi coborî de pe omoplat, probabil de teama camerei ascunse!

Explodam, îmi venea sã-l trosnesc, am ajuns şi sã regret cã nu plecasem cu Vanessa şi cu cimpanzeul rãnit, variantã în care filmul serii ar fi fost exclus sã nu aibã şi acţiune! Fie cu ea, fie cu el, fie mai degrabã în trei…

Aşa cã i-am zis-o pe şleau patronului cã timpul preseazã şi cã, ce dracu! trebuie trãitã clipa!!!

– Eşti pricinoasã! mi-a replicat el deloc surprins de ieşirea mea, dar continuând sã mã exaspereze cu tot felul de statistici optimiste, din care rezulta prosperitatea în creştere a firmei Aristocrata.

Jignitã, frustratã, la un moment prielnic, din disperare, pe când el îngenunchease pe mochetã despãturind pe îndelete harta levantinã şi sud-est europeanã cu locaţiile tuturor punctelor sau centrelor de colectare ce furnizau firmei Aristocrata batracieni, gasteropode, crustacee şi delicioasele fructe de ma r e, am început sã mã inspir tot mai mult din practicile de intimidare aplicate anchetatorilor care o agasau de cãtre blonda Sharon Stone, talentata scriitoare din celebrul film Basic Instinct.

Mi-am aprins o ţigarã lungã şi am fãcut cu genunchii acea mişcare formalã dar esteticã din basmele noastre rãsãritene şi din skazuri , când se bat munţii în capete şi abia-abia de poţi strecura dincolo o privire fugarã, pentru a memora locaţia vreunui detaliu de interes major pentru diferitele organe.

Obţinând efecte aşa şi aşa!

Exuberanţa lui Bill nu era micã, dar nici excesiv de mare, umbritã nu de magica umbreluţã cu J din fildeş a Vanessei, ci doar de bizareria remanentã cã la numai câteva minute dupã ce eu i-am cheltuit, în vechea cetate, pe o broşã cu peşte spadã dur, tot numerarul disponibil , el a întâlnit pe strãduţa urcãtoare şerpuit un furnizor de-al firmei Aristocrata, care i-a oferit o serioasã cantitate de fructe de mare, de fildeş, de piei de crocodil şi de şarpe, la un preţ nepiperat, şi, ghinion, Bill n-a avut tocmai din cauza mea cum sã le plãteascã tipului pe loc, cash!

Din perspectiva prosperitãţii firmei Aristocrata, era de rãu augur cã viaţa în doi începea cu un eşec, o anumitã afacere, cu bun adaos comercial în perspectiva uraganului anunţat, nemaiperfectându-se fiindcã apãrusem eu!

Aşa cã, de bunãvoie şi nesilitã de nimeni, m-am recompensat din belşug faţã de patronul pãgubit, exorcizând mai rãul şi invocând magic mai binele, pe canapeaua mov, pe restul mobilierului şi pe mochetã, ba oarecum şi poziţionatã pe cant într-un raft al bibliotecii, dupã restivuirea clitului de bibliorafturi cu cifre de-ale firmei Aristocrata, nemailãsându-l în vechea cetate pe Bill sã mai flaneze la agãţat turiste decât peste trei zile, palid ca un cadavru şi cu f e brã muscularã ca dupã o ascensiune pe Kilimandjaro sau pe Popocatepetl!

Adicã dupã ce-l fãcusem! Dupã ce-l lãsasem incurabil dependent sexual!

Exploatând eu nişte fisuri, nişte erori uluitoare pe care le comisese în pat Vanessa, pe care americanul o şi ştersese acum nu numai din memorie, ci şi din coşul cu reciclabile, cu numerele de telefon cu tot, ca sã-ţi vinã sã râzi, sã râzi, femeie, când bãrbatul te plimbã prin parc jurând legãmânt!

Dar acest succes nu mã consola pentru alte neîmpliniri.

Faptul cã se petreceau cu mine şi cu Bill evenimente subtile, eterice, astrale, mi se confirma tot mai alarmant prin particularitatea unor întâmplãri aparent necesare, dar care sãreau cu seriozitate din probabilitãţi!

Teoretic, ele nu trebuiau sã se producã! mai ale s con il sesso în procesualitatea sa, aşa cum au observat şi preabunii mei sfãtuitori de pe insulã, Pãrintele Nicanor şi Mãicuţa Penelopa, destul de versaţi în analiza de evenimente cu substrat parapsiho-pupu sau pur şi simplu neclasificabile, ea arãtându-se fireşte niţeluş mai închisã, mai neagrã pânã şi decât cotoiul ei Chliton, cãci eu reapãrând şi luându-mi rucsacul definitiv, era nevoitã sã-şi angajeze, tot fãrã carte de muncã, altã sezonierã ostenitoare la atelierul de lumânãri şi petarde.

Aşa cum a fost sã fie şi cu vaza chinezeascã.

§5

O vazã albastrã, glazuratã, cu trandafiri roz pe ea, aproape vii, de culori atât de naturale încât îţi venea sã apropii nãrile de luciul lor şi nu te-ai fi mirat dacã ar fi emanat dintre petalele lor gingaşe parfum bulgãresc din cel mai seducãtor.

O vazã cu profil cumva de amforã, graţios mediteranean, un vas de preţ care într-adevãr mã fascina, parcã ar fi fost plinã cu un balsam miraculos sau cu foarte costisitoare esenţã de parfum de roze, îmbãtãtor ca la Festivalul Rozelor, care se ţine anual în celebra Vale a Trandafirilor, întinsã pe 78000 hectare, în pitoreştile împrejurimi ale Sofiei, capitala Bulgariei.

Bill pãrea sã ţinã mai mult la vaza asta şi decât la Vanessa, pentru cã o cucerise odatã cu un consistent şi prestigios mare premiu la un concurs de sãrituri în apã de la trambulinã şi de la platformã, câştigat în Orient, la Singapore, punându-se atunci cu seriozitate problema participãrii sale, sub culorile drapelului SUA, la Olimpiadã!

Pentru cã Bill al meu era un om care muncea şi muncise mult, fiind educat de mic cã banii şi averile se fac nu dintr-o loviturã de tun, ca în Estul de tranziţie, ci prin acumulare tenace, cu inspiraţie şi transpiraţie, uneori de-a lungul mai multor generaţii serioase!

Un acci dent nefericit însã, voinţa zeilor, o alunecare pe trambulina umedã, soldat cu fragilizarea coloanei vertebrale, l-a ţinut o vreme departe de piscinele olimpice, exact la anii marilor performanţe.

Iar dupã complicaţii cu un început de osteoporozã, în compensaţie, ca mulţi alţi sportivi din eşalonul secund, ambiţiosul viitor patron s-a apucat de afaceri, dovedind o inteligenţã ieşitã din comun atât în alegerea partenerilor care prezintã încredere sã iniţiezi negocieri, cât şi în orientarea corectã a invest i ţiilor de capital sau în selecţia judicioasã a personalului.

Schimbarea de bodyguard şi de secretarã la firma Aristocrata netrebuind în principiu sã creeze probleme, dacã nu şi-ar fi bãgat diavolul sau altã entitate coada sau chiar codoiul!

Şi şi-a bãgat-o cu certitudine, deoarece realitatea cã jucam cu Bill rolurile principale în nişte tragedii subtile, eterice, astrale, din ce în ce mi se confirma ca de un cor antic prin consecinţele cele mai stranii ale unor întâmplãri aparent necesare, dar care ţopãia u din probabilitãţi!

Ele nu trebuiau sã se producã! mai ales con il sesso în procesualitatea sa, aşa cum am mai spus şi s-au autosesizat din oficiu şi preabunii mei sfãtuitori de pe insulã, Pãrintele Nicanor şi Maica Penelopa, destul de versaţi în analiza d e evenimente cu substrat parapsiho-pupu sau pur şi simplu din alea inclasificabile.

Într-o vineri de post, seara, Bill, dupã mai multe sandvişuri cu efect afrodiziac şi comentând un referat de necesitate, a sãrit brusc ca un apucat din scaunul sãu directorial ergonomic, pomenindu-mã eu cu el cã se urcã pe mine!

Cu o furie pe care nu o anticipasem deloc.

Scaunul pe care m-a surprins, neergonomic, avea structura de rezistenţã dintr-o ţeavã de inox cam de-un ţol şi care a fost îndoitã corespunzãtor, cu uşurinţa cu care aş prelucra eu pexalul, de cãtre nişte ciclopi antici autentici, în atelierul lor cu foale puternice, cuptor duduind homeric, baros greu, nicovalã scrâşnind şi potcoave ca de argint troian sfârâind într-o gãleatã de tablã galvanizatã, a cãrei a p ã tulbure ca leşia interesa pe Maica Penelopa în vrãjile pe care ni le fãcea pentru tãrie, baftã şi spor.

Pe acest scaun buclucaş ne mai sprijiniserãm noi în nebuniile noastre, pentru unele improvizaţii sub formã de figuri impuse atâta vreme cât din motive care-mi scãpau şi-mi dãdeau de bãnuit, americanul mã ţinea sechestratã la firmã şi tot amâna instalarea mea cu adevãrat acasã la el, în Villa Panthera Rosa, pe care eu o cunoşteam din vedere, de când vizitasem cu un cârd de elveţieni craterul stins al vu l canului nostru şi mã impresionase prin vastitatea ei, unde mi-aş fi putut da drumul la vocaţia artisticã.

De data aceasta, primind contralovituri mult mai puternice decât în mod curent, scaunul cel incomod, ales special pentru a-i intimida pe musafiri, a c edat. Spãtarul din piele neagrã zvâcni din ţeavã şi zbrrr! fãcu balansoar pe sticla de şampanie abia golitã, cea depozitatã menajer cu bune intenţii sub masã, evitându-se a se uda cu spumã dosare încã în lucru.

Pe un capãt arhimedic al pârghiei astfel formate, cãzurã curând chiloţii mei, gravitaţional aproape imponderabili. Pe celãlalt, cãlcã însã precum pe acceleraţie, în momentul de extaz, dupã ce şi-a dat drumul cam repede, americanul, musculosul şi bine hrãnitul american!

Cãzutã eu însãmi odatã cu scaunul musafirului, râdeam, râdeam, dar constat deodatã cu groazã cum chiloţii mei, adicã un ghemotoc de sforicele negre şi jilave, decoleazã aproape vertical, urcã deasupra raftului tocmai la trofeele nautice şi imprimã vazei chinezeşti amintite mai sus suf i cient impuls şi moment cinetic încât ea sã se roteascã oblic pânã se aruncã peste margine în gol, act parcã sinucigaş într-un mod conştient!

Ceea ce Bill, vãzând prea târziu, abia dupã ce am icnit eu, nu poate accepta raţional sã i se întâmple tocmai din partea celui mai preţios trofeu cucerit în viaţa lui sportivã şi aşa scurtã!

Într-un prea târziu, cu o ultimã sclipire a instinctului, simţind cã nu poate ajunge prin plonjon s-o prindã la podea, el smulge din cuier plasa mea cu mingea roşie cu buline negre şi o aruncã exact unde trebuie ca trofeul sã cadã pe ceva elastic, cum se salveazã persoanele la incendii pe cearşaful pompierilor.

Ghinion de neşansã!

Vaza albastrã chinezeascã decoratã cu trandafiri roz aproape vii nimeri atât de bine mingea cea ca o megabuburuzã încât se întoarse, prin reflexie şi conservarea energiei mecanice, înapoi spre tavan aproape cu aceeaşi vitezã, explodând ca o navetã spaţialã şi împrãştiindu-şi cioburile chinezeşti în tot biroul firmei Aristocrata, cauza dezastrului fiind imp actul cu muchia raftului de sus al bibliotecii noastre!

Cine carul meu de reportaj urnise vaza din mijlocul trofeelor, unde ar fi stat în deplinã siguranţã, ca într-un cerc de bodyguarzi, nu ştiu!

Dacã fleoştomocul constituit din chiloţii mei uzi ar fi lovit-o chiar pe marginea raftului, ea ar fi putut oscila îndelung, dar bine sprijinitã fiind, n-ar fi cãzut niciodatã numai sub fascinaţia atracţiei universale!

Bill înţelese cã se petrec lucruri ciudate şi decise sã mã protejeze de cine ştie ce farmece sau blesteme. El examinã îndelung cioburile pânã şi cu vârful roz al limbii sale care lingea atât de bine, şi-mi trase concluzia cã pe alocuri vaza a fost unsã de cineva cu miere descântatã sã facã rele!

Îmi dãdu sã gust, la început n-am simţit nimic, dar puterea sa de sugestie era enormã şi, în plus, ne iubeam nebuneşte, aşa cã n-au trebuit prea mari eforturi din partea lui şi am resimţit şi eu un mediteranean gust de miere polifloralã sudicã!

Palid ca un vampir, dar bine intenţionat, el m-a strâns atunci de încheietura mâinii stângi, m-a coborât în braţe pe scãrile romantice ale bãtrânului hotel şi m-a aruncat în cockpitul unui Porsche rosso scuro decapotabil, cu care am ajuns instantaneu la promontoriul nudiştilor.

– Am fost un dobitoc! se aut ocriticã el, trântind cu atâta furie portiera încât am perceput-o drept casantã.

Şi m-am înfiorat de ceva ca o presimţire, sã nu plesneascã exploziv în mii de cioburi şi preţiosul Porsche roşu, cu noi doi în habitaclu, hãituiţi de racheţi, mafioţi, recuperatori sau chiar killeri tocmiţi de vreo nebunã geloasã.

– Sã nu vorbeşti urât despre tine! i-am dat eu americanului ceea ce bulgãroaica sa de la Balcic ar fi numit o dulce ţeluvkã, umplându-i obrajii de ruj mov şi silindu-l apoi sã se frece îndelung cu şerveţelul de hârtie impregnat plãcut cu mireasmã de caprifoi şi de verbinã.

– Mnu! gemu el, surprins de dragostea mea sufocantã. Dar aceastã vazã, micuţã Veronicã, era un etalon pentru la ce nivel al performanţei pot EU sã aspir pe lumea asta comodã!... Aşa, lipsit parcã de propriul trecut, mi-e fricã sã nu mã blazez, sã nu mã complac în mediocritate!

– Cine? am râs eu consolator. Tu?… Tu sã te complaci în mediocritate? Cu mine?!

– Exclus! conveni el resemnat, dar cu ochii umezi.

Şi, de pe o stâncã neagrã, pe când nudişti şi nudiste ne tratau cu ostilitate, cã ne purtam îmbrãcaţi, ştergându-şi cu mâna-i pãroasã o lacrimã şi murmurând într-o limbã cu dure accente orientale cine ştie ce incantaţie, puternicul Bill şi-a azvârlit ciob cu ciob în marea cea laco m ã de amintirile altora cel mai frumos trofeu cucerit în viaţa lui vreodatã, înainte de mine toatã! Inducându-mi însã pe cãi obscure şi oculte convingerea cã dacã nu-i sunt uneori fidelã, aşa o sã se aleagã pulberea pãmântului şi de mine, ca de o recoltã d e caise delicioase scuturatã de vâjâitul vântului!

Dar chiar dacã s-a întâmplat ca postludiul unuia dintre cele mai reuşite ale noastre acte de supremã preţuire reciprocã sã se sfârşeascã printr-o pierdere de obiect de artã la care ţinea, anume vaza chinezeascã trofeu nautic nimicit de fleoştomocul chiloţilor mei, patronul firmei Aristocrata tot nu a renunţat la a trãi senzaţiile cele mai plãcute ale vieţii sale cu mine!

Dimpotrivã, a continuat sã se afişeze în cele mai frecventate locuri cu blonda fermecãt oare care eram peste tot! Sfidând diferite duhuri!

Prietenii lui de afaceri se intimidau la contactul cu mine prin separeuri, neştiind prea bine de unde şi drept ce sã mã ia, soţie sau logodnicã sau amanta dominantã, aceea de cel mai înalt profesionalism, o blondã capabilã a-l face pe mediatizatul stãpân al firmei Aristocrata sã uite complet de bruna şi trupeşa, fascinanta Vanessa de la Crama Balcic, cu care se iubise de la o vârstã aşa de fragedã, jurând uneori legãmânt prin parcuri sã nu plece câte zile î i va numãra Dumnezeu.

Mie însã îmi plãcea incomensurabil sã fiu numai cu el, dar cum nu obişnuiam sã-mi fac poftele cu forţa, îi sugeram pe departe cã sunt o orhidee mov şi cã mã usuc dacã nu mã duce periodic în mijlocul naturii , printre lãcuste şi grei eri!

Chiar a doua zi pricepu şi mã rãpi de la firma Aristocrata, adãpostitã-n port dincolo de turnurile gemene Castor şi Pollux, în clãdirea rãcoroasã şi veche, plinã de prestigiu istoric, denumitã de Mãicuţa Penelopa il castelletto Paloma Nera, iar de rad icalul Pãrinte Nicanor, hm! la casa maledetta!

Cãlãuzindu-mã dupã ce simţeam, am dedus cã-şi planificase sã escaladãm vreun munte, ca sã fotografiem peisajele marine înspumate datoritã hulei ce preceda uraganul anunţat de mai toate televiziunile.

Pe ser pentinele vulcanului stins şi surpat, cãldura specificã Insulei Erossa mi-amintesc bine cã era tandrã şi plãcutã.

Cred cã înfulecaserãm ceva chinezesc, condimentat exotic, încât şi partida de sex ce ar fi urmat în roşul Porsche plin de orhidee mov trebuia sã fie aprigã, ca în Bali, în Tahiti sau în Hawaii!

Creveţi cu pui şi bambus? Calamar, actinie, sepie sau caracatiţã cu muguri de bambus? Delicioasa caracatiţã de Ciclade tãiatã rondele cu ţelinã, piper, vin de orez, ulei de susan, usturoi, suc de mango, melcişori, miez de rodie, tarhon şi fibrã de bambus?

Calamar cu ciuperci în sos de cocos Bounty cu ulei de mãsline virgin?

Mai degrabã sã fi gãtit chiar eu langostine in sos curry cu varzã de Bruxelles, cu muguri de bambus, cu urechi-de-lemn, vin de orez şi concentrat de peşte fiert tot chinezesc, oricum nu conteazã!

Unde ajunsesem, printre agave, cactuşi, palmieri, magnolii, mirt, laur, leandri, pistacchio, mimoze, asfodele, rozmarin şi caprifoi, depãrtându-ne de toţi cunoscuţii dincolo de livezile de lãmâi, portocali, mandarini şi grapefruit, sãrutându-ne sub smochini izolaţi şi odihnindu-ne la umbra vreunui mãslin foşnind a filozofie veche, nici nu aveam cum sã nu fim fericiţi!

Numai de-am fi reuşit acea desprindere, acea lepãdare de lucruri, pentru care cu atâta ardoare pleda în predicile dumisale Pãrintele Nicanor!

Lucrurile, îmi tâlcuia uneori vorbele lui adânci Mãicuţa Penelopa, chiar mãrfuri de calitate fiind, în pas cu moda, achiziţionate în cele mai noi şi mai costisitoare versiuni, adesea nu pot face decât sã tragã sufletul în jos ca un balast, echilibrându-l în aşa fel încât sã nu mai ajungã, prea legat fiind de lumea aceasta, sã mai nãzuiascã la cele veşnice, tratându-le ca şi cum nici n-ar exista!

Supraexcitat şi grãbit, Bill puse frânã sub o magnolie pe care se încâlcise multã iederã, cu liane, lujere de kiwi şi vreji de fasole neagrã brazilianã, din aia care se pune la murat, mã ciupi de obraz, mi-l sãrutã cu disperare şi, brutal ca şi cum mi-ar fi sfâşiat chiloţii, îmi lãsã pe spa t e fotoliul, nedesfãcându-mi centura de siguranţã în scopul de a se urca mai devreme sau mai târziu pe mine, ceea ce nu-mi permise a descâlci ce era cu nişte sforicele înnodate rãspândite pe tot bordul.

De data asta, trãirea clipei întrecu pentru prima oarã, mai ales în procesualitatea ei secundã, toate aşteptãrile mele, auzeam muzica sferelor şi vedeam lãuntric în plinã varã primãvara, extrem de colorat: i bianchi bucaneve, i rosati crocus, i gialli ranuncoli, le viole, le primule, i miosotis, le orchidee selvatiche!

Peste nici zece minute, dorindu-mã poate mai mult decât putea, el frânã scrâşnit iar, stârnind pulberea pãmântului, sub un nuc patriarhal încãrcat de-atâta rod.

Impresionatã de coroana sa perfect sfericã, eu am deschis portiera şi am îngenuncheat, rugându-mã Ursitei sã-l pot face pe cel menit mie partener de afaceri, mai fericit decât l-a fãcut vreodatã Vanessa, care mã irita în mãsura în care îi detectam emanaţiile remanente pe pãrţile lui hirsute.

Gemând sfâşietor şi uitându-se în sus, patronul meu a vãzut atunci în nuc aprinzându-se din nimic o veveriţã roşcatã, cu o coadã stufoasã şi interminabilã, nãzãrindu-i-se cã nãluca se uitã prea insistent la noi, eventual ca mesagerã sau spioanã a cuiva!

Ce mesaj va fi avut jivina a ne transmite şi din partea cui, n-am nici o idee, dar ca diversionistã pot depune oricând mãrturie cã şi-a executat misiunea cu succes deplin, nenorocindu-ne!

Cu inconştienţa aceea specificã progeniturilor de bani gata, îmbuibatul american a înhãţat mingea mea cea roşie cu buline negre, a coborât din splendidul nostru Porsche decapotat tot roşu, cu cauciucuri negre, şi mi-a azvârlit-o cu plasã cu tot în piaza-rea roşcatã de mai sus, fãrã a o nimeri nicidecum.

În schimb, mingea puştoaicei blonde şi orfane a sãrit din ram în ram, pierzându-şi plasa ce o încorsetase pânã atunci, şi, odatã dobândindu-şi independenţa completã, a trecut ca fulgerul printre corpurile noastre înfometate de reunire, îndreptându-se cãtre serpentinele de mai jos, parcã voind cu tot dinadinsul sã ne semnaleze cã, pe nesimţite, discreta maşinã germanã o luase berbeceşte pe serpentinã la vale neînfrânatã, întâi uşurel, imperceptibil, apoi accelerat datoritã gravitaţiei, şi se tot ducea ca servind un bãrbat-zeu şi o femeie muritoare, ecranaţi într-un nor care sã-i facã invizibili faţã de ochii curioşi ai presei de senzaţie şi ai familiilor lor olimpice sau pãmântene.

Cât de bun sprinteur rãmãsese pe uscat înotãtorul Bill, el nu reuşi sã-şi prindã din urmã acea bijuterie pe roţi, râvnitul Porsche rosso scuro , unic pe Insula Erossa, abia ieşit din vamã!

Şi eu ştiu cã deşi mai fusese înmatriculat al cuiva, americanul îl iubea pe bune cel puţin la fel de mult ca pe mine sau cât o va fi preţuit pe fascinanta Vanessa, cãreia îi jurase uneori şi legãmânt!

G hinion de neşansã!

Ţopãind, balonul rotund cu picãţele negre prinde însã din urmã pe shortcut-uri ţinta cea roşie, i se strecoarã sub pneul din faţã şi, într-un mod deosebit de spectaculos, ca în filme, zbrrr! el saltã pe bazã de pârghie şi compunerea forţelor bolidul pe douã roţi, cele de pe stânga, cum fac marii cascadori la demonstraţii!

Era o figurã pe care supersofisticata maşinã, ca sã zic aşa o deprinsese de fapt de la maestrul de senzaţii tari, bodyguardul Tony!!!

Bill încercase şi el, apoi se rãzgândise, ţinând prea mult la aceastã minune roşie, chiar dacã era procuratã oarecum dezonorant pentru un bogãtaş, de la Second Hand, la un preţ totuşi de nimic, explicabil prin jocul pieţei cum cã marile viteze maxime erau de neatins pe insuliţa noastrã!

De unde şi dezastrul cã aşa şi numai aşa, pe cant, într-un mod pur iraţional automobilul meu şi al lui Bill putu trece peste parapetul de beton în care, la un impact normal, s-ar fi înfipt cu bara de direcţie!

Dincolo de şosea era nu genune ci pãdure tãiatã, am urmãrit liniştitã cu Bill de mânã salturile de la o buturugã la alta ale maşinii condamnate, brusc rãsturnarea inevitabilã şi, în fine, ca în cele mai bubuitoare thrillere, explozia curat portocalie, pânã la nori, a rezervorului, cãruia tocmai îi uitasem eu în benzinãrie buşonul nemţesc la toaleta ecologicã, în timp ce Bill îi fãcea plinul cu benzinã verde fãrã plumb.

Parcã sfidându-ne nouã a doua mare durere comunã, mingea nu avu însã nici pe dracu, ci se opri cuminte în nişte ciulini mov, ca o buburuzã mare ce s-ar fi odihnit înainte de a-şi lua zborul pe o direcţie matrimonialã cu foarte mulţi ani în urmã prestabilitã.

– Am fost un dobitoc! se pomeni a ofta aproape plângând americanul. Trebuia sã ling volanul, cã de cum am demarat mi s-a pãrut mie uns cu miere polifloralã descântatã! Şi sã ne fi abãtut pe la Maica Penelopa sau, mai bine, pe la Pãrintele Nicanor!

– Sã nu vorbeşti urât despre tine! m-am agãţat eu de braţul lui, protestând ca o nebunã dar nespunându-i cã vãzusem şi eu sforicele suspecte. Ce, o maşinã de zgonhen te-a fãcut pe tine, Bill? Zi mersi cã nu ne-a surprins în cockpit, iubindu-ne, o explozie atât de videogenicã!

– Mnu! fãcu el, vãdit intimidat de raţionamentul meu. Dar orişicât, Veronico, imaginea mea în arhipelag era asociatã de toţi cu acest Porsche roşu decapotabil!…

Mi-am scos nervoasã rujul, sã tac neapãrat, pentru cã-mi stãtea pe buze sã-i spun cã ei şi, de acum încolo imaginea ta, Bill, va fi nedespãrţitã de a mea!

– Şi care-i problema? l-am consolat luându-mi seama. O sã-ţi comanzi altã maşinã, încã şi mai inaccesibilã duşmanilor! Fãcându-i sã crape de necaz! Ce, nu te-ar tenta?

– Mnu! Adicã nu ştiu! Prea mult ghinion! Dacã extrapolez, hm, ieri vaza chinezeascã, azi maşina, mâine dracu mai ştie ce! Tu nu simţi, iubito, cã parcã toate ghinioanele astea se leagã dupã un scenariu riguros?

Şi se mai anunţã şi uragan pe direcţia Villei Panthera Rosa!

§6

Villa Panthera Rosa? Mã va duce Bill acolo vreodatã? Din voia zeilor, aş reuşi atunci ce n-a reuşit nici fascinanta şi încãpãţânata bulgãroaicã Vanessa! Un statut de soţie! Da, l-aş dobândi cu certitudine! Zeiţa olimpicã Junona mi l-ar dãrui dacã i-aş întâmpina eu acolo patronului simandicoşii lui oaspeţi, stãpânii arhipelagului, fãcând cum aş şti numai eu oficiile de gazdã tânãrã, în celebrul hol cu papagali din renumita Casã cu Atlanţi bãrboşi, antici, care sprijinã, spre deosebire de cariatide, parcã fãrã nici un efort balcoanele din fier forjat, menţinute paradisiace de cãtre slugi prin mereu reînnoitel e orhidee tropicale, din movul cãrora zâmbetul meu de fericire nu mi l-ar mai putea diminua nici cel mai senzaţional naufragiu!

Munca depusã la firma Aristocrata era tare plãcutã. Aplicam pe viu câte asimilasem din ştiinţele comunicãrii. Mã întâlneam cu personaje interesante, cu bãrbaţi de valoare care mã plãceau visându-mã ca şi a lor, cu femei celebre, cu vipuri pe care înainte nu le admirasem decât la televizor şi mi se vãicãreau cã sunt hãituite de cruzii paparazzi, stârnindu-mi nostalgia ca aceşti f reelanceri voioşi ca nişte samurai sã mã ia şi pe mine în transfocator.

Monotona mea viaţã anterioarã cât o fredonasem se mântuise pe vecie!

Reieşi imediat cã aveam o groazã de treburi.

Agenda mea ajunse deosebit de încãrcatã. Am verificat astfel cã Bill nu angajase pe plajã o secretarã doar pentru sex cu el sau cu partenerii de afaceri. Aveam de muncã pânã peste cap, obişnuindu-mã din mers a jongla cu legile şi cu cifrele tot aşa de uşor cum mã rujam fãrã oglindã!

Realitatea era cã firma Aristocrata, importator-exportator de fructe de mare, de pigmenţi alimentari, aditivi şi arome, ca şi de alte delicatese, avea contabilitatea vraişte, era cu bilanţurile în pioneze, aşa cã în eventualitatea cã i s-ar fi trimis, cu rea intenţie, de cãtre stãpânii arhipel a gului vreun control inopinat, Bill al nostru ar fi trebuit sã dea şpagã serioasã dacã ţinea sã nu i se suspende activitatea fie şi pe duratã limitatã, cu serioase pagube de imagine.

Patronul insista sã vin întotdeauna la serviciu nu numai îmbrãcatã la superlativ ci şi foarte bine odihnitã, amabilã, zâmbitoare, încât sã-i fac pe clienţii noştri sã apeleze la noi cu extremã plãcere.

Şi mai ales pretindea sã mã feresc a întârzia, ceea ce nici nu era prea greu câtã vreme dormeam chiar pe fotoliul-canapea cu macat mov de la firmã!

Pe alocuri, nu ezita sã mã înveţe cu intermitenţe el în persoanã tot ceea ce sau nu ştiam deloc, sau nu ştiam exact. Nu mã trimetea niciodatã la vreo sursã, la bibliotecã sau pe web. Dar odatã şedinţa de iniţiere dusã la bun sfârşit pr intr-o o dulce ţeluvkã, solemnã ca aplicarea unui sigiliu pe buzele-mi însetate, nu mai îndrãzneam eu sã cer lãmuriri suplimentare. Preferam sã mã documentez singurã! Aş fi fost o ingratã sã-i rãpesc din timpul care şi aşa nu ne ajungea pentru câtã dragoste am fi dorit sã ne arãtãm unul altuia.

Uneori, obicei mitocãnesc dobândit pe undeva prin Levant, când zeii îi dãdeau la vreo afacere vreun comision gras, dacã era şi cu chef îmi lipea pe frunte câte o bancnotã reprezentând atâţia euro sau atâţia dolari cât salariul unei întregi cancelarii liceale din Berdicev sau cât pensiile unui bloc întreg din Jitomir, îmi zâmbea tandru ca un bunicuţ blajin şi mã asmuţea:

– Vera, fã-i praf!

Adicã sã plec, eventual imediat, şi sã colind butic cu butic toatã vechea cetate, achiziţionând numai lucruri fine, de firmã, tot-tot-tot ce mi s-ar fi pãrut mai ales sau mai trãsnit, în stare sã focalizeze privirile trecãtorilor asupra mea, iar Bill sã zicã în sinea sa cu umor de mahalagiu din Levant, nu din Baltimore:

– Admiraţi! Admiraţi, fraţilor! Admiraţi, bãi, cã ţine de fashion! Dar reţineţi, fuck you , cã dosul ãsta apetisant al secretarei mele blonde e asemeni unui intravilan îngrãdit şi marcat cu inscripţia Proprietate particularã, nu depozitaţi gunoaiele!!!

Ceea ce nu-mi venea prea uşor sã-i fac pe plac, deoarece eram supãratã pe el, pentru cã îmi sfâşia ca un mistreţ desuurile, mã lãsa goalã pe dedesubt ca o purceluşã, dacã ce purtam nu era super din ce se gãsea pe insulã, iar cerceii ãia ancore de aur cu safire şi bril i ante din cutiuţa catifelatã purpuriu tot nu mi-i dãduse!

De aceea, cuceritã, datã patronului, simţeam o nevoie telefonicã perpetuã de a mã conversa cu el. Îl sunam pe Bill cu orice pretext, la maxim 20 de minute de la ultimul lui apel. Sã-l întreb în ce dosar gãsesc cutare facturã sau ofertã sau scrisoare de intenţie sau referat de necesitate. Sã-mi spunã ce înseamnã exact nu’ ş’ ce termen din dreptul comercial, ca sã nu mã fac de cacao susţinând conversaţia cu vreun partener. Sã mã asigure cã într-adevãr ieşim împreunã spre searã pe Corso şi pe falezã, sau la Castor şi Pollux, mie fãcându-mi o deosebitã plãcere sã se afişeze cu mine şi sã mã împingã în faţã, prezentându-mã indefinit ca secretarã tuturor cunoştinţelor sale. Sã-i povestesc ce-am pus pe mi n e, deşi n-aveam şifonier, iar garsonierã nu-mi gãsise, fiind sezon. Sã mã interesez dacã nu-i e fomiţã, cã-i prepar eu chiar la firma Aristocrata o salatã de fructe de mare cum n-a mai înfulecat în viaţa lui! Sã-l întreb eventual cu ce mã îmbrac sau dacã anticipeazã cu ce se vor îmbrãca soţiile sau însoţitoarele oamenilor de afaceri care tocmai ne-au invitat pe yachtul Progress ! Sã mã asigur cã mã vrea cu adevãrat şi cã nu-mi asum numai eu sarcina iniţiativelor amoroase!

Opinia mea fiind cã din veac Eva dã totul, iar Adam atâtica ia, cât poate , sau în anumite situaţii speciale, de conflict de interese, doar cât vrea el!!!

Iar dacã mã bloca şi mã expedia la… aţi accesat cãsuţa poştalã a clientului…, din cauzã cã într-adevãr negocia cu vreunul din stãpânii arhipelagului, şi se însumau mai mult de trei ceasuri de gelozie în care sã nu ne fi conversat noi doi deloc, atunci mã apuca din senin o cumplitã durere de cap, precum şi o fricã impotolibilã cã Bill nu mã mai iubeşte şi cã totul s-a terminat definitiv î ntre noi, mã întorc la lumânãri la Mãicuţa Penelopa sau la pumnii lui Mişa la Berdicev, cã nu ne mai leagã nimic sufleteşte decât firma!

Menţionez cã dacã se ajungea la peste cinci ore negre în care nu eram apelatã sau nu primeam de la el nici un SMS de confirmare cã mã mai iubeşte, atunci treceam pe alt nivel al geloziei, mã temeam cã la mijloc este încãlţata cu pantofi din piele de crocodil Vanessa şi chiar percepeam pânã la ultimul detaliu mirosurile ei bulgãreşti!

Şapte ore, iatã intervalul extrem a ce puteam sã admit!

Atunci, ca în orice bun thriller, suspansul degenera într-o neaşteptatã rãsturnare de situaţie: mã urcam în jeep şi plecam dupã el, evitând astfel sã se înfiripeze tot ce putea fi mai rãu pe lume, vreo idilã între Bill şi o vrãjitoare X încãlţatã cu sandale de aur, mai puternicã va sã zicã şi decât mine desculţã, şi decât Vanessa-n pantofii din piele de crocodil!

Adevãrul fiind cã mã aşteptam sã fiu trosnitã din orice direcţie. Primisem toatã viaţa lovituri, chiar şi de la Mişa, aşa cã eram obişnuitã, cu sufletul tãbãcit, gata sã mai încaseze.

Trecuse timp destul de încãrcat cu surprize pentru firma Aristocrata, eu sã cam uit de vaza chinezeascã albastrã ce îmi plãcuse şi se spãrsese, iar Bill sã se resemneze cã nu mai are, cã i-a explodat videogenic acel Porsche rosso scuro decapotat, dupã care întorceau capul toate japiţele localnice sau sezoniere, şi totuşi nu puteam sã nu observ cum ne ciuguleau în progresele firmei Aristocrata tot felul de ghinioane mici şi mijlocii, ghimemeuri , cum le ziceam eu, citind semne cã cineva ne lucra permanent, ceea ce mi-a confirmat şi Maica Penelopa arãtând cu toţi bobii ei spre… încãlţata de Vanessa, cât şi Pãrintele Nicanor, profund îngrijorat cã adaosul de competenţã şi dãruire ce eu aduceam la firma Aristocrata ar putea deranja pe stãpânii arhipelagului şi, culmea culmilor, chiar pe patronul Bill, care n-ar accepta, deoarece bãrbatul e bãrbat, sã-i dea clasã o blondã!

Am stat în dimineaţa aceea trei ore jumate la coafezã şi la pedichiurist, am trecut prin toate etapele epilãrii, mã uitam pe strãduţele din vechea cetate la reacţiile de autoapãrare ale masculilor şi eram convinsã de puterea mea de seducţie nu numai asupra muritorilor şi muritoarelor, ci şi asupra populaţiei de eroi şi de zei, d e nimfe şi de zeiţe, a Olimpului!

Aşteptam, fireşte, sã mi se aprecieze atâta chin şi devotament pentru o frumuseţe care nu era numai a mea.

Era şi a lui Bill.

Îl simţeam încântat sã se afişeze cu mine, doritor sã mã scoatã în faţã, sã stârneascã invidia prietenilor, sau sã-şi amplifice etalându-mã credibilitatea în ochii partenerilor de afaceri, cum cã iatã dovada orbitoare a prosperitãţii firmei Aristocrata! (Deşi se fãcea, de-al naibii, cã nu mai are cutiuţa purpurie cu cerceii ãia de aur în formã de a n corã, cu safire şi briliante, purtabili doar cu bodyguarzii dupã tine!)

Era zi scurtã şi spre searã urcarãm cu jeepul printr-o întunecatã pãdure de pini, bãtrânã, uscatã şi gata oricând sã ia foc din lumina vreunui ciob, nãruind tot turismul şi comerţul l ocal.

Ştiam acolo un belvedere de la care panorama marinã cu insuliţele şi colţii stâncoşi de la intrarea în port, cu plaja pudicilor şi promontoriul nudiştilor, cu hotelurile-barjã, cu vilele şi miniporturile cu zeci de catarge ale nababilor, se putea contempla în condiţii perfecte, mai ales când iubitul ţi-era dotat cu binoclu sau mãcar cu transfocator la videocamerã.

În jos, într-un golf pitoresc şi liniştit, sta la ancorã un yacht relativ modest, dar yacht, ale cãrui lambriuri presupuneam cã imitau nodurile coniferelor din pãdurile Bielorusiei! Era ca şi al lui Bill, numai cã nu-l achitase complet. Oricum, mie mi se pãrea ceva extraordinar cã voi putea sã mã destrãbãlez pe un yacht, singurã cu patronul meu, sã ne plimbãm mãcar pânã dincolo de promon t oriului nudiştilor, unde atracţia turisticã supremã era o zonã din spatele stâncilor vulcanice, dincolo de care, deasupra unor formaţiuni de corali negri delfinii acceptau sã cânte! Şi concertau zi de zi deşi zona era aglomeratã, scufundãtorii scotocind p r in resturile a nenumãrate epave ce hulpavul Neptun colecţionase de-a lungul timpului, din Antichitate pânã în zilele noastre, pe vechea rutã spre portul comercial.

Se împlinea visul sau profeţia cã eu şi americanul eram sortiţi unul altuia ca Orfeu lui Eurydice şi cã asupra noastrã se exercitau forţe subtile, eterice, astrale, se lucra nu se ştie de unde şi în nici un caz de cãtre cine, cu efecte de confruntare între bine şi rãu, pe care eu le citeam în semne precum ghinioanele de neşansã aparent necesare, banale, dar care la analizã sãreau din orice probabilitãţi antecalculate prin uzul raţiunii omeneşti !

Astfel de dezastre cu prognostic disociativ este limpede cã nu trebuiau sã se producã într-o modalitate anticipativã pricinos catastrofic, presupunând mai totdeauna tangenţe con il sesso în procesualitatea sa arhaicã, orficã, aşa cum m-au sensibilizat acut şi preabunii mei sfãtuitori de pe insulã, Pãrintele Nicanor şi Maica Penelopa, despre care circulau printre adevãraţii iniţiaţi tot felul de legende cu substrat parapsiho-pupu sau pur şi simplu inclasificabile.

Visam, aşadar, la yachtul nostru şi visul mi se pãru a se împlini. Cineva îmi luase minţile. Coborârãm pe cãrãruia cu margarete albe cu miez galben, imense, ajungând la debarcader cu un buchet imens în braţe, fiecare corolã însemnând şi o ţeluvkã de-a patronului, adicã tot atâtea clipe trãite de noi ca egali ca zeii!

– În mingiuca asta, se încruntã însã pe neaşteptate Bill, scoţând-o din plasa ei şi fãcându-se din alb negru de necaz retrospectiv, pare a se ascunde însuşi Necuratul, Veronico!

Şi apucând din pungã frigarea încã lipicioasã de carnea cea uşoarã a caracatiţei ce i-o fripsesem asearã decupatã rondele, fãcu o cruce mare de tot şi împunse cu nãdejde în mingea mea roşie cu buline negre , care îi crease atâtea necazuri.

Aceasta se zbãtu ca o sãrmanã buburuzã atunci când, din motive didactice, ajunge în boldul necruţãtor datoritã cãruia se fixeazã într-un insectar dupã ce, adesea zadarnic, dezvãluise iubiţilor ursita:

– Da, americanule, pã rea a pleda nevinovat mingea, am fost implicatã în spargerea vazei de Singapore şi în explozia portocalie de benzinã fãrã plumb ce pãtimi al tãu Porsche roşu, însã tu nu mã prigoni, omule, pentru cã tot eu ţi-am adus fericirea, atrãgând-o spre tine ca ursitã ţie pe copila asta blondã cum e spicul de secarã în Galiţia, ingratule!

Desigur, Bill, ţinându-şi ţuguiate buzele sale cãrnoase, repeta aici clasicul ritual de azvârlire în marea indiferentã şi încãpãtoare a obiectului contaminat.

Crunt la cãutãturã, el se închisese în sine şi nu auzi ce auzii eu.

Cum s-au dus în lumea tãcerii cioburile splendidei vaze de Singapore şi, în definitiv, chiar simpaticul Porsche decapotabil, aşa ar fi trebuit sã se întâmple şi cu mingea-buburuzã care ne unise şi ne fãcus e cel mai fericit cuplu uman de pe mapamond!

Numai cã forţele care conduc cu adevãrat destinele omeneşti au hotãrât altfel.

Deşi înţepatã groaznic şi apoi ruptã prin tragere furioasã cu degetul, mingea roşie cu buline negre, cu toate cã lua apã din belşug, refuza sã-şi asume calea Titanicului spre mântuirea din istorie, procedând ca acei muribunzi ce îşi prelungesc agonia aşteptând cine ştie ce ştire majorã: de la ce partid este noul preşedinte al ţãrii, ce echipã a câştigat campionatul sau la ce liceu a fost repartizatã prin computer nepoţica cea iubitã, ajunsã cam pe nesimţite foarte emancipatã şi teoretic nubilã la Balul Bobocilor.

Constatând miracolul, Bill încremeni, apucat de presimţiri rele.

Nu fãrã temei, deoarece scoase din piept, la început, un iuhuu! entuziast: de dupã negrele stânci apãru cu catargele rupte cargoul Zarea , în pântecele cãruia ştiam bine din scriptele ce rãscolisem la firma Aristocrata, cã se ascund nu numai cantitãţi colosale de batracieni, gasteropode, crustacee şi delicioase fructe de mare, expediate de puncte şi centre de colectare din întreg Sud-Estul Europei, ci şi produse de lux africane, fildeş şi piele de crocodil, ce ocoliserã vãmile care îngrãdesc libera dezvoltare a schimbului mondial de valori!

Nava, despre care vuia toatã presa cã scãpase ca prin minune din furia tornadei din ziua când se bãtuse cimpanzeul cu gorila pe plajã, îşi anunţa veselã întoarcerea în portul drag, iar mingea roşie cu buline negre prin intermediul cãreia îmi unisem destinul cu al americanu l ui bolborosi ceva a blestem sau a rugã, icni şi se duse în sfârşit pe lumea cealaltã, la nesãtulul Neptun, lãsând vremelnic sub valuri ca o patã de sânge.

Din acel moment, Bill deveni un cu totul alt om.

Spre surprinderea mea, care-l iubeam dar nu vãzusem nimic deosebit în tragedia mingii, în orice caz nu o scamatorie magicã de influenţare a istoriei navale prin analogie, cargoul Zarea se poticni şi începu vãzând cu ochii a lua apã şi a se dezechilibra, deoarece carena sa nimerise în resturile altor nave pierite începând de la fenicieni şi cartaginezi în acel defileu periculos, poloboacele cu vin roşu odessan de Cetatea Albã crãparã ciocnindu-se-n calã şi toatã partea de mare implicatã în naufragiu se mânji ca de sângele unui uriaş monstru marin rãnit m ortal.

Bill se holba la tragedia naufragiului şi, spectator implicat, gâfâia de sã-şi dea duhul. Avea o tahicardie pronunţatã, ca atunci când practicase pentru prima şi ultima oarã la firmã sexul extrem, pe macatul mov.

Nu zise nici shit! Se comporta ca u n patron fãrã firmã. Era distrus.

Am înţeles imediat de ce: dacã tot era scris sã se întâmple catastrofa, mãcar sã se fi dus la fund atâta marfã neasiguratã, ca şi produsele de provenienţã suspectã sau interzise, undeva foarte, foarte departe în larg, nu sã se etaleze toatã încãrcãtura sub ochii necruţãtori ai nudiştilor de pe promontoriu, ai presei, ai televiziunilor şi, deci, ai opiniei publice mondiale!

– Am fost un dobitoc! concluzionã americanul privind cu durere la cercurile ce roteau unde se duse se la fund, rupându-se ca Titanicul, cargoul Zarea , ce aparţinuse cândva flotei strategice a României.

– Sã nu vorbeşti urât despre tine! m-am agãţat eu de braţul lui hirsut, protestând ca o nebunã. Nu fi pricinos! Rezolvãm noi cumva. Acum nu mai eşti sing ur pe lume, Bill!

Sunt mai mult decât secretara ta. M-am dat ţie!!!

§7

Îmi venea sã-l întreb tranşant, ca şi cum odatã cu cargoul naufragiase şi amorul nostru insular, paradisiac:

– Totul s-a sfârşit, nu-i aşa, Bill?

– Nu încã, admise el cu o seriozitate ce mã paralizã. Dar va trebui, din considerente de securitate, sã nu te mai las sã înnoptezi pe canapeaua noastrã roşie cu pãtatul ei macat mov! Poţi fi rãpitã, sechestratã şi supusã la un dur interogatoriu, în scopul obţinerii de informaţii despre fi r ma Aristocrata, pentru a fi exploatate cât mai ţine sezonul.

Chiar azi te iau de acolo şi te instalez la Villa Panthera Rosa!

– N-ar fi oare mai bine pentru amândoi dacã m-aş întoarce la Maica Penelopa, la lumânãri? tatonai eu de formã.

– Mnu! Te iubesc prea mult, Vera, am nevoie permanentã de tine. Nu mai pot trãi ca înainte! Permanenţa telefonicã a contactului nu mã mai satisface nicidecum! Trebuie, trebuie sã dorm lângã tine, cu mâna pe şoldul tãu perfect, sã te veghez sã nu dispari, sã nu-ţi iei zbo rul!…

Aproape cã nu-mi venea sã-mi cred urechilor, mi le simţeam roşindu-se şi tremurând ca de un fel de plãcere extremã. Mã emoţionasem dealtfel peste tot, detaliu cu detaliu, numai nu plângeam de fericire.

Bucuria mea avea şi de ce sã fie nemãrginitã. Auzisem multe despre Casa cu Atlanţi, inclusiv sintagma duşmãnoasã Casa cu Euroatlanţi, dar niciodatã nu visasem sã o vizitez şi chiar sã mã plimb neînsoţitã, dupã cum aş simţi eu încotro, prin odãile ei, ca o ţarinã rãsfãţatã, trântind una dupã alta cu mu l t nerv uşile de aur din anfilada Ermitajului.

Mi-am adunat înfriguratã în rucsac, de prin sertare şi dulapuri, puţina mea lenjerie, toatã însã de foarte bunã calitate, cãci aşa cum a convins-o un clarvãzãtor din Franţa pe Mãicuţa Penelopa, semnificaţia desuurilor pentru care opteazã o doamnã care se respectã are neapãrat tangenţã cu exigenţele ei relative la serviciile pe care i le poate presta partenerul de afaceri.

Gore aştepta nervos la volanul jeepului argento metallizzata pe care americanul dãduse 23 000 euro, iar eu îi gãsisem unul la fel, dar rosso scuro , pe numai 20 000 plus transportul între insule, care ar fi adãugat o nimica toatã efectuat pe un vaporaş lucrând deja pentru Aristocrata.

Dormita la volan şi se uita la decolteul meu, deochindu-mã cu o cãutãturã perversã care parcã spunea cã a mai vãzut el din astea, gagici duse la Villa Panthera Rosa, date ulterior dispãrute şi cãutate zadarnic de Interpol, negãsite nici de kaghebişti!

O vreme, şoseaua şerpuia prin bogata câmpie, pe lângã mãslini singuratici şi nuci umbroşi, printre livezi de lãmâi şi portocali, printre agave tãioase, cactuşi morocãnoşi, ciulini mov şi, amintind orbitor de tropice, palmieri foşnitori care izbucneau din solul generos, îngrãşat de cenuşã vulcanicã, cu trunchiu l lor ca un butoi şi smocul de frunze sus, de departe confundabili copilãreşte cu nişte ridichi uriaşe. Apropiindu-se vertiginos, un romantic drum cu plopi înalţi şi deşi, de departe albaştri, lovea ca un cuţit în direcţia deplasãrii noastre, parcã ameninţãtor, iar zarea astfel divizatã mi se pãrea a fi chiar marginea lumii. Tremuram cã o sã mai rulãm câţiva kilometri şi brusc, în falie, lumea noastrã se va rupe: dincolo de orizont şi de spalierul plopilor albaştri tremurãtori nu mai e decât hãul, genunea, nimicul!

Da, mã temeam fiziologic, nu speculativ, cã peste numai câteva zeci de secunde jeepul nostru argento metallizzata va exploda hollywoodian oranj şi se va rostogoli cu noi în abis, aşa cã, în spatele pãros al gorilei atente la ce şofa, mã încleştasem ca o caracatiţã, cu toate membrele, de neconsolatul american, muşcându-i buzele cãrnoase pânã la sânge.

Dincolo de plopi, începeau însã ponoare pe care se cultiva viţã de vie din soiuri celebre, scafandrii arheologi gãsind în port amfore sub mâl probând cã vinul lor se exporta încã din Antichitate!

Cetatea intimã a patronului meu era cocoţatã dupã un bot de deal, la poalele vulcanului stins sau numai adormit al insulei noastre, paradisiace pânã la proba contrarie.

Sincer vorbind, contactând-o vizual am rãmas interzisã, pentru cã Neîntâmplarea o aşezase extrem de semnificativ exact la jumãtatea distanţei dintre cãsuţa de vrãjitoare a Mãicuţei Penelopa, ivitã sub pini seculari, dupã o intersecţie strãjuitã de un cedru colosal, şi chilia de sus dinspre craterul surpat, sãpatã în roca poroasã vulcanicã, în tuf, de Pãrintele Nicanor desãvârşind în tinereţe lucrarea la care s-au nevoit şi alţi ostenitori ai anahoretismului înţeles şi asumat nu în vorbe deşarte, ci în procesualitatea sa ca retragere din efe m eritatea voluptoasã a lumii.

Casa cu Atlanţi, de care auzisem vorbindu-se cu invidie lubricã de cãtre partenerii lui Bill, invitaţi în ea şi în tainicele ei grãdini pentru a se prinde în cele ce par a fi fost nişte orgii mixte, la care contribuise nu numai Vanessa, ca amfitrioanã romanã perversã, ci şi frumosul gigolo Tony, acum îndepãrtat de la firmã, m-aş fi aşteptat sã fie arhitectural discretã, joasã şi ascunsã, camuflatã perfect de iedera opacã, dincolo de o perdea de arbori înalţi cât sequoia sau eucalipţii.

Nici vorbã de timiditate şi discreţie!

Peste parterul original cu atlanţi bãrboşi sprijinind frontoanele intrãrilor, arhitectul levantin înãlţase pereţi baroci cu stucaturi rococo complexe, deasupra cãrora strãluceau în soarele sudic, din punct de vedere numeric mult, mult mai multe turnuleţe şi turle decât îţi dãruieşte panorama Moscovei pravoslavnice, când o dobândeşti dinspre Occident pe drumul Smolenskului apucat şi de Napoleon, şi de Ghitler.

Toate aceste forme spaţiale aeriene te orbeau, confecţionate de tinichigiii artişti din tablã argintatã ca oglinzile, reflectând înapoi în vidul sideral energia solarã şi asigurând în intimitatea saloanelor şi dormitoarelor rãcoare plãcutã şi prospeţime chiar şi atunci când supersofisticata instalaţie d e aer condiţionat era decuplatã.

În plus, pãdurea de antene parabolice şi scalare te intimida de-a dreptul, parcã vuind de mesaje, ca acoperişul unei ambasade kaghebiste!

Şi cu toate acestea, Bill violase la scenã deschisã peisajul insular, enervând unele personalitãţi intelectuale şi ecologiste, alegând pentru pereţii exteriori culoarea roz, obsedantã, vizibilã chiar de pe mare, încât pescarii sãraci numeau cu simpatie acest reper drag Villa Panthera Rosa, iarã nu Casa cu Atlanţi, cum apãrea ea marcatã clasic pe hãrţile cu trasee de drumeţie.

Grãdinile originare fuseserã proiectate în secolul XIX de un arhitect peisagist, cãlãtor şi botanist pasionat, scopul aranjamentelor de apã, nisip, cochilii jurassice de toate formele şi dimensiunile, cenuşã vulcanicã, poteci care se bifurcã, rocã, bãnci şi jilţuri, statui de imitaţie clasicã, resturi de sculpturi antice veritabile, ruine, pavilioane, miradoare, belvedere, gazebo, fântâni şi havuzuri, cascade, jacuzzi, grote artificiale şi câte altele, fiind a cãlã u zi, a îndemna şi a constrânge vizitatorul la o coloratã în roşu sanguin meditaţie mutã asupra deşertãciunii, subliniindu-se cu putere nimicnicia faptei omeneşti dinaintea destinului pustiitor, ca şi contradicţia antagonistã dintre plãcerile paradisiace pã r ute eterne pãcãtoşilor din Pompei, Sodoma, Gomora sau Herculanum şi incapacitatea arheologilor contemporani de a descifra ceva din mânia vulcanicã a zeilor.

Cu anii, parcul se pãrãginise şi se sãlbãticise. O bunã parte din arborii importaţi din Extremul Orient îşi perpetuaserã speciile. Alţii, neîngrijiţi corect, pieriserã. Pe alocuri, arcuite peste torenţi demult secaţi, te delectau poduri de lemn, roşii, roşii ca şi porţile chinezeşti cu dragoni şi phoenicşi tot de un roşu intens, ca de purpurã, himeric, orbitor, obositor. Şi tot roşu, într-o poianã te ameţea complet parapetul compact al lanului de sorg roşu, ca şi mireasma insinuantã de papaya verde a dumbrãvilor ajunse un adevãrat paradis al pãsãrilor cântãtoare exotic, unele libere, altele încarcerate î n cuşti, ca celebrii papagali guatemalezi, roşii şi verzi, care te impresionau cu urãri de bun venit şi de a trãi clipa chiar din holul de dupã treptele cu scoicã de sticlã coloratã ale intrãrii monumentale de la Villa Panthera Rosa.

Noul proprietar, amer ican cu viziuni cubiste de oţel şi sticlã, încercase unele updatãri şi upgradãri, între altele poruncind sã i se amplaseze în curtea interioarã, lângã garaj, o galbenã replicã, modestã, înaltã de numai 15-16 metri, la Coloana Infinitului a celebrului scul p tor parizian evreu de origine românã, Brancusi.

Aveam s-o admir ades de la ferestrele iatacului meu de prizonierã, regãsindu-mi la joi de vivre în vremuri de restrişte şi de bejenie, citind-o ca pe un perpetuu repetat îndemn la a trãi cât mai înalt paradisiac clipa cea fugarã datã omului aici pe pãmânt, unde mai cazi, mai te ridici, pe o modelare a destinului conceput în analogie c-un şirag de alternative plin-gol, deal-vale, yes-non, bravo-huo, admis-respins etc.

Bill m-a introdus în enorma clãdire, mi-a dat un pupic fugitiv cu buzele sale cãrnoase şi m-a lãsat sã mã descurc singuricã, în timp ce gorila îmi azvârlea în holul cu papagali vorbãreţi, ca unei amãrâte, rucsacul.

Nu dispãru jeepul dincolo de porţi cã mi-am şi scos mobilul din poşetã.

Numai cã Bill sau nu-mi rãspundea la al lui, sau şi-l închidea cu bunã ştiinţã, obligându-mã sã-i accesez cãsuţa poştalã, ceea ce mã fãcea sã mã urc jignitã pe pereţii tapetaţi cu mãtase veritabilã.

Ca orice femeie care se cãlãuzeşte dupã ceea ce simte, m-am refugiat pânã la urmã în cadã, meditând la noua mea situaţie şi îmbãindu-mã îndelung pentru orice eventualitate.

Eram speriatã. Aşteptam în permanenţã sã se întâmple ceva indefinit, grav, o nouã nenorocire de proporţii.

Parcã revedeam aievea scufundarea sub ochii mei duioşi de iubire crescândã pentru bãrbat a cargoului Zarea , înãlţându-se cu prova în sus şi rupându-se de gravitaţia propriei încãrcãturi de contrabandã, ca transatlanticul Titanic, tragedie care mã traumatizase mai mult decât spargerea vazei şi arderea automobilului, pentru cã se vorbea în presã şi de victime omeneşti, oameni de-ai lui Bill şi de-ai stãpânilor arhipelagului, pescari sau şomeri sãraci.

Dimineaţa, am luat singurã notã cã, obosind aşteptându-mi iubitul, voi fi adormit epuizatã, cu ochii plânşi, cu televizorul uitat deschis pe canalul de ştiri, cu telecomanda în mânã, cu suplimentul TV cãzut foşnitor între picioare.

Vântul, pe platoul Villei Panthera Roz, urlase şi jelise toatã noaptea sfâşiindu-şi fiinţa fragilã prin negrele ramuri de cedru secular, însângerându-le în lumina rãsãritului de soare noros şi înfiorându-mã pânã la presimţiri dintre cele mai sumbre.

Afişarea mea prematurã cu americanul poate cã lãsase o impresie greşitã unor persoane cu bani şi putere, dispunând şi de bodyguarzi, şi de killeri!

Deşi pleoapele îmi erau ca de plumb radioactiv, trebuise sã mã lupt asearã cu insomnia şi cu neliniştea. Închideam ochii şi percepeam scântei galbene. Într-un fel, bogãţia nu era deloc bunã, îmi trecea prin minte. Parcã mã simţisem mai în siguranţã veşnicã în blocul nostru nevinovat, tare simpluţ, cu o arhitecturã ca nişte cavouri suprapuse, departe-departe, lângã Mişa al meu la Berdicev, cu plusurile şi cu minusurile lui!

Mobilul mi se descãrcase, curentul se întrerupsese demult din cauza vijeliei, nu mai exista pentru mine pe insula asta nici televiziune, nici veşti, nici noroc.

Şi nici posibilitatea de a monitoriza reconstituirea la firmã a cuplului primordial de la Baltimore dintre Bill şi Încãlţata nu o mai aveam fãrã mobil!

Gor e ar fi putut sã mi-l vândã pe-al lui, dar se volatilizase cu totul încã de cu searã, având a-i duce lui Bill elegantul laptop bleu cu mâner de fildeş şi umbrela cu mâner tot de fildeş pe care o vãzusem la încãlţata de Vanessa în ziua când am fost luatã d e pe plajã şi fãcutã secretarã.

Eram confuzã, nu mai îndrãzneam sã disociez ce fusese coşmar, ce fusese realitate.

Vijelia apleca în noaptea ciopârţitã de fulgere roşii chiparoşii funerari de la poarta Villei Panthera Rosa pânã la orizontala pavajului de bazalt secular, peste care arhitectul aplicase lunecoase plãci de gresie cãrãmizie.

Pe dinaintea ferestrei treceau nu frunze, ci crengi întregi smulse de furtunã parcului secular. Şi parcã stoluri-stoluri de pajuri negre.

Eram ca şi moartã.

Aveam momente radiestezice televizionare spre vechea cetate, spre il castelletto Paloma Nera şi mã interogam la rece nu dacã Bill al meu poartã-n acel con de umbrã o negociere excepţionalã cu Încãlţata, în fond procedurã fireascã chiar pânã la confruntarea con il sesso în procesualitatea sa consolatoare dupã atâta naufragiu traumatizant, ci mã îngrijoram realist dacã nu cumva între pereţii groşi ca de temniţã grea a ceea ce insularii numeau în şoaptã c-un fel de spaimã “ la casa maledetta ”, stãpânii arhipelagului nu pun în aplicare prin killeri profesionişti torturarea, mutilarea, tâlhãrirea şi lichidarea unui nenorocos care a trimis zeului Neptun pe fundul cam mare al mãrii valori importante, ruinând poate pe mulţi, cu primejdia de a se prãbuşi financiar întreaga filie r ã, indiferent de profil!

Singurã-singuricã, m-a apucat şi frica fiziologicã, parcã de viol cu strangulare, urinam des contrar firii mele mai reţinute, aveam fantezii erotice cu coşmaruri, îl uram pe Bill cã mã pãrãsise, îmi imaginam cã nu se poate aşa ceva, deşi-l vedeam bine cu ochii minţii cã e pe canapeaua mea roşie de la firmã pe Încãlţata, şi mergeam în regretele mele pânã la a-l evoca, înlãcrimatã amar, cã de ce sunt exilatã pe o insulã a ororilor, pânã şi pe hazliul Mişa de la Berdicev!

Vai! Vântul! Vântul vâjâia necontenit şi parcã lua cu el şi pulberea pãmântului, şi jobul pe care mi-l dãduse Bill exact când mã aflam mai strâmtoratã şi deodatã se deschisese, ca la ieşirea dintr-un defileu al vieţii, perspectiva perfect fezabilã de a-mi detaşa, din ale firmei Aristocrata, o afacere pe cont propriu! Perspectivã panoramicã, luminoasã, care consona armonios cu şansa unicã de a mã cununa cu bãrbatul ce jurase legãmânt Încãlţatei, la Baltimore, sub un imens arţar cu frunzã roşie canadianã de la intersecţ ia Gwynns Falls Parkway cu McCulloh Street , cum cã el nu pleacã şi cã n-o sã mai iubeascã vreodatã pe alta şi nici mãcar n-o sã se lase iubit, dar uite cã apãrusem din senin EU în viaţa lui şi spulberasem reconstructiv totul, absolut totul: la sugestia Pãrintelui Nicanor descoperisem o fisurã a cuplului lor, abia vizibilã cu ochiul neexersat, iar din îndemnul explicit al Mãicuţei Penelopa preluasem iniţiativa şi o lãrgisem ireparabil, încât niciodatã ce-a fost între ei nu va mai fi ca înainte!

De la un timp m-am revoltat!

Dar ce sunt eu, mã imperialistule? Ce, m-a sechestrat gorila ta aici?

Mi-am înhãţat rucsacul şi am coborât cu paşi fermi în hol.

Şi am trãit printre hârdaie şi tinete cu diferite plante ceroase exotice, de la cactuşi la trandafiri japonezi, poate cele mai groaznice clipe din viaţa mea, încât sã merite a fi povestitã!

Nici mãcar un vampir în putrefacţie conceput asistat de computer nu mi-ar fi rãvãşit atâta spiritul, fãcându-mi un car de draci, cât a reuşit un amãrât de papagal, pitic şi necolorat, acromatic cenuşiu ca un moţat ciocârlan vulgar din Jitomir ciugulind câte o frânturã de pai prin balegi de troicã, sferice aburind în cristalina iarnã galiţianã!

Asurzitor în tãcerea speriatã ce guverna lumea de dupã uragan şi potop, cu un glas de piţigoi caricaturizat ca pentru desene animate, el slobozi gutural din ciocu-i mare şi încovoiat obsedantele of-uri ale blestemului românesc ce-l învãţase pesemne de la un casetofon cu CD-uri foarte retro, cât i-a stat colivia-n cui la Crama Balcic a încãlţ atei de Vanessa, sta-i-ar coliva-n cui o mânca-o:

Era o simplã dar mai mult decât tulburãtoare coincidenţã. Nimic nu e întâmplãtor. Va sã zicã Bill, americanul meu, a fost tot timpul terorizat psihic permanent cu blestemul ãsta! Zi de zi şi noapte de noapte, orã de orã, la venire şi la plecare, ca şi la chemarea la sonerie, de fiecare datã când trecea prin hol era sistematic amen i nţat, deoarece jurase cândva legãmânt, cu târâişul şarpelui şi pasul gândacului, prin ciocul încovoiat obscen al papagalului acromatic!

Prin urmare, va sã zicã iubitul meu se afla în cea mai mare primejdie.

Putea oricând sã se prãbuşeascã psihic.

N-am mai plecat nicãieri!

Intratã-ntr-un somnambulism de protecţie parapsiho-pupu, am orbecãit înapoi pânã-n uriaşul, nelimitatul pat matrimonial cu baldachin veneţian din secolul lui Casanova, poate cea mai preţioasã piesã de mobilier istoric din Villa Panthera Rosa. Şi, pe cearşaful cald încã, apucându-mã catalepsia, avui puseuri radiestezice televizionare spre vechea cetate, spre il castelletto Paloma Nera , întrebându-mã cu o incredibilã rãcealã sufleteascã dacã nu cumva Bill al meu, patronul firmei Aristocrata, în urma unor practici magice de-ale iubitei din copilãrie, inclusiv pe canapeaua roşie cu macat mov deja pãtat de la firmã torturarea la nesfârşit con il sesso în procesualitatea sa deprimantã pentru un anticipativ, dupã atâta naufragiu traumatizant, nu s-a sinucis prin aruncare de la etajul patru!

Chiar sã se fi sinucis fostul campion, nimerind la fix cu creştetul în piscinã taburetul ei din marmurã de Paros?

Simplul fapt cã o clarvizionam pe Încãlţatã la Baltimore râzând, râzând de cine iubeşte, cã lasã, sub un prietenos arţar cu frunzã roşie canadianã de la intersecţia Gwynns Falls Parkway cu McCulloh Street, era suficient indiciu cã aveam şi motive sã pun mânuţa pe telecomandã şi sã zapez pe toate telejurnalele!

§8

Pasãmite, apartamentul firmei Aristocrata avea la etajul patru al celebrului castelletto Paloma Nera un balconaş cât sã încapã în el doi îndrãgostiţi tineri întreprinzãtori, cãrora puternicii zei le-au menit sã facã sex în picioare ca într-un ascensor de serviciu secret.

Acest balcon d a de-a dreptul în curtea interioarã a Complexului Gemenilor Castor şi Pollux, deasupra uriaşei piscine, încât uneori, seara, Bill, ca fost mare campion asiatic la sãrituri de la trambulinã, îşi permitea sã batã din palme a alarmã şi sã plonjeze de la etaj u l patru, planând secunde nesfârşite spre deliciul cunoscãtorilor, ca-n filmul cu Elvis Presley vesel la Acapulco, şi spre… marea mea gelozie, pentru cã se expunea atenţiei lacome a atâtor turiste cãlãtorind solo, de care ştia ea Vanessa ce ştia calificân d pe câte o japiţã, care aplauda în picioare numai ca sã-şi etaleze proporţiile, drept Putkã nedoebana !

Spectacolul cu gagici apetisante lenevind, acumulând sau dospind sub palmieri în şezlonguri sau în paturi pliante de un alb ca de spital, apoi rãcorindu-se în piscinã sau excitându-se în jacuzzi sub nucii umbroşi, întreg documentarul ãsta turistic zãrit printre storuri de la etajul patru, întrucât îşi desemnase ca target doar îmbuibaţii cu nelimitate posibilitãţi de travel pânã şi cu yachtul Progress, nu era de naturã a mã stimula spre hard work , cum cerea Bill, dar nici nu mã încuraja s-o fredonez la firmã, deoarece înghiţeam în sec şi rãbdam, rãbdam.

Aruncam totuşi dupã cum simţeam câte o privire furişã prin storuri, fascinatã cu adevãrat, deşi nu eram alcoolicã, doar barului acvatic situat chiar sub micul balcon, extins în imensa piscinã şi dotat cu mãsuţe rotunde şi cu clasice taburete din marmurã de Paros, fixate cam la un cot sub nivelul apei care, prin reflexia gresiei pereţilor bazinului, pãrea albastrã ca un paralelipiped decupat din chiar peisajul marin de cãtre ciclopii şi giganţii legendelor olimpice.

Deţineam unele indicii cã din când în când, la mijloc subţiricã şi apetisantã, Vanessa se poziţioneazã sub oglinda apei cu fundul ei totuşi mãricel, plinuţ, bronzat aproape negru, recunoscut de ea însãşi, drept şîşkav, adicã asemãnãtor unei sticle, dacã nu şi unei butelii Shell, lãţit ca o plãcintã pe un astfel de alburiu taburet din marmurã de Paros. pentru a sorbi ea visãtoare prin câte un pai, în neştire, diferite sorturi mediteraneene şi tropicale de juice şi de nectar bulgãresc, desigur absolutely no artificial colors, flavors, or preservatives , cu efectul curios cã eu aveam fantezia cã ea are fantezia de a se uşura cu mâhnire prin sforãria microbikinilor ei brazilieni, auriu, direct şi nemijlocit tocmai în acea apã limpede ca cristalul şi cãlâie, conformându-se astfel unui plan secret dinainte stabilit step by step ca emanaţiile pe termen lung spre etajul patru, coroborate cu anumite incantaţii, sã-l întoarcã înapoi la picioarele ei încãlţate cu pantofi din piele de crocodil lustruiţi ca oglinda pe bietul Bill, cãruia zi de zi şi ceas de ceas i-ar fi rãscolit şi adus în chipul acesta la pura prospeţime memoria olfactivã, pe baza cãreia se arh i veazã de atâtea veacuri chiar şi în literaturile occidentale timpul pierdut.

Iar mai încolo puţin, într-o micã livadã de portocali, unde pe acelaşi ram cu zumzet de albine ca-n cireşii Jitomirului în april, admirai şi flori albe, şi fructe cu mireasmã paradisiacã îmbãtãtoare, se zãrea un gazebo , un chioşc intim pentru reverie şi întâlniri de tainã, unde mã visam pe mine însãmi concepându-mi cãrţile, ca Sharon Stone, talentata scriitoare din celebrul film Basic Instinct!

Chiar se fãcea cã scriam acolo, în exoticul gazebo , capitolul vieţii mele relatând tocmai perforarea magicã în mai multe locuri şi înecarea mingii roşii cu buline negre la doar câteva mile de locul naufragiului cargoului Zarea , când am ţipat nu un extatic yes-yes-yes! ca-n filmele erotice, ci doar un shit! scârbit ca-ntr-un thriller cu neplãcutã rãsturnare de situaţie, tresãrind de singurãtate şi deschizând ochii cu nostalgie, singurã-n uriaşul pat dublu ba chiar triplu, matrimonial, de Veneţia al patronului, singurã poate şi în toatã Villa Panthera Rosa, singurã cu atlanţii, şi, mai cã nu mi-a venit sã cred, mamã mãiculiţa mea, uite cã se fãcuse ziuã! Soarele se înãlţase; valurile, pãsãrelele, florile, bãrcuţele pescãreşti, cântându-l, slãveau pe Creatorul!

Şi vai! eu nu dormisem cuibãritã în braţele sportive şi pãroase ale americanului…

Iar vijelia trecuse de astã datã cu ploaie cu tot fãrã sã ne iubim deloc, deloc, în nici un fel!

Numai cã, odihnindu-mã cât de puţin, fie şi singurã, biruisem totuşi frica. Definitiv. Întâmplã-se orice !

Deşi abandonatã la Villa Panthera Rosa cea bântuitã de duhuri seculare în mijlocul unui parc sinistru, eu mã resemnasem cu a trãi fãrã mobil. Nici nu mai aşteptam veşti sau diferite reproşuri. Era evident cã Bill n-avea sã mai vinã. Îmi lãsase jeepul şi gorila înadins ca sã mã duc eu la el fãrã sã mã mai sune! Dealtfel, era termenul limitã când şi trebuia s-o iau spre firmã. Eram bunã de muncã, de hard work , şi nu agream întârzierile.

Am deschis televizorul din reflex, aşteptând ca întotdeauna buletinul meteo, ca sã decid cu ce mã-mbrac.

Numai cã am acţionat telecomanda puţin mai devreme decât de obicei, dintr-o presimţire greu de explicat, nimerind peste publicitate şi ştiri locale, pe care în general, ca levantinã, le tratam cu sictir zapând.

A devãrul fiind cã semnele rãu prevestitoare erau mai multe!

Dar nu le-am înţeles eu, decât dupã catastrofã! Cum a fost când m-am sculat programatã cã mi se pusese pata sã fac pipi, dupã ce am visat-o pe Vanessa la barul acvatic, în detaliu, cum se uşura auriu prin sforãria microbikinilor brazilieni, parte spre a-l intoxica pe Bill cu emanaţiile ei, parte spre a-şi marca olfactiv teritoriul într-un spaţiu exterior pe care eu îl omisesem, preocupându-mã exclusiv de treburile interne ale firmei.

Dincolo de joc ul norilor, prin ferestruica de la baie, râdea, râdea o lunã plinã giganticã.

Pãrea cã acele vânturi vâjâind nãprasnic o apropiaserã halucinant de pulberea pãmântului, cu toate consecinţele explozive, inclusiv cele de competenţa specialiştilor în cele psihice. Câţi lunatici n-ar fi ieşit la ivealã prin gesturi excentrice, eventual teroriste, în astfel de situaţii? Luciul ţiglelor de ardezie ale acoperişurilor avea în sine ceva funerar, pãreau a atârna peste schelete de suflete, cum vãzusem odatã de foarte de sus, dintr-un zgârie-nori, un cimitir la New York filmat tot pe ploaie, senin şi lunã, plãcuţã lângã plãcuţã.

Acest adagiu jurnaliştii de investigaţie îl ştiu la perfecţie, pentru cã uneori este foarte important sã ai intuiţie, sã te porţi aşa cum simţi tu cã trebuie, exploatarea anumitor presimţiri putând conduce la întâietatea pe piaţã şi la cele mai serioase câştiguri, materiale şi de poziţie ierarhicã, în lumea cea durã, mai durã decât viaţa dar nu şi d ecât literatura, a presei.

Ce e interesant e cã aş fi putut scana cu telecomanda chiar peste mersul furtunii prin arhipelag şi aş fi decis operativ cum mã-mbrac, închizând televizorul fãrã a mai afla nimic senzaţional din viaţa insulei pânã aş fi ajuns cu jeepul şi cu gorila în vechea cetate, la serviciu.

Dar Mãicuţa Penelopa sau Pãrintele Nicanor veghea asupra mea, ţinându-mã treazã, aşa cã am recepţionat din plin groaznica ştire de breaking news de cum a venit, cu Bill cu ochelarii de plajã heliomaţi în medalion, anume tragedia cã binecunoscutul om de afaceri american, patronul firmei Aristocrata, preşedintele de onoare al Clubului Nautic, a cãzut accidental sau a fost aruncat (!!!) de la etajul patru al castelului Paloma Nera într-o piscinã, din care tocmai se scosese cel puţin jumãtate din apã, în scopul primenirii ei, deoarece puţea amoniacal!!!

Partea cea mai proastã a ştirii fiind cã inteligentul, experimentatul şi cunoscutul de cãtre toţi campion la sãrituri se lovise de mãsuţele şi taburetele din marmurã de Paros ale barului acvatic, fãrã a-şi rupe nici un mãdular vital, decât nişte vertebre cu o consecinţã totuşi dintre cele mai supãrãtoare, paralizia aproape totalã a membrelor inferioare, dacã relatãrile de la Urgenţe se confirmau!

Lumea încreme ni pentru mine într-o singurã clipã, ca şi cum vulcanul declarat stins de cãtre specialişti ar fi început sã erupã bubuitor, nimicindu-ne turismul şi comerţul şi dragostea pe Insula Erossa, realizându-se astfel o neaşteptatã rãsturnare de situaţie.

Cine fãcuse crima asta odioasã, Mişa? Cine putea pãtrunde la firmã peste Bill, pentru a-l arunca pe geam în loc de a-i trimite discret nouã grame de plumb în ceafã, cu amortizor?

Era întrebarea care m-a obsedat încã de la începutul tragediei, mai ales cã numai încãlţata de Vanessa le ştia toate pe acolo pe la firmã!

Cum sã se întâmple din senin ca un om atât de calculat sã greşeascã atât de grav, sã ia o decizie perfect prosteascã? Sã plonjeze într-o piscinã golitã, cum ai plasa capital într-o bancã levantinã. Mi ster deplin, mister extrem!

Iar consecinţa plonjãrii în abis sã nu fie sicriul, ci cãruciorul de invalizi!

Membrele inferioare ale lui Bill, dansator desãvârşit, erau extrem de importante pentru mine, deoarece îi cam plãcea sã mã împingã în faţã, sã mã etaleze cunoscuţilor, uneori evoluând noi doi singuri pe ring, înfuriindu-şi aşa duşmanii cu ce are el şi determinându-i sã fie pricinoşi, sã judece pãtimaş şi sã greşeascã.

M-am revoltat. Nu se poate aşa ceva! Ce i-au fãcut de fapt?

Imediat, pe loc, sub şocul emoţiei, pãrerea mea sincerã, adicã ce simţeam, era cã trebuia de urgenţã deschis proces penal Încãlţatei, pe un probatoriu pentru mine limpede ca cristalul: precum o carnivorã rusalcã din basmele panslavismului, ea atrãsese în apele fatale din pis c inã pe flãcãul american de la firma Aristocrata cu emanaţiile ei josnice, iar la Villa Panthera Rosa tot inculpata îl torturase psihic pe Bill, îl sugestionase la accidentul care sãrea din probabilitãţi, plasându-i în hol un papagal acromatic, care îl ble s tema zilnic direct în subconştient, cum se şi implementeazã în ştiinţele comunicãrii perversa publicitate subliminalã, amintindu-i la nesfârşit cã-i jurase legãmânt copilei de la Baltimore, aşa cã, chit cã ea râdea, râdea, întrucât în fapt el cioc-cioc-ce au! o iubise şi o lãsase angajându-şi de pe plajã o altã secretarã mai bunã, chipurile înşişi zeii îl vor paraliza pe cale de consecinţã de sã se târascã precum reptilele şi sã nu i se mai dezvolte şi sã i se ridice firma Aristocrata decât cu paşi mici, lev antini, ca ai gândacului , adicã mult sub media ritmului de creştere economicã euroatlanticã, ceea ce va atrage inexorabil vâjiitul vântului , adicã incapacitatea de platã, şi în final parapsiho-pupulberea pãmântului, va sã zicã ce orice clarvãzãtor ar fi putut anticipa ca prognozã: declararea falimentului şi radierea ca personalitate juridicã din Registrul Comerţului prin încetarea înmatriculãrii ca subiect de drept comercial, a firmei Aristocrata, nemaipermiţându-i-se-n insula noastrã paradisiacã a juca ro l ul de protagonist al circuitului economic pentru a face opozabile terţilor actele sale îndeplinite în aceastã calitate!

Astãzi însã, nu mai sunt chiar atât de dispusã la a-i ierta patronului meu orice! Chiar dacã nu e lucru de şagã sã fi deţinut cineva capital, bani mulţi, şi sã treacã prin trauma scufundãrii unui vapor în încãrcãtura cãruia i-a investit cu inconştienţã! Oricine s-ar tâmpi, dar nu de tot!

Astãzi eu ştiu, am dovezi cã în spatele marginalizãrii mele la propriu de la firma Aristocrata, fiind expediatã cu gorila la Villa Panthera Rosa ca o troţkistã în exil, a stat constrângerea lui Bill la un summit de afaceri intime, poate şi de sex (în negocierile ideale, briefingul preelectoral, conversaţia, marketingul, servitul unei mese fastuoase nu la un fast-food ci la un hotel-restaurant ca al Gemenilor Castor şi Pollux, dancingul, fuckingul, leasingul şi revista presei se întrepãtrund) cu stãpânii arhipelagului, pentru analiza situaţiei nou create pe piaţa de fructe de mare şi de alte delicatese dupã naufragiul cargoului Zarea.

Astãzi eu pot depune mãrturie, am dovezi cã, în calitate de client al firmei Aristocrata, care-i furniza regulat fructe de mare proaspete, a participat la summit şi patroana de la Crama Balcic, încãlţata de Vanessa, punându-şi pe balustrada micului balcon umbrela bulgarã cu mâner de fildeş la scurs, fiind o noapte ploioasã şi cu vijelie.

Şi nu este adevãrat cã se golise deja piscina din motive cã o împuţise amoniacal Vanessa frecventând barul acvatic! O fi vrut ea, dar n-avea cu ce doar din diferite sorturi mediteraneene şi tropicale de juice şi de nectar bulgãresc, absolutely no artificial colors, flavors, or preservatives ! Au deschis vanele animatorii din proprie iniţiativã, dupã accident, cã se colorase apa!

Bill, criticat pentru laşitate, s-a îmbãtat crunt şi a vrut sã arate stãpânilor arhipelagului cum plonjeazã el de la etajul patru, chiar dacã nu a asigurat, de teama verificãrii conţinuturilor pânã la fildeş şi piele de crocodil, decât o parte din marfa de pe Zarea, cu sugestia cã s-a cãlãuzit dupã ce simte, neexistând soluţie mai bunã nici dac-ar fi managerit Aristocrata sagacele Ulysses!

Şi i-a alunecat nobilului meu Achilles american cãlcâiul pe… J-ul de fildeş al umbrelei bulgare a Încãlţatei!

Aia e!

Iar o altã ştire tristã a fost, datã matinal, telespectatoarelor mai ales, tot fãrã imagini altele decât o seducãtoare pozã în medalion, dar cu chenar negru, de cãtre prietenii îndureraţi, anunţul cã într-un deplin anonimat fusese organizatã cu o zi înainte, adicã prece d ând cu puţin accidentul, înhumarea rãmãşiţelor pãmânteşti ale bodyguardului Tony, fost profesor de fitness, bodybuilding, gimnasticã aerobicã şi recuperatorie, sporturi nautice, yoga şi zen, în sãtucul natal cu mesteceni de pe apa Pripeatului, unde dispãr u se sã-şi lingã-n izba pãrinteascã rãnile fatale, dobândite luptând cu dãruire la un concurs de arte marţiale desfãşurat pe plajã, când am fost angajatã eu secretarã la firma Aristocrata!

A fost pentru mine lovitura de graţie.

Niciodatã nu recunoscusem în sinea mea cât de robitã sufleteşte eram datã acestui Adonis, rãsãritean ca şi mine şi ca Mişa, descoperit însã înaintea mea, ca stripper la Crama Balcic, de generoasa Vanessa, precum titanul Prometheus focul, nu pentru sine ci pentru a-l da şi altora!

Mi-am fãcut rucsacul plângând în neştire, cu gând sã nu mã mai opresc pânã-n port şi apoi, de la primul aeroport sã mã-ntorc la Berdicev, la Mişa: insula noastrã paradisiacã era va sã zicã un infern al ororilor!

Nu înţelegeam nimic din cele întâmplate.

A m dedus, fireşte, cã dacã lui Bill i s-a întâmplat la firmã sã zboare pe geam, nu sunt scãpatã nici eu de la asemenea sport extrem de extrem!

Fãrã patron, fãrã gorilã, singurã-singuricã în Casa cu Atlanţi, mã simţeam expusã tuturor pericolelor. Eram complet depãşitã de situaţie.

Am hotãrât pânã la urmã sã fac totuşi exact ce simt: sã mã întorc la Mãicuţa Penelopa, refugiul meu obişnuit pe insulã la vremuri de restrişte, şi sã mi-l iau ca bodyguard de supremã încredere pe Glans, pitbullul Pãrintelui Nicanor !

Nici nu aveam prea mult de coborât de la Casa cu Atlanţi pânã la primitoarea ei cãsuţã cu zorele, rozmarin, caprifoi, asfodele, tuberoze, oleandri, mâna-Maicii-Domnului, regina-nopţii, busuioc, levãnţicã şi o specie de sulfinã gãlbuie care nu creştea decât din cenuşã vulcanicã.

Sub uriaşul cedru de la rãscruce, ieşindu-mi înainte, binefãcãtoarea mea îmi apãru dis-de-dimineaţã ca la ceas de searã, însoţitã de nelipsitul pisoi negru, Chliton, pesemne un mic vampir energetic ce îşi azvârlea pe nimicuri prisosul de vitalitate acumulat cu atâta uşurinţã. Îi cãzuse-n gheare un exemplar superb de Cinciarella algerina şi, manifestând un fel de perversitate ca a omului, nu se grãbea deloc s-o-nfulece. Se juca nervos cu ea, jumulindu-i cu furie penetul multicolor.

Mãicuţa Penelopa doar mã tomografie cercetãtor cu ochiu-i expert şi gini cã e de dezlegat niscaiva vrãji, nu de readus bãrbatul, nici a rezolva impotenţe demonstrând cã nimic nu-i întâmplãtor sau imposibil, nici a face de spor pe principiul cã banii-ţi v in lesne pe insulele paradisiace.

Citindu-şi bobii, ochii i se luminarã de parcã s-ar fi aprins simultan toate lumânãrile de cearã de diferite culori produse în lipsa mea în atelier.

– Am unele indicii cã nu Vanessa a fãcut farmece! mã contrazise preabuna vrãjitoare, îmbolnãvindu-mã din capul locului. Americanul, chiar dacã nu-ţi vine sã crezi, este principalul vinovat! Blestemul vine de la sine la cei care au jurat legãmânt, Veronico mamã! Cine l-a pus pe Bill sã se angajeze cã n-o va lãsa cu fundul în p r opria-i baltã dupã ce o va iubi? Era inconştient? Te rişti sã fii bãrbat al unei singure şi ultime femei abia dupã ce le-ai cunoscut pe toate celelalte în detaliu! Niciodatã în avans!

– Mda, babo, dar, ne sunã zgomotos pe-amândouã mobilele însuşi Bill, consternându-ne cã îşi ieşise din corp şi ne monitorizase cearta, copila Vanessa râdea!!! Râdea tot timpul în strãvechiul Druid Hill Park, la Baltimore atunci, când negociam şi, eram bãrbat, ce era sã fac? A trebuit sã supralicitez!

– Bine, dar mãcar eşti teafãr? Cum te simţi, Bill? Iubitule! am ţipat eu ca o nebunã.

Închise însã cu nepãsare, lãsându-mã cu fundul în baltã şi cu gândul la emanaţiile Încãlţatei, la eficienţa lor şi la unele detalii tehnice.

Pentru prima oarã Mãicuţa Penelopa mi se pãru, şi ea, împotmolitã cu fundul în baltã, incapabilã sã contracareze o vrajã!

Îmi citi zâmbind cu clasicã durere gândul ascuns şi mã trimise resemnatã mai sus, sã ciocãnesc la uşa Pãrintelui Nicanor.

Ceea ce şi fãcui, gãsindu-l în rugãciune. Dupã nenumãratele mãtãnii ce-l auzii bãtând gâfâind în chilie, timp în care m-am hârjonit pe trepte cu blândul lui pitbull, Glans, abia de se mai putu târî pânã la geamlâcul rotund ca un hublou de yacht, sã îmi şopteascã atât de încet şi de rar încât cu greu am desluşit înţele s urile scrijelite parcã în tuful înconjurãtor:

– Firma! Aveţi grijã de firmã, Veronico taicã! Afacerile în derulare sã nu stagneze!… Firma, activitatea firmei Aristocrata, import-exportul sã nu stea, fatã hãi! Restul sunt detalii tehnice… se mai negociazã!

 

 

§9

Oricine ar înnebuni de tot şi ar ajunge la ospiciu în situaţia mea, pe nepusã masã angajatã de pe plajã secretarã şi, în scurt timp, sã se pomeneascã fãrã ciclu, aproape vãduvã şi cu toatã firma Aristocrata pe mânã, ba sã i se cearã la avizat şi planul managerial pe viitorul cincinal!!!

Îndemnul Pãrintelui Nicanor de a-mi omorî timpul îngrijindu-mã de afaceri pânã se pune sau nu se pune Bill pe picioare dãdu dintr-o datã un sens vieţii mele, care pânã la naufragiu şi întârzierea ciclului n-avusese deloc! Zeii îmi ofereau OCAZIA asta şi n-aveam decât sã profit, afirmându-mã în arhipelag ca o blondã cu reale calitãţi de manager, urcând nu în trepte ci vertical scara valorilor, deşi e cam greu sã-i convingi pe bãrbaţi când nu le rezişti.

Eram îns ã parcã legatã la ochi ca zeiţa levantinã Baba-Oarba a justiţiei şi nu ştiam încotro s-o apuc, pentru cã mã dezamãgiserã chiar binefãcãtorii mei, deoarece ajunseserã conform legilor lui Murphy incompetenţi la maximum sã mã mai serveascã în noua mea condiţ i e, când nu mai eram o amãrâtã de pe falezã, ci ditamai locţiitoarea patronului firmei Aristocrata, imobilizat la pat!

Cum sã nu înnebunesc când mã consiliau sã fac numai tâmpenii?

Şi de ce, mã rog, sã nu stagneze la firmã afacerile în derulare? îl critica m în sinea mea pe nonagenarul cãlugãr. Ce mã fac eu, pãrinte, dacã printre cele mai profitabile se ascund şi unele de a cãror abatere de la corectitudinea legalã, moralã şi creştinã mã delimitez?!

Şi de ce oare, alt mister! mã întrebam, o protejeazã atâta Mãicuţa Penelopa pe Încãlţata, care e principala vinovatã, cu umbrela ei bulgarã, de accident?

Ajunseserã cumva Maica Penelopa şi Pãrintele Nicanor sã-şi repudieze convingerile nonconformiste parapsiho-pupu şi sã recunoascã uriaşa putere a statului?

Mã împingeau nebuneşte aceşti consilieri corupţi sã cad la înţelegere cu autoritãţile şi, implicit, deasupra acestui nivel, cu înşişi stãpânii arhipelagului?

Numai zeii pricepeau ce se uneltea în jurul meu!

Tocmai atunci, singurã fiind la volan şi hãituitã de paparazzi în vechea cetate, pentru prima oarã printre cele douã cuburi de oţel şi sticlã ale complexului Castor şi Pollux marea îmi apãru cenuşie, rea, ameninţãtoare, parcã nemişcatã, fãrã perspectivã, ea însãşi un zid, un paravan de plumb, gata sã se prãvãleascã peste noi pãcãtoşii, sã ne potopeascã întrebând:

– Dar preabuna ta Vanessa ce interese ucigaşe avea? Partea ei de afaceri comune cu Bill, nu? Oare nu cumva aţi lucrat mânã-n mânã şi chiar tu, Veronico, eşti infractoarea care a potrivit exact acolo unde trebuia pe balustradã J-ul umbrelei ucigaşe? Evaporându-te apoi cu gorila aia sexy, cine ştie ce sã faceţi la vilã în absenţa stãpânului!!!

– Nici nu m-am atins de umbrela bulgarã! Şi nu mi-au indus Gore şi Vanessa aşa gest criminal sub hipnozã! am rãspuns eu cu demnitate la interogatoriul marin, înţelegând din lucirile sinistre ale stâncilor negre blestemul cã mica mea cãsnicie cu Bill s-a fisurat definitiv între un înainte de naufragiu şi un dupã .

Ce simţeam, simţeam cã înnebunesc şi cã patronul nu se va întoarce, chiar dacã-mi întârzia ciclul şi mâncam ca pentru doi!

Cine îl blestemase însã pe americanul meu soţ sã ajungem la rupturã?

– Dupã toate aparenţele, careva dintre stãpânii arhipelagului! pãru a-mi rãspunde halucinant şi halucinogen piscina albastrã, dând din valuri rãbdãtoare, sã înnebunesc şi sã plonjez şi eu de la etajul patru. Vreun mare pãgubit la scufundarea cargoului Zarea o fi recurs la vreun mag capabil a da în Bill bazându-se pe trei milenii de practicã mediteraneanã a divinaţiei, a blestemului, a legãmântului şi a magiei! Nimic mai simplu, Veronico!

Da, mai mult decât nimic! mã mângâiam singurã, pentru cã deşi îmi lãsase firma pe mânã, Bill se ferea sã-mi telefoneze, înnebunindu-mã complet, pentru cã n-aveam confirmãri dacã mã mai iubeşte şi nici altã reacţie decât cã se simte mândru când l-am anunţat cã nu mi-a mai venit ciclul!

Se temea el de interceptarea convorbirilor, mã pedepsea, îl avea cu ceva la mânã Încãlţata sau voia pur şi simplu doar sã-mi testeze durabilitatea fidelitãţii?

– Greu de spus! dãdu din umerii de tuf şi din abur sus sub stele, de unde i se putea fotografia feminitatea, temutul crater de odinioarã, ajuns rezervaţie a biosferei mişunând de diversitatea speciilor. Rãmâne de vãzut, Veronico! îmi mângâie el de departe, femeieşte, fruntea înfierbântatã.

– Oricum yo te quiero , clãmpãnirã a castagnete din fildeş şi fluturarã agresiv ca o lungã din benzi colorate rochiţã spaniolã poalele aceluiaşi vulcan a insinuant fandango tropãit în pantofiori din piele de crocodi l!

– Como tú me quieres así yo te quiero! am râs eu sudic de sentimentele gata sã erupã ale zeului hermafrodit ce se întrupa-n vidul de putere eroticã lãsat de Bill, cuprinzând eu în aceeaşi privire din jeepul meu argento metallizzata coliba vrãjitoarei, casa cu atlanţi şi chilia cu eremit, spre a detecta printre atâţia paparazzi şi racheţi ce mã pândeau, vreo siluetã androginã cu autentic clasice virtuţi bisexuale, capabilã sã-mi dea cu bunãtate ca a Vanessei ce nu apucase infirmul Bill, puţinã nebunie f e ricitã!

O reîntâlnire în carne, sentimente şi oase cu paraliticul era amânatã sine die , cum nu-mi mai venea nici mie ciclul. Poate americanul se ferea din calea presei, care rãscolea, investiga totul, întrebând pe toţi şi mergând ades la origini şi la baştinã şi la geneza capitalului. Strategia lui era, fireşte, a închide cât mai repede în uitare cazul, cum se închid în ei înşişi vulcanii stinşi! Cum se blocheazã în propriul cap bolnav autiştii!

Fiind şi logic sã se dea la fund Bill dupã un naufragiu ce cauzase falimente de firme şi pierderi de vieţi omeneşti, dar corect ar fi fost sã mã previnã şi pe mine, ca sã ştiu şi eu în ce mã amestec dacã mã încurc cu el!

Pe balustrada balconului, de unde a alunecat atunci pe J-ul umbrelei bulgare fostul meu soţ, dar numai dupã ce m-a dus pe mine gorila la Villa Panthera Rosa, poate salvându-mi viaţa, se opri un porumbel negru cu ochi de rubin şi cu picioruşe roşii ca sângele, înfiorându-mã a rea prevestire.

– Oare nu cumva americanul tãu se preface c-a damblagit , Veronico? mi se adresã deodatã prietenos, ca de la femeie la femeie, fãcându-mã sã-mi ridic nasul din acte, canapeaua mov în care Vanessa poate cã vedea doar un fotoliu roşu. Bill al tãu ştii bine cã rãmâne cu beneficii serioase dupã naufragiul ãla! De ce nu i-ar conveni sã fie lãsat în pace? Ia gândeşte-te!

– Dar ghindilesc! m-am rãsfãţat eu. Simt cã o demascare ca farsor atrage consecinţe grave. Poţi ajunge la catastrofa unei faime de om neserios. Aşadar, nu cred cã patronul firmei Aristocrata poate risca aşa ceva!

– Şi dacã nu se joacã aici decât un scenariu cinic prin care stãpânul tãu se aşteaptã sã scape cu viaţã de recuperatori, dupã ce-a trimis la fund atâta marfã? obiectã motanul Chliton. De ce excluzi tu, micuţã Vera, eventualitatea ca dincolo de insuliţele ce protejeazã portul, o şalupã neobservatã de tine şi de mass media sã fi preluat, înainte de dezastru, fildeşul, pieile de crocodil, coarnele de rinocer, concentratele de şoarece african şi ce altã marfã de mare preţ, poate chiar cânepioa r ã, coca sau mac, se mai afla în chilã la Zarea?

Eu, punându-mã în locul lui, aşa aş fi lucrat, nebunatico!

– Nu prea crezi, faci pe nebuna, dai din coadã, zici cã nu! mã luã tare pitbullul Glans, stropind prin botniţã de furia cuvintelor zburãtãcite. Dar de ce ai tu atunci, Veronico, mereu nevralgii cu videoclipuri clarvizionare, macabre, guest star fiindu-ţi abia-nhumatul Tony, în postura de cârmaci energic şalupei supraîncãrcate, zâmbindu-ţi cald, pânã şi cu o şuviţã bãlaie rebelã fluturându-i ca lui Robert Redford la viteza aceea extremã?

Scenariu delirant în care, hm! hm! şi bãtaia sorã îngemãnatã cu moartea încasatã de mortul ãsta bãlãior de la Gorilã, şi accidentul aproape mortal al lui Bill cu umbrela bulgarã la piscinã, ambele capãtã acelaşi sens, sensul transportului de valori , cum te îndeamnã sã simţi şi delfinii negri lucioşi ca un vinil cu strãvechi romanţe iberice, rotit la nebunie pe un gramofon la un picnic al zeilor sus în marele crater la izvor!

Adevãrul alb fiind cã într-o lume înnegritã de câini, pisici, delfini şi hoitari, n-am putut niciodatã sã parcurg pistele investigaţiei pânã la concluzii color. Eram bulversatã complet de aceastã tragedie şi mã bazam, ca sã nu înnebunesc complet, mai mult pe ceea ce simţeam, hotãrâre comentatã poz i tiv de florile de regina-nopţii, când mã-ntorceam seara târziu, frântã de obosealã, la iatacul meu rece din casa cu atlanţi, adusã de Gorilã aproape cu forţa de la locul de muncã din sumbrul castelletto Paloma Nera , pe drept blestemat de insulari, dacã te gândeşti la umbrela bulgarã din balconaş, poreclindu-l ei la casa maledetta!

– Şi specialiştii? m-a întrebat recent raftul de dosare împovãrat în top cu trofee. Ei cum vãd cazul ãsta de coşmar al patronului sinucigaş?

– Specialiştii dau din colţ în colţ, am urlat eu, şi nu-mi explicã totuşi ce carul meu de reportaj s-a întâmplat de-a paralizat tocmai Bill, un mare campion nautic, despre al cãrui corp de o sportivitate model, la urma urmei aş fi putut şi eu depune mãrturie cã mai da rateuri!

– Iar la Vill a Panthera Rosa ai ajuns, stãpânã, exact când a fost vijelia şi accidentul fatal, aşa cã n-ai apucat sã-mparţi patul matrimonial veneţian cu dumnealui, ca sã evaluezi de nu cumva canapeaua de la firmã nu-i prea pria doar pentru cã o vrãjise ucigaşa de Van e ssa! îmi aduse aminte Gorilã, cu rânjetul lui libidinos, aceste detalii tehnice, nu cu mult înainte de a-mi provoca tot el un şoc nervos atât de zguduitor de mi-a revenit şi ciclul la loc.

Teoretic, profita cu neruşinare de absenţa stãpânului şi de împrejurarea cã deşi leziuni organice ireversibile nu fuseserã încã depistate, nimeni nu putea îndepãrta blocajul psihic, ca sã-şi dea odatã patronul firmei Aristocrata drumul la mers şi la trãirea deplinã a clipei.

Practic însã, mulţi chirurgi îmbuibaţi înnebuniserã, ar fi dorit sã-l aducã pe handicapat la cuţit, sperând bani mulţi, dar erau incapabili sã argumenteze logic presei şi comentatorilor necesitatea intervenţiei chirurgicale, prin imagini sugestive, de senzaţie, a ceea ce aveau de remodelat, aşa şi fiind normal într-o videocivilizaţie ca a noastrã, cum ţin minte cã mi se exprimase televizorul cãtre mobil, pe un ton cam plouat, şi brusc râsese absurd, ca un faun beţiv pe un arhipelag de incompetenţi.

Iatã de ce mai multe şanse aveau sã-i pape infirmului banii psihiatrii şi psihologii de la Baltimore, fãrã şanse de vindecare definitivã, bineînţeles!

Nãdejdea mea stând doar în unele personalitãţi vindecãtoare cunoscute de mine şi de Mişa din excursii cu bicicletele în împrejurimile Berdicevului, Jitomirului şi Cernobîlului, care ar fi putut sã-i lucreze patronului meu cu remisiune completã, pe cãi neconvenţionale, parapsiho-pupu, sigure şi ieftine, bazate pe o strãveche tradiţie, pe care n-a eradicat-o nici stalinismul, care în acest sens şi al canalelor şi-a avut şi el pãrţile lui bune, mai puţin demente.

Numai cã şi Vanessa cunoştea pe cineva care lucra , chiar în Balcicul natal, cu rezultate strãlucite, rãmânea de vãzut care pe care mai parapsiho-pupu! m-am ambiţionat eu sã nu i-l cedez, fie şi olog, pe Bill, de îndatã ce mirosii cã Încãlţata, graţioasã şi neagrã ca pisoiul Chliton, frecventeazã iar barul acvatic , cu obişnuitul, vinovatul abuz de juice cu nectar, şi m-am consultat cu pitbullul Glans, adus cu jeepul de la vilã la firmã, cã aşa e într-adevãr, nu-s eu nebunã şi nu mã-nşealã pe mine mucoasa nazalã iritatã la roşu de noile ei emanaţii, chemãtoare doar-doar mi-o arde şi mie de vreun plonjon ca al veselului Elvis Presley la Acapulco!

Nu, nu, iubitule, nu-mi ieşisem din minţi fãrã bãrbat, dar fãrã patron, firma Aristocrata mi se pãrea ca şi a mea !

Instinctiv, pregãtisem din start terenul ca sã mã afirm managerial cã deţin şi competenţã, şi putere. Încã înainte de naufragiu se înmulţiserã partenerii şi clienţii care parcã înnebuniserã toţi, nici nu mai întrebau de Bill, preferau sã lucreze direct cu mine!

Şi au fost în zilele alea ca de dupã o revoluţie încâlcitã, cât nu-mi venea ciclul, destule momente în care aş fi putut sã-mi transfer cu uşurinţã sume frumuşele într-un cont secret, pe care sã-l alimentez şi sã-l cresc sãnãtos fãrã ca prostuţul de Bill sã-şi dea seama vreodatã!

În plus, exista un scenariu care mã speria şi, concomitent, mã punea serios pe gânduri, cât eram eu de negânditoare de la naturã, ca orice blondã.

Aveam unele viziuni care mã ameţeau şi mã dezechilibrau complet.

Simţeam cã viitorul scãpa unei abordãri raţionale.

Nu se putea stabili dinainte care dintre factorii aflaţi într-o perpetuã interacţiune va juca rolul hotãrâtor în ce priveşte deznodãmântul incredibilei situaţii la care s-a ajuns de sã atârne viaţa lui Bill de un singur fir.

Americanul avea un fel de demnitate organicã înnãscutã.

De-o pildã, bãnuind dincolo de rãcnetele mele entuziaste, ca de sfârşit de congres al partidului unic, cã-n realitate n-a prea fost la înãlţime pe canapeaua de la firmã, el intra în ruminaţie pânã la o melancolie sinucigaşã, care mie îmi inducea cu regularitate o profundã meditaţie la situaţia lui, de burlac fãrã urmaşi .

Oare n-ar fi putut el sã mã înfieze? se rãsfãţa în mine o fetiţã blondã ca spicul de grâu din împrejurimile Jitomirului.

Întrebare mai presantã decât oricând chiar dupã naufragiu, când ceea ce pãrea sã fi fost o tentativã de sinucidere prin aruncarea de la etajul patru în piscinã se putea continua cu o acţiune în forţã a recuperatorilor, a racheţilor şi a killerilor, fiind greu de crezut cã stãpânii arhipelagului stãteau degeaba!

Aşa cã mai aveam timp sã rãmân, înaintea Vanessei, gravidã cu americanul! mã pupã peste tot cu subînţelesuri de adâncime, rotitoare deasupra sinistrului parc cu vampiri şi stafii, o lunã plinã mai galbenã decât ochiul cotoiului Chliton.

Mda, recunosc, dupã hard work , uneori mã apuca şi pe mine dorul sã mã mai destrãbãlez şi eu!

De jos urcau spre firmã mirosuri de mâncãruri şi alcooluri selecte, gãlãgia jocurilor de piscinã, diferite emanaţii intime, altele decât ale Vanessei, urletele infernale ale animatorilor, care executau cu sãlbãticia unor brigadieri din Gulag numãrarea turiştilor. Cum sã rezişti?

Şi totuşi, eu mã concentram şi vegheam doar la interesele firmei Aristocrata!

De aceea, ar fi trebuit sã fiu lãsatã în pace de cãtre diferiţi pretendenţi, brusc mai stãruitori de îndatã ce acţiunile mele crescurã pe un fundal aşa de tragic.

Şi zãu dacã fãceam eu ceva sã atrag privirile bãrbaţilor!

La restaurant, înfulecând printre picãturi, eram superexigentã, pentru cã întotdeauna am socotit cã dacã dau un ban, mãcar sã fiu bine servitã.

Îmi ştiam bine cuta nobilã de pe frunte. Era ca a strãbunicii mele, care poruncea fãrã preget, ori de câte ori era cazul, sã-i fie biciuiţi la scara berlinei mujicii leneşi, hoţi, beţivi sau cãzuţi în pãcatul preacurviei.

Chelnerii îngheţau când dupã ce-mi umpleau paharul le ziceam un rece Mersi! ca unor slugi ce-mi şi erau, câtã vreme EU eram aia cu banii.

Din pãcate, trebuia sã refuz mai toate invitaţiile sã ies, care mi se fãceau la firmã de cãtre parteneri sau chiar de cãtre clienţi şi cliente.

Nu e uşor sã fii femeie, şi încã blondã şi apetisantã, în jungla afacerilor, dominatã de masculi sau de doamne de oţel, care fac jocul cum vor muşchii lor şi te trateazã pe tine mai rãu ca pe o curvã, pentru cã fie presupun, unii, cã ai bani destui şi atunci poţi sã le dãruieşti o plãcere gratuitã, fie au mentalitatea şi mai aberantã, alţii, boşii, cã d ac-au ajuns ei sã se îmbuibe din toate plãcerile clipei, atunci cuvine-se cu adevãrat sã te reguleze pe de-a moaca, aşa în principiu, iar dacã-ţi permiţi sã îi refuzi, în mod curios nici mãcar nu fac gestul de a demara negocieri: rãmaşi complet interzişi, cu ochii holbaţi ca de-un infarct, pur şi simplu nu pot înţelege o amânare mãcar, de la una ca tine, când n-au întâlnit în afacerile lor obiecţii la nivel de miniştri, se considerã grav jigniţi şi te urãsc şi te duşmãnesc punându-ţi beţe-n roate peste tot, prigonindu-ţi orice iniţiativã, zãdãrnicindu-ţi pânã şi acţiunile de binefacere!

Mã prinsesem cam repede de cum se pot face bani pe Insula Erossa şi aş fi putut fi pusã oricând inspectoare pe probleme de protecţia consumatorului de cãtre stãpânii arhipel agului!

Oricum, aş fi refuzat! Devenisem expertã şi-mi jertfeam toate competenţele şi puterea de muncã pe altarul firmei Aristocrata.

Fãrã sã mã ghindilesc deloc cã-l complexez pe corectul Bill, arãtându-i cã o blondã se descurcã mai bine decât un american!

Niciodatã firma nu a atins un asemenea nebunesc ritm de dezvoltare! Meritam cu prisosinţã Nobelul pentru economie, ceea ce, Bill aflând primul, mi-ar fi sporit şansele de a fi înfiatã sau de a putea fi mãmicã urmaşilor sãi.

Dar într-un mod nedrept, diav olesc, care mã scotea din minţi şi din ţâţâni, performanţele mele s-au soldat cu pedeapsa cã Bill, în loc sã se aproprie de mine, sã mã felicite cã recuperasem mai tot ce în scripte apãrea drept pagubã produsã la naufragiu, din contra, el se depãrta.

Se de pãrta de mine relativ lent, dar sigur. Mã pãrãsea sufleteşte ca un nor care se duce dincolo de conul surpat al vulcanului. Se tot dizolva în lumea mirajului din care venise, ca o fregatã americanã ce vizitându-ne portul şi primind vreun indicativ alarmant , o coteşte şi se întoarce repejor, cu peste 30 de noduri, în orizontul ei planetar, petrecutã nostalgic de fluturãrile de steguleţe înstelate ale insularelor pline de lacrimi, pânã dincolo de stâncile negre unde a naufragiat cargoul Zarea.

§10

Din voia zeilor, prin fereastra de la balconul firmei Aristocrata piscina complexului Castor şi Pollux exala spre biroul meu extracte din cele ce bãuse tot sezonul.

În locul sudoarei patronului, simţeam biruitoare infiltraţiile Vanessei: parfumul ei levantin, de trandafiri bulgari, de tabac bulgar, de bisericã bulgarã, cu mesajul cã paraliticul mi-a rãpit totul, dar fosta lui secretarã, în bisexualitatea ei, m-ar putea consola, cum o şi cer uneori legile nescrise ale Insulei Erossa. Şi cum mi-o anticipase, pe fot o liul-canapea, însuşi somnorosul Bill, şoptindu-mi cu buzele sale cãrnoase, roze şi dulci ca şerbetul de Balcic, dar cu aprig accent sârbesc, impresionanta rugã dainã menã şuşkãtã! Care-mi dezmierda ca o limbuţã de şerpişor biblic urechile, strecurându-mi peste tot, încã de pe atunci, otrava cã el se adreseazã cui i-a jurat uneori legãmânt, adicã ei , Încãlţatei!

Oare nu fusese un lux rãsfãţul sã mã ghindilesc serios, orbitã de supraevaluarea serviciilor mele, cã Bill mã iubeşte, nu doar mã place?

Nu cumva profitasem eu de o fisurã pasagerã a acestui cuplu binecuvântat şi mã strecurasem între ei cum o panã din alea când sparge Mişa buturugi, tot lãrgind şi deranjând pânã le-am stricat relaţia?

Nu avea sã mã batã Dumnezeu odatã şi odatã pentru pãcatul ãsta, poate mai mare decât preacurvia, a-i despãrţi pe iubiţi? Şi încã pe unii care se luaserã din cea mai fragedã copilãrie, de la grãdiniţã, şi se obişnuiserã cu gândul amorului unic! Cu atât mai mult unul al altuia cu cât şi cei din jur, i-au ştiut dintotde a una împreunã, nedespãrţiţi cum dãscãliţa de catalogul ei, cum primarul de mobilul sãu, cum preotul de crucea sa!

Totuşi, femeie despãrţitã de bãrbat considerându-mã dupã naufragiu, dinaintea bibliorafturilor eu nu aveam emoţii, nici temeri cã n-o sã mã descurc din pricina blondei mele incompetenţe. Dimpotrivã, admirându-mã-n oglindã, eram perfect convinsã de contrariu. Şi uite cã, angajându-mã pe drumul schimbãrii fãrã sã mã ghindilesc prea mult, ci tãind energic în carne vie, la firma Aristocrata de pe I n sula Erossa, miracolul redresãrii economice s-a produs practic fãrã tranziţie!

Dar, uimindu-l pe Bill cu aptitudinile mele pentru ştiinţele comunicãrii, eu însãilasem încã înainte de plonjonul lui ratat un pãienjeniş de relaţii noi, unind între ele medii, segmente şi categorii de parteneri şi de clienţi pe care, ca american spilcuit, corect şi îngâmfat, nu numai cã nu le frecventase, ci pur şi simplu le ignorase cu acelaşi infantilism cu care se referea nu odatã la stãpânii arhipelagului ca la nişte biete fãcãturi de-ale presei, de teapa Omului Zãpezii sau a Monstrului din Loch Ness, deşi primea loviturã dupã loviturã în business interpretându-le aberant ca ţinând de ghinion sau de absurditatea jocului zeilor olimpici!

Pentru mine, aceşti stãpâni ai arhipelagului erau în primul rând oameni, oameni ca noi, oameni ca mine şi ca dumneata, oameni în carne, grãsime şi oase, fiecare cum l-a lãsat Dumnezeu, personalizându-l cu defecte şi calitãţi specifice, particulare, cu avantaje şi dezavantaje.

Mi-am dat seama cã, din punct de vedere socioeconomic, nu poţi da acea loviturã asurzitoare, la care ideal antic de perfecţiune tânjeşte orice om de afaceri care se respectã, decât dacã ea ţi se permite, aşa cã le-am expediat la toţi, chiar pe adrese nesigure, invitaţii tentante, amintindu-le cã pe insula noastrã paradisiacã, din iniţiativa firmei lui Bill, Aristocrata, come consuetudine anche quest'anno si svolge la tradizionale Festa del Pesce che prevede sport, amore, musica e ricette a base di pesce e tante piacevoli sorprese che renderanno il tutto più interessante.

Şi am reuşit sã-i impresionez, dovadã cã mie mi-au permis cu prima ocazie sã dau lovitura, bubuitoare ca a tunului, când, aflând de la Mãicuţa Penelopa cã vine tornada, am emis o circularã sã se achiziţion eze pentru depozitele mele TOATE fructele de mare din arhipelag , dupã sinistru, pe o hulã persistentã, rãmânând astfel firma Aristocrata, exact cum anticipasem, furnizor unic în întreaga noastrã zonã de influenţã!

Exclusivitate pe care Mister Bill n-a apreciat-o deloc!

I-a zis gorilei doar atât: cã sunt o rea, o hoaţã, o exclusivistã, cã sunt neagrã în cerul gurii! Poate şi sub influenţa Încãlţatei, care nu stãtea degeaba, ci sta mai mult cu el pe la spital, dupã ce a vândut nişte chioşcuri de la promontoriul nudiştilor, ca sã aibã Mister Bill cu ce-şi achita spitalizarea şi ca sã se mai mişte paraliticul în unele speculaţii ce derula paralel la ale mele, rareori telefonându-mi şi rugându-mã insistent sã nu-l contactez cât e neputincios şi are serioase pr obleme de imagine!

Vorbeam tuturor cu pasiune şi competenţã, specialistã parcã dintotdeauna, despre fluctuaţiile de preţ del pesce spada, del tonno, dell' aragosta e del pesce azzurro (sardine, sgombri e alici) , mã preocupa intens la raccolta di crostacei e molluschi , studiam piaţa rãsãriteanã a melcilor şi batracienilor, nãzuiam a implementa-n UE meniuri sud-est asiatice pe bazã de lãcuste afrodiziace şi de diferite larve reducãtoare de colesterol.

Neobositã, umblam pânã şi noaptea-n vis dupã fructe de mare mai ieftine şi superioare calitativ, fãcând scufundãri asistatã de moroiul bãlãior al frumosului Tony şi admiram subacvatic bancuri de peştişori albaştri şi aurii, alge verzi, roşii, brune şi predominant mov, languste mustãcioase, crabi bãrboşi, stridi i , midii, homari încruntaţi, scoici, creveţi, caracatiţe lacome, sepii, calamar moale, fleoştomoc, alte specii de meduze, hipocampi nãscând hipocampi, iepşoara de mare pãcãlind pe mascul sã poarte şi sã nascã el mânjii marini unul câte unul, ejectaţi ca do p uleţe de şampanie amnioticã…

Într-o fazã a visului, seraficul Tony rãmânea discretişor lãturiş în urmã, cu masca aia de scafandru cosmic care ne ecrana sãrutul, ţeluvka, şi apãrea în locu-i, ca scufundãtor turist american scotocitor de comori bulgare, Mister Bill! Atunci redeveneam animatoare şi-i arãtam cu o dulce condescendenţã didacticã le Meduse, i Coralli neri, le Attinie equine, il cargo Zarea, il Rombo e le Stelle di mare…

Iar în final de vis, patronul începea sã mã iubeascã sãnãtos sub apã, ignorând privirile mirate ale vieţuitoarelor biotopului, pânã ce totul devenea un adevãrat coşmar printr-o neaşteptatã rãsturnare de situaţie: se fãcea cã marea seca de tot, ca luatã de imperialiştii americani, şi-n mâlul infect şi cãlduţ încerca, fãrã succes, sã mã violeze o gorilã uriaşã, urlam, mã zbuciumam şi mã trezeam dezvelitã şi asudatã, fãrã nici un King Kong, singurã-singuricã în iatacul meu din casa cu atlanţi!

Miracolul se produsese în altã parte. O splendidã loviturã de imagine!

Redresasem compl et şi repede firma dupã naufragiu! La nivel de ţarã, statisticile performanţelor mele ar fi avut o impresionantã valoare electoralã.

S-ar fi zis cã meritam chiar Nobelul pentru economie, eu mulţumindu-mã însã şi cu un rãcoros voiaj norvegian, sã mã odihnesc, pe deasupra fiind şi blondã! Era şi cazul dupã atâta caniculã mediteraneanã!

Descoperisem cât de uşor se face banii, dar i-aş fi mâniat pe zei fugind înainte de a beneficia de iubirea specificã Insulei Erossa, satisfacţiile profesionale fiind pentru orice muieruşcã, din punctul de vedere bisexual al zeilor olimpici, doar un mod omenesc de a omorî timpul alene trecãtor în procesualitatea sa când eşti singuricã, aşa cum bine bãga de seamã şi primitivul Gorilã, spionându-mã pesemne pentru Mister Bill sau f o r Vanessa, dar şi-n dulce folos propriu, aşteptând cu rãbdare de pãianjen kaghebist sã-i satisfac poftele murdare în tristele odãi ale casei cu atlanţi, compromiţându-mi ireversibil virtutea într-o singurã noapte a disperãrii.

Eram îngrijoratã şi pentru cã bãnuiam de unde venea, parcã împroşcându-mã cu noroi vulcanic şi mâl marin, siguranţa de sine a şoferului şi bodygardului meu: din percepţia unei nefericiri netratate dintr-o neglijenţã îndelungatã!

Fiind o namilã, se chiora fãrã sfialã direct în decolteul meu şi-mi scana de la real la virtual ca un labagiu mucos, la fiecare ocazie de închidere care se deschide, crãpãturile rochiilor decupate întotdeauna la mine cu eleganţã vesperalã, deşi munceam ziua.

Ne învârteam într-un cerc vicios.

Se purta nejustifi cat cu o nonşalanţã jignitoare, dar nu prea aveam de unde sã-l apuc! Mã trata ca pe o blondã, nu ca pe o stãpânã! Şi asta de la prima vedere! Cu mult înainte de naufragiu! Aşa cã eram pe bune contrariatã. Toate succesele mele manageriale pãleau fãrã iubir e!

Pentru cã mi-era greu sã-l trosnesc fãrã sã dispun de proba contrarie la ceea ce pãrea a-mi prooroci prin rânjetele sale demonice, deprimându-mã cu jignitoarea putere de sugestie a nonverbalului, anume cã lasã, lasã, Veronico, lasã cã va veni, CU CERTITUDINE, ziua cea mai lungã, ziua D, ziua debarcãrii lui Dominus, stãpânul, din poziţia dominantã, adicã în sensul cã americanul musculos dar superficial va lãsa odatã şi odatã treaba în nedesãvârşire tragicã, încât tu, Vero, ca o blondã şi deci destrãbãlatã levantinã, moştenitoare a idealului corect de perfecţiune grec, vei apela sã finalizeze pe Servus ca lover, pe slugã, pe mine, pe Gorilã, pe tine, adicã, o zei! voi apela EU la monstrul ãsta caraghios şi incorect, la King Kong, sã-mi presteze mie servicii l e lui bãloase şi dezgustãtoare!!!

Din fericire, la asemenea subînţelesuri dramatice eram de micã educatã a nu replica decât printr-o glacialitate dispreţuitoare, nelãsându-i bestiei flãmânde nici cea mai micã speranţã împotriva virtuţii.

Aşa m-am şi apãrat, fãrã a-l mai pârî, ca sã nu-i jignesc lui Bill nici opţiunea de pe plajã pentru o gorilã în locul cimpanzeului Tony, care-l înşelase poate bisexual cu maimuţica de Vanessa, nici, în fond, opţiunea pentru mine, dacã, american corect şi suspicios, mi-ar fi interpretat neplãcerile drept confesiune despre o lipsã de confienţã-n propria-mi virtute, abia recent rãsplãtitã la firmã.

Cum rãsplãtitã? Cum? Retrospectiv, aşa şi aşa! Plus-minus! Cum zicea şi Pãrintele Nicanor, hrãnindu-şi din belşug pitbullul cel pofticios de carnea mea, aşadar protejându-mã:

– Singura rãsplatã a virtuţii este virtutea însãşi, Glans!

Poate. Da. Sunt nemulţumitã! Pentru cã mi-e greu sã-i iert lui Mister Bill acele amânãri nejustificate, acele tergiversãri absurde, acele reţineri stranii, de euroatlantic prea fericit ignorând filozofia pãţitului din Est, care ştie cã nimic nu se recupereazã din clipa netrãitã în procesualitatea ei şi cã sclavul moral care nici mãcar n-a fredonat-o solo pe nocturnã-n Gulag, economisind la energie ghindilindu-se sã-şi facã norma sã-i dea stãpânii raţia sã-mbuce, n-a fost tocmai un as în gestiunea fericirii sã-l iei drept guru!

– De pildã, pãrinte, sã vezi fazã într-o miercuri! Eu râdeam, râdeam bine îmbrãcatã, în rochia mov de searã cu decolteu în formã de treflã, care sucea automatic privirile bãrbaţilor, spre muta mulţumire a patronului, abia coborât de la volanul unei supermaşini de sport inaccesibile burgheziei mãrunte, veritabilã bijuterie pe roţi, un prearâvnit Porsche rosso scuro, unic pe Insula Erossa, şi mã pomenesc strânsã-n braţe musculoase de sportiv nautic încã dintre Complexul Gemenilor şi il castelletto Paloma Nera!

Niciodatã Bill, niciodatã un alt bãrbat sau o femeie nu mi-a promis atâta iubire!

Dansasem, singuri pe ring, ore întregi şi corpul lui emana îmbãtãtor mai toate miresmele bisexuale floral ale caliciilor şi corolelor Sudului, confirmând ce le sugeram eu ca animatoare turiştilor mei la Crama Balcic a Vanessei, sã trãiascã clipa şi sã se iubeascã în naturã, sã se convingã de adevãrul prospectelor noastre cum cã la ginestra, l'ibisco, l'erica, l'oleandro, il rosmarino ed il mirto colorano e profumano tutta l'isola!

Din recunoştinţã, eu am iniţializat un striptease show încã din lift!

Dar mobilierul, dosarele, computerele, copiatoar ele, faxurile, distrugãtorul de documente, reportofoanele, camerele ascunse, pânã şi atât de convenţionala vazã cu orhidee liliachii, lãmpile puternice, canapeaua aceea roşie ca butucul mãcelarului copilãriei mele din Jitomir, sistemul de alarmã mereu cli p itor, râgâitul hardurilor, nimic, nimic nu ne îmboldea spre iniţiative galante. Odatã intraţi, ghindileam şi ne conversam despre afacerile curente!!!

Nici a acceptat Mister Bill sã rãmânã, preacucernice pãrinte, nici sã mã ia la vila lui rozã cu atlanţi nu s-a învoit sã explice de ce nu poate, cã de voit mã voia!

Am plâns mult atunci şi am visat toatã noaptea cã marea inundã la casa maledetta, cu firma Aristocrata cu tot!

– Sau, altã fazã, într-o marţi, pãrinte, când Bill, dupã ce am îndosariat nişte oferte, a strivit în scoica scrumierã trabucul abia aprins şi a început sã-mi smulgã nasturii de sidef de la spate ai bluzei mele subţiri, purpurii, cu decolteu în formã de inimã, de-am tresãrit puternic, mi-am simţit obrajii dogorind, am roşit şi am lãcrima t:

– Trebuie sã te obişnuieşti mai degrabã la firmã decât la Villa Panthera Rosa! a evitat el iar sã avem casa noastrã. Vor veni zile şi nopţi grele, Vera, când ne vom bate din bastionul acesta. Zeii mi-au dat o idee tragicã de afaceri şi nimic nu mã mai poate opri sã nu mã avânt în luptã!

Nu pentru câştig, ci pentru palmares! Pentru Curriculum Vitae!

Bani am de moştenit la Baltimore de la pãrinţi cât cuprinde! Cât sã cumpãr, sã ştii, toatã insuliţa asta, cu vulcan cu tot!!!

Dar e suprema plãcere, Veronico, sã-ţi vezi duşmanii în derutã şi un bun strateg e în stare sã poarte bãtãlia chiar pe un teren mlãştinos, dacã greutãţile pe care le întâmpinã şi adversarul sunt devastatoare pentru acesta!

Ai s-auzi de nişte falimentãri şi nişte naufragii de-or sã se cutremure nu numai turnurile Castor şi Pollux, ci şi bursele din Singapore sau Tokio!

Tãcu şi o cutã de plãcere intensivã i-a personalizat multã vreme frumos bronzata frunte de afacerist de pe alte insule, nu mediteraneene, nu lev antine, ci euroatlantic newyorkeze.

A plecat fredonând mulţumit un cântec de beţie marinãresc.

Eu am plâns şi am visat toatã noaptea cã la casa maledetta se înalţã la cer şi, când picã, împinge spre mare complexul Castor şi Pollux, înãlţând pulberea pãmântului, pe când în microfoanele transmiţãtorilor în direct vâjâie vântul a blestem şi a pustiu.

§11

Aşteptata bãtãlie promisã de Mister Bill duşmanilor sãi mi-am dat repede seama cã nu se va da niciodatã. Eu n-am interpretat ca alţi analişti accidentul cu umbrela bulgarã ca pe o stratagemã ţintind a face uitat naufragiul şi a declanşa prin surprindere rãfuiala cu stãpânii arhipelagului.

Oricum, provizoratul, aşteptarea, lipsa de acţiune i-au alterat patronului serios imaginea, chiar dacã se crampona de pauza de prezenţã în interes balcanic a flotei americane, cãreia nãzuia a-i deveni furnizorul dominant prin firma Aristocrata, când se va baza ea pe Insula Erossa.

Adevãrul fiind cã nici atunci când extindeam fotoliul roşu-mov, din an în Paşti, în ciuda curiozitãţii lui morbide pentru anatomia mea, de-mi scotocea detaliile minute-n şir, parcã spre a inventaria ce am eu şi-i lipseşte Încãlţatei, el NU s-a ridicat nicicând la înãlţimea, relativ modestã, a orizontului meu de aşteptare!

Da, NU s-a ridicat nici când am fãcut eu cele mai mari concesii, pentru cã musculosul, nauticul Bill, în intimitate s-a dovedit de-a dreptul aerian, extrem de casnic, foarte tandru, deci teribil de timid, grijuliu ca un bunicuţ blajin. Avea pânã şi tabieturi de pensionar de la noi de la bloc de pe la Jitomir sau Berdicev, mã punea ca Mişa sã-l scarpin pe spate! Când mi-era lumea mai dragã!!!

Dar putea fi şi brutal! Agresiv.

Într-o joi, dupã ce am verificat nişte contracte, ne-am iubit cu o rarã frenezie, de nu ştiam ce sã ma i cred.

Ca de obicei, eu eram foarte pãtrunsã de cele întâmplate, pe când el se arãta de o indiferenţã glacialã, scoţându-mã imediat la plimbare în vechea cetate, fãrã postludiu, afişându-se cu mine mândru ca un dulãu c-un ciolan de fildeş: parcã-l vãd, un american, un strãin, un straniero oarecare, legãnându-şi sfidãtor pe Corso elegantul laptop bleu cu casetã din piele de crocodil, fredonând piesa You Look Divorced din repertoriul demodatei trupe Anal Cunt şi rumegându-şi nervos chewing gum-ul binemirosi tor a menta selvatica pe dinaintea vitrinelor şi persoanelor egal atrãgãtoare pe insulã în sezon.

– Iar prima oarã, mãicuţã Penelopa, aberaţia ce m-a lãsat interzisã, paralizatã complet, atât pe fotoliul rosso scuro cât şi pe canapeaua cu macat mov, dupã extindere, a fost cã Bill mi-a interzis cu desãvârşire sã mã mişc !

Adicã sã zac pasivã ca o statuie! Din marmurã de Paros! Eu!!!

Pesemne din considerente teoretice şi practice profund tantrice, pentru ca farmecul pãrelnic smuls non-existentului con il sesso în procesualitatea sa de esenţã divinã, anume amorul, sã ni se parã a dura o veşnicie!

Cel puţin aşa mi-am închipuit eu, orbitã de şampanie, de muzicã, de orga de lumini, de flashlightul stroboscopului şi de aurul recent al broşei cu peştişorul spadã…

Da r în intimitatea mea cea mai profundã, într-o searã cu lunã şi fluturi se trezi un detaliu strigând:

– S-o crezi TU cã dureazã o veşnicie!!! Tantra asta s-o crezi TU!!!

Şi orice rãsfãţ pieri ca prin farmec, încât am început sã gândesc, nu sã ghindilesc, şi brusc sã mã simt subapreciatã, dispreţuitã, tratatã gonflabil.

Şi aşa şi eram, pentru cã Mister Bill, în egoismul lui scabros, abia acum deduc retrospectiv cã manevra sã se impunã pas cu pas ca autocrat al meu, ca Dominus, sãdind în pliurile fiinţei mele vicioase convingerea bolnãvicioasã cã tot ce mi-e mai dulce pe lumea asta bolnavã, îi datorez în exclusivitate Stãpânului! Ca în orânduirea sclavagistã!

Cu alte cuvinte, voia sã mã înlãnţuie toatã, ca pe o roabã anticã!

Am plâns şi am visat pânã a apus luna şi a rãsãrit soarele, hotãrând ca, atunci când gagiul va ajunge dependent de mine la canapea şi-mi va trece firma Aristocrata pe numele meu, odatã cu apartamentul, cu Villa Panthera Rosa şi cu imensul ei parc defrişabil şi parcelabil, sã încerc sã-i s ugerez sã-şi updateze orientarea şi sã-şi upgradeze aceste tehnici ale extazului depãşite, uzate moral!

Dar cu atâtea şi atâtea frecuşuri, eu nu mã opream sã-l iubesc pe american şi sã-i fiu o fanaticã credincioasã!

Mã iniţiasem în cât de uşor se face ba nii , dar i-aş fi mâniat pe zei cumpãrând şi consumând de la altul sau de la alta iubirea eternã, spre care cãlãuzeau pânã şi pe cotoşmanul Chliton emanaţiile Insulei Erossa! Mi-era chiar uşor sã port povara castitãţii, pentru cã mi se relevase misterul a ceea ce nega idealul grecesc: DE CE bãrbaţi nesculpturali, nesportivi, nenautici, urâţi şi adesea fãrã de parale, ca Gorilã al nostru, pot dispune de femei cu mult superioare, de la care, cel puţin la prima vedere a cât de îngrijite sunt, nici în vis nu te - ai aştepta sã cedeze ele poftelor unor bestii.

Şi totuşi se mai întâmplã! Pentru cã aceşti outsideri au calitãţile lor, începând cu avantajul cã le sunt permanent disponibili ! Adicã pot… Şi uneori mai ştiu şi ce sã le facã! Sau mãcar ghicesc ce simt doamnele cã vor, cãlãuzindu-se isteţ dupã ceea ce simt ei înşişi.

Ah! Mi-era aşa de dor de Bill al meu, dar Mister Bill se ferea, inventând tot felul de pretexte, numai şi numai ca sã nu-l vãd eu neajutorat în cãrucior şi sã nu-i pot acorda asistenţa moralã binemeritatã!

Desiguuur, nu numai din orgoliu mã persecuta, ci şi pentru cã Încãlţata îi picurase-n cap cu pipeta traiului lor zilnic nou, picãturã cu picãturã, ideea fixã cã accidentul a fost pedeapsa dumnezeiascã pentru cã el, cioc-cioc-ceau! A sedus-o la Baltimore, cum cã nu pleacã, şi a… abandonat-o! A iubit-o şi, întâlnindu-mã pe mine şi plãcându-mã cu mult mai mult, pur şi simplu a lãsat-o! M-a angajat pe mine secretarã, nu în locul ei cum crezusem, ci pentru prima oarã şi-a îndulcit viaţa de patron cu prilejul meu, eliberându-se de o grãmadã de plictisitoare bãtãi de cap cu hârţogãria firmei.

Asumându-şi, totuşi, totuşi, ca un adevãrat erou din bronz sau din marmurã de Paros, verticalitatea de Coloanã Infinitã a riscului de a-i mânia pe zeii faţã de care se juruise-n umbra nucului bãtrân de la intersecţia Jurassic Parkway cu McDonald’s Street , principalii factori de risc de înfruntat fiind conform clasicului blestem al femeii despãrţite de bãrbat: târâişul roz al şarpelui, pasul melancolic al gândacului şi, în eventualitatea cã stãpânii arhipelagului ar fi aruncat în aer la casa maledetta , cu firma Aristocrata cu tot, vâjiitul vântului şi pulberea pãmântului, deoarece, solul fiind vulcanic, negru, şi osteoporos, prognosticul specialiştilor era cã o explozie chiar şi de la scãpãri de gaze ar fi afectat cu certitudine întreg cartierul, inclusiv fundaţiile complexului Castor şi Pollux.

Catastrofã ce nu se produse, dar statuia eroului meu, tot din capriciul zeilor, o pãţi urât precum Colosul din Rhodos!

Pe semne ca sã mã excite, Gore se fãcu într-o miercuri a uita pe un video din holul cu papagali al Villei Panthera Rosa o casetã recentã de la camera de supraveghere permanentã a biroului meu din istoricul castelletto Paloma Nera.

Am rãmas cu guriţa cãscatã!

Rezulta cã Bill trece pe la firmã tot atât de des ca înainte de naufragiu!

Pe balustrada balconului, de unde a alunecat el atunci pe J-ul umbrelei bulgare, poposise flãmând un porumbel negru cu ochi de rubin şi cu picioruşe roşii ca sângele, înfiorându-mã a rea prevestire.

Patronul îl hrãnea în prim plan cu fistic din palma întinsã din cãruciorul de handicapat împins de Încãlţata, îu! împopoţonatã cu ce ? Cu ancore! Cu cerceii mei de aur, cei grei de safire şi briliante, ce-i lungeau urechile altminteri mi ci ca ai unei cercopitece!!!

Dar chipul mincinos al americanului paralitic ce mi se fãcea c-a rãtãcit cutiuţa de catifea purpurie îmi apãru deodatã plin de demnitate, cum prin filmele de pe canalele didactice un preşedinte istoric, marele Roosevelt, realizatorul celebrei Debarcãri, datoritã cãreia unificarea Europei s-a realizat mai lent şi mai suportabil decât ar fi dorit-o marele Stalin.

Rând pe rând rememoram de pe micul ecran gemetele tot mai sfâşietoare prometeic ale lui Bill dinaintea loviturilor zeilor: spargerea vazei chinezeşti, explozia maşinii germane, naufragiul cargoului ex-românesc Zarea, ratarea plonjonului mexican inspirat de veselia de la Acapulco.

Auzeam lãuntric retrospectiva şi mã tot uitam pe monitor la puţinul ce-l fãcea el Vanessei pe canapeaua noastrã, autorestricţionându-se anticipat, ca american corect şi creştin, doar la atâtica aia cu ce se pot stimula şi jivinele între ele, deşi au toate-n dotare bot şi limbã, şi mã întrebam cu nespusã îngrijorare dacã-l voi mai stãpâni eu vreodatã pe Bill al meu, dupã ce cãpãţânoasa bulgãroaicã l-a atras într-o experienţã care s-ar fi putut solda şi, vizibil, se şi solda, c-un tragic eşec sexual umilitor, degradant.

Eram convinsã cã-şi va lua el singur zilele, muindu-i-se sufletul cel atâta de dur odinioarã, atunci pe plajã, la târgul de bodyguarzi!

Plângeam, plângeam printre papagali, înnebunitã de gelozie!

Chipurile, ex-secretara exersa militãreşte cu el, sã se dea singur jos din cãrucior, la porumbelul din balcon, şi sã facã apoi, tocmai pânã la canapeaua cu macat mov şi cu Încãlţata dezbrãcatã ademenitor, târâişul şarpelui, încordându-şi muşchii nautici şi gâfâind pe mochetã de-i curgeau balele!!!

Ce vrãji practicase, cum izbutise Vanessa în planurile ei de a-l înlãnţui pe Bill al meu pentru totdeauna? Din planurile mele de fericire construitã demolând acest cuplu ca pe un edificiu doar vag fisurat la seism, se alesese pulberea pãmântului iar în cãpşoru-mi auriu abia scos de sub foenul coaforului n-auzeam decât vâjâitul vântului!

Mã scotea din minţi şi nu puteam sã-mi scot din minte chipul lui de Laocoon chinuit de torţionarã, de kaghebistã, în târâişul demn ca rãscolit de o suferinţã prometeicã în Crimeia lui Roosvelt şi a lui Stalin, atunci când vulturul trimis de zei devorã ficatul ero u lui înlãnţuit pe stânca bãtutã de talazuri indiferente, levantine.

Partida de sex cu porumbel negru la care asistasem într-un mod atât de neaşteptat mã nãucise complet, revelându-mi-se intim particularitatea profilului meu psihologic de a nu poseda o bisexualitate imparţialã, perfect simetricã, cum îmi închipuisem axiomatic de micã, fãrã a verifica.

Am avut revelaţia cã nu pe Bill, ci pe Vanessa eram geloasã, blestemând-o cã de ce îi cedase patronului ca unei gorile violatoare!

Iar ea, cãlãuzindu-se mai mult dupã oceanul veşnic neliniştit de pulsiunile ce o rãscoleau în zonele abisale, decât dupã felinarul cu geam murdãrit de fluturii nocturni ai insulei raţiunii, şi-a dat seama instantaneu cã cineva suferã, suferã şi tot suferã întunecând marea înconjurãtoare cu stele cu tot, fãcându-le sã pice în valuri şi sã se închege şi sã se adauge coralilor negri.

Dimineaţa, un curier drãguţ, de origine tunisianã, care difuza şi pizza fierbinte, în maxim 20 minute ajungând cu scuterul la client în orice punct al insulei, lãsã la poarta Villei Panthera Rosa lui Gore, pentru mine , chipurile de la un client al firmei Aristocrata autodeclarat suprasatisfãcut, o uriaşã orhidee mov în ţiplã argintie cu un rãvaş auriu imitând vechile pergamente bizantine ortodoxe de la Muntele Athos şi de la lavrele kievene.

Nu a mai reuşit nimeni toatã dimineaţa sã-mi şteargã surâsul de pe buzele mai senzuale ca oricând!

Ba chiar aveam momente când izbucneam de una singurã în hohote de râs ca o nebunã.

Şi oricui i s-ar fi putut întâmpla sã aibã un astfel de comportament deviator, numai sã fi vãzut mutra încurcatã a lui Gorilã care nu ştia, sãrmanul bou, ce sã-i raporteze şefului sãu despre mine, dupã o atât de simetricã rãsturnare de situaţie a raportãrii mele sexuale faţã de person ajele de pe Insula Erossa!

Pentru cã mesajul fusese caligrafiat cu un marker roşu într-o limbã levantinã moartã demult, tare demult! Nu în bizantina celei de-a Doua Rome, ci în limba protobulgarã, adicã vechea şi înţeleapta slavonã, cu litere chirilice ornamentale de o frumuseţe paleoliturgicã de necrezut!

Era un poem compus în realitate de celebra poetã clasicã a celor mai sensibile şi mai delicate iubiri, divina Sappho, inspirat de o fetiţã de ţinut pe genunchi, Cleis (Cleia) pe numele ei, o floricicã aurie, blondã ca mine, meritând a i se dãrui, pentru a nu fi coruptã sã fugã de pe insula desfãtãrilor, chiar capitalul superbogatului Croesus în întregime!

Farmecul liric venind dintr-un conflict nerezolvat pendinte de un domeniu şi un segment de piaţã care începuse a mã preocupa şi pe mine, anume fashionul! Deoarece autoarea profund implicatã în problemele de imagine ale fetiţei de ţinut pe genunchi îşi amintea cã mãmica ei, în Sardesul elegantelor de odinioarã, zicea cã în anumite medii era perceput ca de b o nton, când nu se purta diadema cu safire şi briliante, sã se punã pe cãpşorul de aur buclat o bentiţã de purpurã, asta înainte, dar pentru noile generaţii mai ecologiste, ajungându-se la soluţii hippiote, adicã aşa cum am zice în limba europeanã, a girl whose hair is yellower than torchlight should wear no headdress but fresh flowers!

Faptul cã preabuna, dulcea, dulcissima Vanessa, avusese în noaptea de varã a insulei o viziune a mea bazatã pe o anticã orgie în care pãrul meu era mai luminos auriu decât flacãra fãcliilor mã înnebunea.

Cleştele duioşiei şi al dorului îmi strângea inima cum strãvechiul şi jucãuşul Cupidon ar fi ciupit strunele lirei din carapace de broascã ţestoasã, sau ale unei harfe din fildeş, în noaptea înfioratã de trilurile privighetorilor sub portocalii înfloriţi de la Villa Panthera Rosa, alb-argintii sub razele lunii pline, imensã portocalã ea însãşi, a zeilor îndrãgostiţi.

N-am dormit toatã noaptea de dureri de cap, pentru cã nu ştiam la ce sã mã aştept, iar la birou mã aştepta un fax încã şi mai straniu decât acest poem de amor pentru mine al fascinantei Vanessa.

Nu era prea clar cine dãduse faxul, dar începea cu o ştire senzaţionalã!

Bill îşi deblocase piciorul stâng şi umbla binişor în cârje, donase deja cãruciorul azilului de bãtrâni local!

Apoi fascinanta Vanessa, demascându-se, îmi explica şi cum realizase aceastã performanţã.

Cu ajutorul binefãcãtorilor mei ! Ceea ce mã umplu de oroare, dar şi de înţelegere a situaţiei nou create.

Maica Penelopa o lãmurise cã nu eu am pus umbr ela bulgarã pe balustradã şi nici am comandat vrãji, la ea sau la alta, sã ajungã Bill neputincios, pentru ca eu, posibilã infirmierã, sã-l îngrijesc, sã-i ajung indispensabilã, sã-l cãsãtoresc cândva cu mine şi sã mã privatizez astfel în averea lui uriaşã !

Accidentul fusese, dupã ea şi Chliton, rodul nesãbuinţei victimei înseşi: Bill iubise şi lãsase, alegându-se firesc, din voia zeilor şi zeiţelor în rândul cãrora creştea indignarea, cu târâişul şarpelui şi pasul gândacului, pulberea pãmântului având a se alege fãrã mine din firma lui, de-ar fi vâjâit vântul şi prin odãile jefuite poate chiar de Gorilã ale Villei Panthera Rosa!

Iar Pãrintele Nicanor îi explicase de la obraz fascinantei Vanessa cã nu printr-un comod pelerinaj auto la cele şapte mãnãstiri ale insulei plãtind acatiste dupã acatiste va obţine ea revigorarea slãbãnogului, ci prin jertfã !

E drept cã jertfã materialã, dar jertfã, anume nişte cercei scumpi, nişte grele ancore de aur cu safire şi briliante, preţioase dar incomode cã-ţi lungeau urech ile.

Mi le aminteam bine, cãci voise sã mi le dea întâi mie William, ca primã de instalare când m-a luat secretarã, dar eu am preferat o broşã cu peşte spadã!

Vanessa a înţeles aluzia şi, dupã o lungã zi de adâncã meditaţie, s-a întors la chilia dãltuitã în tuf şi a depus bijuurile necesare jertfei în Cutia Milelor cea pãzitã cu strãşnicie de pitbullul Glans.

Peste trei zile, slãbãnogul s-a coborât singur din pat şi a început sã umble în cârje, dincolo de laudele la adresa mea pentru performanţele noii firm e Aristocrata (formulare ce mã mãguli toatã), sugerându-mi-se în finalul faxului cã dacã-mi bag şi eu ceva la care ţin în Cutia Milelor a Pãrintelui Nicanor, atunci ilustrul convalescent se va porni a merge pãşind şi cu piciorul drept!

Aşa cã am avut la ce mã gândi în insomniile nopţilor urmãtoare!

Dezgustãtoarea mea gorilofobie mi se tãmãduise definitiv, dupã ce vizionasem târâişul de şarpe al lui Bill spre Vanessa şi deznodãmântul cã paraliticul era cumva legat şi la punguţa cu doi bani, nereuşind sã-i ofere partenerei, cãreia-i jurase uneori legãmânt în parc la Baltimore, delicatese de invidiat, fiind şi ea condamnabilã însã, pentru cã din cine ştie ce calcule meschine nu îl învãţase pe patron acele trucuri explozive pe care orice femeie şi le descoperã de micã, explorându-se pânã la ultimul detaliu.

Cineva avu însã grijã de mine şi de Gore, sã ne fisureze preventiv încã tatonantul cuplu, atacându-ne subtil nu la casa cu atlanţi ci la sediul din clãdirea rãcoroasã şi veche, plinã de prestigiu istoric, zisã în prospecte il castelletto Paloma Nera, iar în cartier "la casa maledetta"!

Ne teroriza lipind noaptea pe inoxul firmei Aristocrata bilete.

Totdeauna doi fluturaşi.

O inscripţie mi se adresa mie, cu oarecare tendinţã de a mã proteja: Don't drink and drive!
Într-adevãr, de atâtea supãrãri eram în ultimul timp predispusã la a-mi revigora curajul şi prospeţimea în alcool, un pahar de vin roşu sau un degetar de palincã, ceea ce ar fi putut sã-mi facã o ţârã mai lente reacţiile de şoferiţã pe strãduţele întortocheate ale vechii cetãţi, sau la coborârea de pe vulcan dupã vizitele ce le fãceam la Pãrintele Nicanor şi la Maica Penelopa.

Însã cealaltã inscripţie se adresa lui Gorilã, cu insulta rasistã lipitã tot cu boţ de chewing gum, totdeauna deasupra biletulu i meu: Ţigane, trãiascã mã-ta, nu fi jidan nici poponar, hai sã ne batem, bolşevicule!

Bodyguardul nostru silabisea şi nu ştia sau nu voia sã spunã cine-l provoacã. Se mulţumea sã mormãie din canini, rânjind fioros cu o superioritate sinistrã:

– De dat a asta sã fiu al dracu, domnişoarã, dacã nu-l omor de tot!

Ascultam la el, dar aveam o presimţire sumbrã: cine-l provoca le avea pe bune cu ştiinţele comunicãrii, ba chiar îi studiase gorilei profilul psihologic, îi ghicise mania persecuţiei ca ţinãtor de o minoritate, aceea a persoanelor discriminate la angajãri pentru înfãţişarea lor, şi fãcea trimitere antecalculat la vreo patru-cinci categorii defavorizate, tocmai pentru a stârni în furtunoasa-i fire de bodyguard reacţii sub imperiul emoţiei, încât sã - l poatã trosni prinzându-l cu garda jos, cum poate şi Bill uneltea contra stãpânilor arhipelagului aducând în secret flota americanã sã staţioneze la ancorã cât mai aproape de Insula Erossa.

§12

Sub pinii seculari creşteau mãrãcinişuri şi tufişuri, te impresiona galbenul ginestrei, albul asfodelei, movul ciulinilor. Şi câtã animaţie! Vedeai fluturii mişunând, termite înfiinţând muşuroi dupã muşuroi, iezii zburdând, mãgãruşii clãtinându-şi urechile ca şi cum ar fi încãpãţânaţi numai şi numai pentru cã domniile lor ascultã perpetuu mierla şi privighetoarea.

Cãrãruia era traversatã ades de gãrgãriţe singuratice, de roiuri de lãcuste, de furnici furioase rãtãcind cu ouã ca nişte boabe de orez, sau de convoaiele solemne, cu aer prezidenţial de ziua drapelu lui, ale vacilor-domnului.

În acest univers de fiinţe mici, cotoiul Chliton pãrea un gigantic tigru îndoliat dupã pãrinţi, când îmi ieşi înainte sã-şi frece blana electricã de ciorapii mei, transferându-şi cu obrãznicie toate energiile mele de frecvenţã joasã.

Maica Penelopa trebãluia în tinda cãsuţei ei ţãrãneşti cu o broascã râioasã într-o mânã şi cu un ac cu sforicicã roşie în cealaltã.

La interogaţia mea despre viitorul firmei Aristocrata, ea devie serios, declarându-mi în doi peri cã se considerã cãlugãriţã a mai multor religii! Pesemne trecuse cineva înaintea mea pe acolo şi mã lucrase.

Din câte bãgasem de seamã, îl cunoştea mai degrabã pe american decât pe euroatlantica Vanessa. Pentru cã îl servea curent, fãcându-i pe termen şi la vedere anumite farmece pentru spor. La rândul sãu, Bill nu uita sã fie atent cu blajina vrãjitoare, atunci când reuşea vreo loviturã mai deosebitã. Împingea curtoazia pânã acolo încât nu uita sã confecţioneze şi sã-i trimitã de 1 Martie, de ziua Babei Marta, dupã obiceiul bulgãresc deprins de la Vanessa, nişte fire albe şi roşii împletite, numite mãrţişoare şi aducãtoare de noroc în anul natural, acela care începe, ca în Antichitatea cea clasicã, sãnãtoasã, cu cel mai frumos dintre anotimpuri, cel al înfloririi universale, primãvara.

M-am simţit hãrţuitã. Parcã aş fi fost o pãsãricã decorativã cu penet multicolor, din specia Cinciarella algerina , aş fi cãzut în ghearele motanului Chliton şi acesta, vampir energetic prea plin, s-ar fi uşurat jucându-se îndelung cu soarta mea.

Am constatat, aşadar, cã Mãicuţa Penelopa m-a testat în ce priveşte vitalitatea, simţirea, mentalul, mentalitatea, geopatia şi cele 7 chakras, fãcând sãpãturi dupã conflicte emoţionale sau mentale, dar despre viitorul meu cu Bill a binevoit a nu se pronunţa în nici un fel!

Urcând necãjitã mai la deal, sã mã întâmpine şi sã mã lingã peste ciorapi pitbullul Glans, de la nonagenarul Pãrinte Nicanor am scos încã şi mai puţine astfel de previziuni, numai cã el îmi dezvãlui fãrã sã clipeascã taina… Maicii Penelopa: ea se cãlugãrise deoarece fusese blestematã sã nu mai iubeascã şi sã nu mai fie iubitã de nimeni pe lume! Era înspãimântãtor.

Dar taina pãrintelui Nicanor era similarã! Îşi învinsese o bisexualitate care îl necãjea, tocmai interzicându-şi a mai iubi şi respingând orice avansuri ale vreunei curioase sau ale vreunui curios din sutele de mii care anual îi treceau pragul chiliei.

Ambii cãutaserã pânã la adânci bãtrâneţi antidotul unor astfel de vrãji care te izoleazã de lume. Nu reuşiserã. Sau poate cã i zbânda era în faptele lor bune. Era , însã n-o recunoşteau, aşa cum adesea îţi dai seama cât de fericitã ai fost abia dupã ce fericirea a trecut!

Pãrea cã doarme, zâmbind poate tocmai la ceva ce va fi fost. Era adânc adâncit în sine.

– Te cam supãrã imaginaţia nu-i aşa? zise el cu blândeţe cã ştie ce vâjâit al vântului m-aduce la chilia de sub craterul vulcanului. Vezi peste tot numai înscenãri şi scenarii. Lumea este un teatru, dar nici chiar aşa! E mai simplu, decât fantazezi tu. Se prea poate ca Bill s ã fi încercat sã evite consecinţele naufragiului simulând o paralizie. Dar mai sunt şi alte explicaţii… Existã, zise dintr-o datã volubil şi tânãr, doar douã cãi pentru om, Veronico. Calea mâinii drepte şi calea mâinii stângi…

Cu oricare din mâini te poţi autosatisface sau poţi sãvârşi rãul!

Mie, de pildã, mi se pare cã William era un pic nepriceput la pat. Neîncrezãtor în propriile puteri. Anticipa diferite eşecuri şi eşua atunci cu o regularitate de ceasornic, neştiind cã poţi iubi la infinit. Vanessa îl domina şi îi dãdea informaţiile sexuale cu ţârâita. Atunci s-a nãscut în el gelozia. Şi bisexualitatea. S-a simţit sedus de frumosul stripper Tony. Mi s-a tot spovedit şi, ca sã nu cadã în greu pãcat, a înscenat pe plajã un fel de angajare prin concurs, î n depãrtându-l pe efeb, deşi îi lega temeinic pasiunea comunã pentru surful cu vele, şi angajând în locu-i o pocitanie respingãtoare.

Interesant cã meticulosul nostru Bill a organizat un concurs perfect formal, ieftin, anonim: urma sã câştige oricum Gorilã. S-a şi vãzut. Dar reacţia Vanessei pe plajã a fost exa-ge-raaatã, dragã! Mila ei de învins? O surprizã de proporţii! S-a demascat! O atrãgea în pãcat acest Tony, care nici pe tine nu te-a lãsat indiferentã, Veronico!

Aşa ai fost aleasã şi tu secretarã! Nu cã te iubea, ci ca sã renunţe la cea cãtre care jurase uneori legãmânt sub palmierii din Baltimore!… Da-da! Ca sã scape de Încãlţata!!! Cã prea râdea, râdea de el! În loc sã-l iniţieze în ce simte ea cu adevãrat! Şi sã-l ajute sã mai înveţe, sã poatã lua c ât i se dã!

Mai departe însã, pânã la naufragiu şi plonjonul nefast, eu nu-mi explic ce s-a întâmplat, nu întrezãresc decât cã cineva l-a lucrat diavoleşte, trimiţându-i ghinioane cât cuprinde pânã a pricepe şi s-a-ntoarce la femeia UNICÃ a vieţii sale, bulgãroaica de la Balcic, Veronico!

Sintagma femeia unicã a vieţii sale mã fãcu sã-mi schimb pãrerea despre sãnãtatea Pãrintelui Nicanor, despre discernãmântul lui.

El credea cã Bill se ferea sã nu cadã în pãcat cu Tony, iar mie mi-era fricã de contrariu, cã Bill era gelos pe Vanessa sã nu cadã.

Şi ceva-ceva era cu certitudine la mijloc, legat de fundul cam mare al Vanessei, de fapt nu cu mult mai mare ca al meu, dar o defavoriza vãdit faptul cã avea capul mic şi era la mijloc subţiricã-subţiricã, încât prin contrast se producea o iluzie opticã dimensionalã în ochiul lacom al privitorului interesat.

Or, Tony fusese înainte instructor la o salã de de toate: fitness şi/sau bodybuilding, gimnasticã aerobicã şi recuperatorie, predând şi puţinã yoga sau iniţiind intensiv în filozofia zen turişti grãbiţi.

Vanessa a fost dintotdeauna o muieruşcã apetisantã şi nu vãd nimic dubios în generozitatea cã, în calitate de expert, bãlaiul stripper Tony şi-a propus sã o modeleze pânã la ultimele detalii!

M-am retra s imediat din chilie, închizându-mã în mine complet.

Coada era imensã. Nonagenarul înţelegea cã nu e îndelungat în zile şi cã trebuie sã se grãbeascã a sãvârşi binele.

Iar pitbullul Glans mã privea aşa de întunecat cã soarele pãrea apucat de eclipsã, confirmându-se cã nu era un vampir energetic ca motanul Chliton, ci mai degrabã o gazdã a cine ştie cãrui demon încãrcat de pãcate grele şi foarte grele, poate imposibil de rãscumpãrat.

Deşi îl cunoşteam bine pe acest pãzitor şi eram convins cã nu-mi va face absolut nimic, deodatã am renunţat sã-mi mai recuperez din Cutia Milelor cerceii ancore de aur pe care Bill mi-i luase mie ca primã de instalare şi, neruşinatul, îi dãruise pânã la urmã fascinantei Vanessa. Umblasem dupã ei ca magii dupã o stea cãlãtoare, n u dormisem toatã noaptea de emoţie dacã mã descurc sau nu sã mi-i extrag.

Am oftat uşuratã şi sânii mei tresãrirã aţâţãtor.

Derutat, Chliton, cotoşmanul Mãicuţei Penelopa, venite sã-i deretice nonagenarului, sãri atunci la broşa mea cu peşte spadã ca la un sticlete!

Fãcui un pas înapoi, amuzatã, dar Glans, sumbrul pitbull al pãrinţelului, mârâi rãspicat cã un pas dacã mai fac, mã porţioneazã fãrã milã! În plus, veni explicit la mine tocmai cu, în bot, Cutia Milelor. Rânjind!

N-aveam nici mãrunţiş la mine, nici valutã.

Întâmplãtor, n-aveam nimic de preţ în poşetã sau pe mine decât broşa cu peşte spadã, şi am pus-o!

Ea zornãi într-un clinchet ca de clopoţel de aur îngeresc, ciocnindu-se pesemne cu ancorele de aur.

Iar urmarea acestei jertfe fu cã Bill îşi dãdu drumul şi la piciorul drept, pãstrând din ce pãtimise doar un caraghios şi militãros pas ca de gândac!

Minune ce lãsã o puternicã impresie smeriţilor fanatici, care veneau din port, cale de 7 mile, peste promontoriul nudiştilor, prosternându-se din 7 în 7 yarzi şi zicând cu evlavie mare:

– Slãvit eşti, Doamne Dumnezeule, şi mare e mila Ta! Miluieşte-mã pe mine, pãcãtosul!

În aceste condiţii, era şi cazul sã-şi revinã Bill al meu, pentru cã altfel pesemne l-aş fi uitat, nefiind nici fraierã şi nici ieftinã: sã-mi fi trecut pe numele meu toatã averea lui, declaratã sau ascunsã, şi tot n-aveam eu inima aia sã-mi remorcheze corabia vieţii cãruciorul unui paralitic. Care asemeni marelui Roosevelt ar fi putut fi şi puţin afemeiat. Dar şi nevasta respectivului preşedinte o merita cu prisosinţã. Prea nu-şi fãcuse operaţii estetice, bazându-se doar pe opere de binefacere!

Bill, însã, nu avea absolut nici un motiv bisexual serios fie retractil la frumuseţea mea sau a Vanessei, spre a se orienta spre sprânce natul Tony!

Avui curând prilejul sã vorbesc în voie cu Vanessa, inclusiv despre decedatul Tony, la Fiesta Nucilor Verzi , poate cea mai popularã serbare localã! Când descind pe Insula Erossa soli din întregul arhipelag, în a doua duminicã a lunii iunie, pentru a aduna nuci verzi şi încã fragede, pe care le mai poţi înţepa fãrã a întâmpina opoziţie lemnoasã, din care preotese necunoscãtoare de bãrbat, alese de iniţiaţi la înflorirea efemerã, gingaş albã, a nucilor sub lunã, în noaptea de Sfântul Gheorghe, e x trag în descântecele vrãjitoarelor o tincturã curãţãtoare pentru stomacul hipotonic, sângele îngroşat, ficatul mãrit, gonadele distrofice şi colita de putrefacţie…

Ochii ei negri antracit, atunci pe plajã, de mult, sub presiunea tornadei abia zãriţi licãrind ca nişte candele în borta ambulanţei, parcã pipãindu-mi corpul cu nişte antene imense de megainsectã subţire la mijloc de prin SF-uri produse pe computer, îmi sugerarã în plinã Fiesta ipoteza cã nu se poate sã nu-i fi trezit eu, încã şi mai de mult, ca ghidã, animatoare şi potenţialã puştoaicã bi-perversã, ceva curiozitate eroticã, încã de pe când mi-am purtat cârdurile de japonezi pe la Crama Balcic, aşa cã nu-mi fãceam absolut deloc probleme de contact sau de comunicare.

Pierdusem din timpul meu preţios şi irecuperabil patru-cinci ore, coafându-mã, îngrijindu-mã de manichiurã şi de pedichiurã, am trecut prin tortura epilãrii, am trecut pe la maseor, şi eram convinsã cã m-ar fi luat în seamã nu doar segmentul poftitor al muritorilor şi muritoarelor, ci şi populaţia Olimpului.

Din pãcate, vremea nu ţinea cu noi.

Din larg veneau semnele unei furtuni încã şi mai înspãimântãtoare decât tot ce ne lovise pânã atunci. Caii negri cu coame albe ai mãrii nechezau tragic, cum apar pe frontoane de temple antice, deloc senini cum se crezuse în Occident pânã la fofilarea apolinicului şi dionisiacului în filozofia artei.

Lui Bill toate acestea îi aminteau naufragiul şi plonjonul, avea coşmaruri, aşa cã Vanessa nu prea dormise.

Marea parcã turbase de tot. Mugetul ei cutremura muntele nostru din chiar strãfundurile lui vulcanice, înfiorându-ne nebruiat cu nimic de cãtre ridicolele zgomote cotidiene generate de oamenii treji.

De la casa cu atlanţi, auzeam noaptea talazurile spãrgându-se de stâncãria de la promontoriul nudiştilor şi nu dormisem nici eu.

Unde ajunsesem ca sã vorbim, izolându-ne de satirii beţi şi de atâtea bacante, cu bodyguardul meu dupã noi, printre agave, cactuşi, palmieri, magnolii, mirt, laur, leandri, pistacchio, mimoze, asfodele, rozmarin şi caprifoi, depãrtându-ne de toţi cunoscuţii dincolo de livezile de lãmâi, portocali, mandarini şi grapefruit, sãrutându-ne furiş pe sub smochinii izolaţi şi odihnindu-ne la umbra vreunui mãslin foşnind a filozofie veche, nici nu aveam cum sã nu fim fericite!

Nu ştiam însã cât de tolerant ar fi putut fi Gorilã cu posibila mea bisexualitate, de care nici eu nu eram prea convinsã, ci doar, din copilãrie, autopregãtindu-mã ca femeie rãsãriteanã sã primesc de la viaţã cât mai multe lovituri posibile şi sã le rezist, a junsesem pe cale curatã, logicã, la aforismul cã ţi se dubleazã şansa de a trãi plenar, în compensaţie, clipa fugarã, mai ales con il sesso în procesualitatea sa ca praxis epitomizând interumanul, dacã te autoeduci de micã sã nu fii pricinoasã ci, indiferent ce sex gãseşti scotocind în chiloţii cuiva, tu sã ştii sã instrumentezi cu profesionalism ustensilele fiinţei ca atare, înãlţându-te pe supremele culmi ale spiritului contopit cu zeii olimpici, cu ambrozia lor, prin aplicarea celor mai upgradate şi ma i updatate proceduri şi tehnici ale extazului.

Ştiam şi îmi aminteam acum cu neplãcere şi gelozie cã Gore era capabil sã-i audã iubindu-se pe atât de comoda canapea a jeepului pe aprigii sãi stãpâni, fãrã sã întoarcã în vreun fel capul, ci doar punându-şi cu discreţie cãştile pe urechi.

Mã holbam la labele lui negre din fire şi de nuci verzi şi mã ghindileam amuzatã la sensibilitatea lui primitivã şi la cât de chinuit trebuia sã fi fost el, ca animal, când îi nãvãlea brusc în nãrile lui largi de gorilã, mirosul de dragoste, emanat de mine şi de Bill cândva cât sã inunde nu numai jeepul ci şi toatã insula, tot arhipelagul fericiţilor!

Ceea ce şi fãcu, pe discretul, potrivindu-şi cãştile şi bãgând şmechereşte caseta cu Power Of Love , anticipând ca şi mine ce avea sã se întâmple, dar eu l-am expediat cu o brutalitate rece care nu era a mea, indusã pe cãi vrãjitoreşti: i-am dat bani de taxi, de bere şi de vreo pansexualã, omnisexualã sau trysexualã mai blondã ca mine, dintre turistele atrase de Fiesta Nucilor Verzi , obligându-mã sã-i aduc eu jeepul la casa cu atlanţi, ceea ce a acceptat fãrã nici un comentariu, fiind şi el în puterea cine ştie cãrui mag pus pe şotii.

Culorile rochiei Vanessei mele dragi erau într-un degradeu care mã puse pe gânduri la cum anume trãia ea clipa. Sus, piepţii erau de un roşu roz ca de trandafiri de dulceaţã dintr-o curticicã de la Balcic, lãudând prin simbolistica nuanţei voluptatea a ceea ce-ţi pot da cei de un sex cu tine, iar jos poalele erau de un albastru celest, culoarea lin iştii casnice, elogiind cu aceeaşi democraticã tãrie plãcerile pe care le poţi stoarce heterosexual clipei fugare cu bãrbatul tãu, iar la mijloc ea se purta ca un televizor: decupatã în faţã, etalând detaliul ombilical cu simbolistica egocentristã cã cel m ai bine te satisfaci ca la mama acasã doar de una singurã, iar în spatele cãlduţ, pe şale, culoarea era suprapunerea sinergicã a extremelor, în nobila, regala, imperiala purpurã simbolizând lãcomia de a trãi clipa ca sub primejdia ghilotinei, pe toate canalele, adicã bisexual.

Cu alte cuvinte, gândii eu, din perspectiva culturii estice, la civilizaţia apusã, pe rochia de borangic a Vanessei mele erau înscrise mijloacele şi relaţiile cupidonice antice, tot aşa cum pe scutul pricinosului Achilles era figurat însuşi modul de producţie grec!

Deodatã mi-am adus aminte de şifonierul de la Villa Panthera Rosa.

Când mi l-a deschis Gore, am simţit cã înnebunesc. M-au orbit i colori forti e inconfondibili di tanti fiori: asfodeli, narciso, anemoni, giglio rosso, polipodio, fritillaria, campanula appenninica, genzianella…

Gemea burduşit cu rochii de-ale Vanessei, colorate ca la fecioarele fiorentine ale lui Botticelli: am recunoscut moda primãverii abia trecute şi mi-am fãcut un car de draci, gândindu-mã cã toate er au achitate din conturile lui Bill al meu, cum descopeream mereu în hârtiile firmei.

Mã cuprinse ca şi atunci o tristeţe fãrã leac, sinucigaşã.

Îmi venea sã mã urc pe stânci şi sã mã arunc în marea primordialã şi îmbietoare, al cãrei glas gutural cum uneori al Vanessei mã atrãgea ca al unui bãrbat trimis de zei sã mã ameţeascã şi sã mã iniţieze.

Liniştitã brusc şi complet dupã atâta furtunã, apele ei închipuiau, poate numai pentru noi douã, un lac imens şi dulce de un turcoaz deschis ce evolua spre ultram arin doar în umbra stâncilor.

Observai abia atunci cã pe parasolarele reglabile ale jeepului, Gorilã lipise poze geodezice. Cea de la şofer, era a unui vulcan în erupţie tumultuoasã, ca şi cum ar fi vrut sã însãmânţeze ogorul celest cu roci pãmântene, fãcându-te sã iei în serios ipoteza panspermiei în explicarea originii vieţii terestre. Iarã cea aflãtoare chiar sub nasul meu cu nãri dilatate reprezenta o incitantã crãpãturã nu prea adâncã în lava cenuşie solidificatã poros, pe fundul cãreia lumina roz-mov tot nişte lavã, dar fluidã fierbinte, umed incandescentã.

Contrariatã, mi-am pus palma pavãzã detaliului unde mã durea cel mai tare consecinţa nemijlocitã a accidentului lui Bill, a despãrţirii noastre, a supravegherii mele strânse, a speranţei cã el nu mã va uita tocmai din admiraţie pentru castitatea mea greu încercatã atât la firmã, de atâţia clienţi şi parteneri pofticioşi, cât şi în casa cu atlanţi, de pânditorul Gorilã.

Fluturi multicolori se zbenguiau în jur, fãcând atmosferã. Mai mult mov, argintii şi aurii. A trebuit sã închidem ermetic jeepul. Veneau şi pipãiau parbrizul cum peştii marginea acvariului, care este pentru ei şi a Universului!

Spre surprinderea mea, Vanessa, deşi preluase bãrbãteşte iniţiativa, nu ştia exact ce sã-mi facã!!!

Încât m-a nãpãdit o ruşine mare cã o acuzasem pe nedrept cã a fost o mãgãriţã neruşinatã neupdatându-l şi neupgradându-l întru nimic pe neştiutorul Bill!

Cu un instinct admirabil, de adolescentã perfectã, ea se cãlãuzea însã fãrã greş dupã reacţiile mele şi, poate, interpretând cât de cât just ceea ce simţea ea însãşi.

Când încerca ceva şi se încurca, îi demonstram eu metodic cum se face, stabilindu-se cumva între noi o relaţie de autoînvãţare la nivelul cuplului imitând cumva modelul paidetic antic.

Astfel, insula noastrã în amurgul alb-negru ni se colora paradisiac şi blând prin fluturii oscilanţi în apusul de soare, ca dupã cine ştie ce consum de euforizante, despre care vorbea şi scriitoarea din Basic Instinct , surprinzându-i cu garda coborâtã pe bãrbaţii cu fum uri de anchetatori.

Încãlzisem aerul din jeep atât de mult încât canicula de pe insulã devenea de-a dreptul rãcoare!

Drept efect al acestei cauze, respiraţia noastrã unitã de la scâncet pânã la urlet se condensa pe parbriz şi fluturii pierdeau forma de fluturi, mişunau ca pete multicolore, cum vãd pesemne pruncii la primul contact vizual cu lumea aceasta, care nu va fi pentru toţi un Paradis, cum bine ştiau grecii ca cei dintâi care au înţeles cã omul poate fi mai tare ca soarta, dar numai trecând prin ex p erienţe traumatice spectaculoase, cum a pãţit şi Bill, americanul nostru comun.

Ne sufocam.

Fãrã îndoialã, consumasem tot oxigenul din capsula cosmicã în care ne iubeam ca şi cum Insula Erossa ar fi fost un asteroid îndepãrtat, îndepãrtat de rãutatea oame nilor.

Tehnica privãrii de oxigen fiind chiar substratul biochimic al eficienţei practicilor yoghine, cum mã învãţa pãrintele Nicanor, care prin înţelepciunea sa acumulatã la nesfârşit pe drept cuvânt era socotit de iniţiaţi preot al mai multor religii!

În plus, am constatat cu surprindere, prin suprapunere, cã preabuna Vanessa avea un fund nici mai mare nici mai mic decât al meu!

Şi cu toatã aceastã deplinã, ca la carte congruenţã , în realitate al meu pãrea mai mare, complexându-mã chiar în faţa lui Bill şi motivându-mã sã-mi promit cã voi lua mãsuri reparatorii la o salã de fitness, ceea ce din motive de Mişa de la Berdicev nu ţin minte sã mi se fi întâmplat vreodatã!

Dupã ce am fãcut ceea ce am fãcut şi nu se mai putea face nimic ca sã nu se fi fãcut ce se fãcuse, pe mine m-a apucat din seninul marin o tristeţe sfâşietoare, cosmicã.

Mã gândeam cu durere la Berdicevul meu aşa de îndepãrtat de paradisiacul peisaj insular de searã şi la Mişa, aveam totodatã sentimentul cã îl înşelasem şi pe Bill şi mai ales mã rãscolea remuşcarea cã profitasem, ca o şmecherã şi ca o ticãloasã, de o fisurã întâmplãtoare şi oarecum fireascã apãrutã în amorul americanului cu Vanessa, pe care o lãrgisem cât am putut.

Vanessa simţi perfect cã nu mi-e bine, cã începe sã mã doarã capul şi îmi spuse râzând de-a binelea:

– Pânã acum câteva momente, Bill al nostru, cum e el glumeţ dar necruţãtor în vederi, s-ar fi uitat la oricare din noi douã ca la o Putka nedoebana , Veronico! Însã ceea ce e mai rãu e cã tu însãţi, micuţã Vera, n-ai fi vãzut în mine decât o Putka nedoklatena , iar eu în tine, diavoliţo, un fel de Putka nezadovolena!

Un far de Porsche, alb însã nu roşu ca ãla plâns de Bill dupã tragica explozie chit cã-l procurase de la Second Hand, puse farurile chiar pe chipul fericit al Vanessei, revelându-mi-l în toatã nemãrginita ei bunãtate.

Atunci vãzurãm cu înfiorare cã, Mamei Natura cel puţin, împlinirea noastrã îi era extrem de plãcutã! Parcã ningea ca-n Vivaldi, roiuri-roiuri de fluturi multicolori, dar în principal mov, se roteau ameţitor în jurul jeepului nostru argento metallizzata , înnebunindu-ne complet, pe mãsurã ce, pururi ascensional, treceam de pe un nivel pe altul al iubirii.

Mã uitam cu ochii duşi ca în extaz la petele multicolore ale fluturilor şi îmi dãdeam seama cã pãrintele Nicanor are toatã dreptatea posibilã: de unde ştim noi cum aratã cu adevãrat îngerii, din moment ce ei nu se aratã oricãrui om?

Eu nu cred cã toţi îngerii sunt mari şi fioroşi şi încruntaţi, arãtându-se gata a-i nimici oricând, la un semn, pe numeroşii lumii pãcãtoşi!

Eu ştiu din cea mai fragedã copilãrie cã existã şi roiuri-roiuri de îngeri micuţi, care lumineazã ca nişte licurici, doar cã nu numai fosforescent, ci în toate culorile, cum îmi apãreau la Jitomir în vitrine steluţele brãduţului de Crãciun, adicã de Krasnîi Novîi God, presãrate de tovarãşul Deadea Moroz!

Fascinanta Vanessa mã sorbea cu privirile ei umede de fericire cum nu mi-am închipuit vreodatã cã mã poate iubi cineva pe lumea asta, unde interesele primeazã în toate.

Era limped e cã americanul nostru corect nu fusese capabil sã-i dãruiascã vreodatã fericirea pe asemenea nivele!

O dezamãgise poate chiar mai puternic decât pe mine.

La urma urmei, aşa se întâmplã de multe ori cu bãrbaţi care îşi îngrijesc cu mare cheltuialã imaginea şi îţi apar ca fiind perfecţi!

Altã explicaţie nu-i, de ce femei dintre cele mai deosebite, de elitã, se unesc durabil cu masculi diformi, cu nasuri coroiate, cu ochi de câine, cu chelii dizgraţioase, burtoşi, disproporţionaţi, urâţi în toatã puterea cuvântului! Mai ales când îi confrunţi cu Bill, americanul nostru zidit dupã canonul grec. Ei, monştrii, înseamnã cã stau bine şi chiar foarte bine atât în ce priveşte trusa, trusoul viril, hardul cu care sosesc în relaţie, cât şi ca zestre de software, unde totul este stãpânit pânã la ultima versiune a procedeelor, a algoritmilor, adicã ai de a face cu un lover care ştie ce sã-ţi facã la nivelul orizontului tãu de aşteptare, cu menţiunea cã orizonturile diferã de la o epocã la alta. Într-adevãr, exigenţele de la începutul secolului trecut ne apar astãzi nişte jocuri de copil faţã de ceea ce ar putea solicita firesc partenerului o femeie iniţiatã cât de cât mãcar în ce se vinde la un bi-sex-shop, dacã altminteri nu-şi poate imagina pânã unde poate merge progres u l tehnologic, al cercetãrii-dezvoltãrii în zilele noastre, când mulţi profeţi iau în serios actualitatea sfârşitului acestei lumi şi al istoriei ca atare, prin depãşirea limitelor creşterii.

Intrarãm amândouã în tinda chiliei Pãrintelui Nicanor, mai completând ceva la Cutia Milelor, în vreme ce pitbullul Glans ne adulmecã îndelung, cu nesaţ, dând din coadã bucuros cã ne vedea împreunã.

Şi amândouã gândirãm acelaşi lucru, parcã aduse dinaintea celebrei judecãţi solomonice, când douã femei trebuiau sã-şi împartã un copil, mama închipuitã zicând sã-l despice cu sabia, pe când mama biologicã dorindu-şi sã trãiascã fie şi al alteia.

Aşa ghindileam şi noi douã despre americanul nostru comun:

– Ia-ţi-l, iubire, ia-l tu cu totul! Eu renunţ irevocabil, de bunãvoie şi nesilitã de nimeni, numai de-ar da Domnul ca infirmul sã se vindece complet, sã scape şi de pasul ãla militãresc, mecanic, ca de gândac!

EPILOG

Vuietul mãrii continua sã ne terorizeze auzul cu aceeaşi intensitate. Furtuna nu se mai termina. Nici o barcã nu se aventura în larg, pescarii întorcându-se imediat ce ajungeau dincolo de balizele cu artistice reprezentãri de meduze, gorgone, dragoni şi zgripţori. Acolo valurile erau uriaşe, iar marea fierbea ca un cazan. Specialiştii verificau dacã n u cumva dedesubt nu reintrã în activitate vreun vulcan submarin. Pieţele începurã a duce lipsã de peşte şi de fructe de mare! Şi nu se întorsese într-un rece şi întunecat amurg decât o fantomaticã sub lunã corabie neagrã de lemn vechi, cu catargele reteza t e de la rãdãcinã, ca nişte brazi fulgeraţi. În aceeaşi tãcere de nãlucã în care venise, ea se duse însã la fund de îndatã ce silueta ei tristã trecu prin dreptul discului de aur lunar în rãsãrire, spre groaza celor strânşi pe ţãrm, cu atâta mãritã cu cât nici un membru al vreunui echipaj nu se arãtase pe puntea putredã.

Cerul, cât se vedea printre piscuri golaşe, turlele mãnãstirilor şi cedrii albaştri, continua sã parã pictat într-un albastru de Toledo, de cãtre marele pictor sudic, desigur cretan, El Greco. Încât te gândeai cã aşa, ameninţãtor şi fãrã speranţe de mântuire, îl vor fi privit cei rãtãciţi în strãvechiul labirint al Minotaurului, lipsã de itinerar spiritual care e poate o metaforã a vieţii omeneşti înainte de trimiterea printre noi, ca sã-l r ãstignim, a Fiului Domnului.

Pulberi negre sau roşiatice, uneori înlocuindu-se un vârtej cu altul dupã cum bãtea vântul, continuau sã ne aducã aminte cã cenuşã e omul.

Casele erau prãfuite selenar şi vulcanologii, specialiştii, începurã a fi înlocuiţi pe la televiziuni de cãtre clarvãzãtori vorbind de o erupţie iminentã, unii pentru cã poate într-adevãr o strãvedeau muşuroiului negru de furnici omeneşti, iar alţii pur şi simplu pentru cã fuseserã plãtiţi de cercurile de afaceri legate de industria turismul u i, extrem de interesate a reduce pierderile cauzate prin oprirea temporarã a fluxului de cãlãtori din cauza tornadei.

Consecinţã a mutaţiilor pieţei, avusesem o importantã întâlnire de afaceri în vechea cetate. Bãusem, bisexualã ca bãrbaţii, ceva mai mult şi, ca sã-mi limpezesc gândurile, am pornit-o pe jos spre firmã, la o orã târzie chiar pentru Insula Erossa. Pe strãzi, nici ţipenie de localnic sau de turist!

Spre surprinderea mea, Gorilã, care dealtfel toatã ziua a fost cu fundul în sus şi tot numãra înjurând şi ameninţând fluturaşii provocatori ce ni se lipeau cu boţ de chewing gum la firmã, ţinu morţiş sã mã însoţeascã, în loc sã plece el cu jeepul, asigurându-se şi de vreo lipiturã sã-i rãscoleascã paiele de la Villa Panthera Rosa.

Era o noapte fãrã lunã, pe o stradelã strâmtã, cu stele foarte apropiate de pãmânt.

Silueta vulcanului domina orizontul ca a unei Godzille întunecate de negrele pãcate acumulate cu certitudine erã dupã erã.

Din capãtul celãlalt al stradelei cobora încet o ambulanţã, când din racla transparentã a unui telefon public se întoarse cãtre noi cu cartela în mânã persoana care vorbea, dezvãluindu-ne cã e un mascat.

Instinctiv, mi-am pus mâna pe sânul stâng, sã-mi ascund broşa cu peşte spadã de la Bill, primitã ca primã de instalare la firma Aristocrata.

N-o mai aveam! O jertfisem de mult, rugându-mã sã-şi deblocheze Bill piciorul drept. Era-n siguranţã la Pãrintele Nicanor în Cutia Milelor, pãzitã de ferocele, incoruptibilul pitbull Glans!

Mascatul se repezi direct în bodyguard. Numa i cã pãrea mic şi pipernicit faţã de namila noastrã. Cãpãţâna i se proptise în laba uriaşã a gorilei iar pumnişorii cu care voia sã dea abia de ajungeau pânã la cotul ei pãros.

De sub ciorapul gãurit auzii un bãrbat în culmea indignãrii:

– De ce, mã animalule, spionezi pentru stãpânii arhipelagului?

Pumnul gorilei, greu şi voluminos ca un mai, vâjâi atunci şi nãrui ceva dintr-un umãr al micului agresor, care zvâcni şi, propulsat de o urã cum nu mi-am imaginat cã poate sã existe pe un continent creştin, reuş i ca fulgerul un upercut asurzitor!

Eram contrariatã. Orizontul meu de aşteptare la caft rãmãsese cel al plajei din dupã-amiaza angajãrii. Parc-aş fi vrut ca cei doi combatanţi sã se întreacã abia schiţând împunsãturile elegantei lor scrime, fãrã a se atinge, chit cã unul avea sã sfârşeascã însângerat, dus cu ambulanţa tãcutã ce se apropia cu sinistre flashuri albastre, iar celãlalt avea sã mã aibã drept cald şi ameţit de şampanie trofeu, poate, excitatã cum eram de nocturnul turnir!

Geamurile zãngãnirã pânã departe, trezind multe cupluri, ocazionându-le celor inteligente puţinã trãire a clipei, mai mult decât nimicul ce ne face digerabilã existenţa.

Cãci liniştea se aşternu peste vechea cetate.

Gorila având un moment de ezitare, cimpanzeul îi încleştã bine pumnul gigantic şi realizã ca la carte o trecere peste umãr a adversarului încât, în pantã, grumazul frânt al bodyguardului meu îmi fâşâi în timpane ca atunci când sfâşie cineva lenjerie mãtãsoasã.

Ce mã ului aproape hipnotic fu perfecta încadrare în timp .

Gorila era complet terminatã exact când ajunse la hoitul ei netrebnic ambulanţa, iar cimpanzeul se volatilizã atunci printre boscheţi, pentru cã se sesizaserã şi gardienii insulari de proximitate.

Gândul meu fu cã doar americanul Bill putea realiza o operaţie de o asemenea perfecţiune. M-am întors calmã la hotelul-restaurant, mi-am luat jeepul şi l-am parcat la firmã, unde am şi rãmas sã dorm pe canapeaua mov, considerându-mã totuşi în primejdie la casa cu atlanţi fãrã bodyguard, doar cu slugi neverifica te suficient.

Dimineaţa, dând drumul la ştiri la meteo ca sã vãd cu ce mã-mbrac, Gorilã era deja în medalion cu moţatul lui negru cap bine fixat într-un bust de ghips, indignându-mã cã nu protesta deloc la formularea în vãdit interes electoral a gargarei redacţiei, cum cã din cauza gestiunii deficitare a banului public, tot mai mulţi cetãţeni şi turişti îşi frâng în ultima vreme gâtul pe stradelele cu prea puţine neoane din vechea cetate!

Iar dupã ce, levantinã, am învãţat astfel sã nu mã mai mir de nimic nici pe Insula Erossa, mã pomenii în interfon cu o voce tare plãcutã, de mascul ce te contacteazã la maternitate, tandrã ca a actorului Robert Redford, cum cã dacã n-am cumva nevoie de un bodyguard cu experienţã!

Bineînţeles, era frumosul challenger Tony, care îşi luase o strãlucitã revanşã asupra rivalului şi, pe drept, îşi recãpãtase funcţia ce deţinuse la firma Aristocrata, urmând a primi jeepul lui Gore, şoferul devenit recent indisponibil pe termen lung.

L-am acceptat cu plãcere, dupã extrem de puţin suspans, deşi ca forumistã şi primitoare de newslettere din mai multe pãrţi ştiam bine cã lucra sezonier, pe ascuns, fãrã carte de muncã, la Vanessa la o salã de de toate: fitness şi/sau bodybuilding, gimnasticã aerobicã şi recuperatorie… Poate şi gimnasticã suedezã FittMix! rânjeam eu cu gelozie, amintindu-mi de cârdul meu de turişti nordici purtat pe acolo şi dezamãgit de echipamentul demodat de zgonhen… Dar fremãtam de certitudinea trãirii depline a clipei, a mai mult decât nimicului, fie cu Vanessa mea, f ie cu el, fie mai degrabã în trei…

Da, am acceptat. Ce era sã fac? Şi în timp ce eu îmi îndeplineam primele obligaţii legale şi birocratice de angajator principal, trebãluind prin bibliorafturi şi la tastaturã, el ieşi cãscând de nedormit pe balcon şi pipãi din toate unghiurile balustrada, ca un detectiv, cam cum scotocea Bill detaliile mele.

Mã privi crunt:

– Acum mai rãmâne de lãmurit dacã aşezarea umbrelei bulgare exact cum trebuia ca sã devieze funest plonjonul stãpânului, Gorilã a fãcut-o din creieru l lui neupdatat de milenii sau din al Vanessei!

– Mai degrabã din proprie iniţiativã a pus-o! luai eu apãrarea iubitei noastre deşi poate cã noul bodyguard mã bãnuia şi pe mine. Aici se joacã forţe mai tari decât omul. E vorba de soartã, Tony, de zei! Vina e a lui William, cã de bunãvoie şi nesilit de nimeni a jurat uneori legãmânt, atrãgându-şi blestemul ãla balcanic cã cine iubeşte şi lasã, îl pedepsesc zeii ca şarpele sã se târascã şi sã progreseze cu pas de gândac, ca nomenclaturile levantine, pe când d e idealurile noastre… pulberea pãmântului…vâjâitul vântului…

Mã sãrutase. Ãsta nu aştepta ca un pãianjen sã-i cad eu în plasã. Era ca un entomolog care aleargã el cu plasa dupã fluturi prin rezervaţie pânã la craterul cu lavã purpurie, incandescentã.

– WOW!!! WOW!!! am oftat eu pãtrunsã de trãirea clipei şi observând cu atenţie la reangajat corectitudinea rãspunsurilor reflexe masculine.

Va sã zicã Tony, cu ochelari heliomaţi ecranându-i albastrul de inişti bieloruse al irişilor, se afla în faţa mea refãcut complet, psihic şi fiziologic.

– What is love? întrebarã în neştire buzele mele abia rujate mov.

– What is love? îmi repetã el identic întrebarea cu aroganţã de sã-l întreb dacã nu e rabin cã-mi rãspunde cu întrebare la întrebare. I think that the love , îmi explicã el academic, într-o europeanã cu accent levantin, citând de fapt, dupã cum am verificat, definiţia pentru fitness a Websterului medical, the love is the capacity of an organism to survive and transmit its genotype to reproductively fertile offspring as compared to competing organisms!

– Imperialistule! Biologizezi iubirea, ai?… Te-ai fãcut şi tu un dur ca Bill! îmi venea sã-l brutalizez, dar ochii ãia rugãtori mã intimidarã ca ai unei fetiţe cu pãrul ca spicul de grâu. Un thriller sau un best-seller bun, Tony, nu-i aşa? am cotit-o eu , musai s-aibã ca ingrediente, pe lângã suspans, şi unele rãsturnãri de situaţii neaşteptate! Cum îi buiguia şi Pãrintele Nicanor deunãzi, la un pahar de vorbã, înapoindu-i, cu Glans dupã el, nişte videocasete j egoase şi nişte DVD-uri noi, Mãicuţei Penelopa ce-l ţinea pe Chliton cel negru sã-i toarcã-n poala neagrã şi scãmoşatã… Aflã tu cã motanul vampir energetic, înainte de a se cãţãra ca o rachetã în vârful cedrului, l-a zgâriat binişor pe pitbullul demonicã g azdã pe trufa neagrã, cãlduţã şi umedã ca mâlul marin, de chelãlãia nenorocitul ca orice maidanez lovit de jeep… Ce bei?

– Tequila Matador! rãspunse el cu un fel de pãrere de rãu ca şi cum eu aş fi întrebat doar ca sã mã aflu în treabã, într-o întreprindere prin tradiţie uscatã, eventual adãugând îndemnului fãţarnic la bãuturã avertismentul cã alcoolul dãuneazã grav la cirozã.

M-am ambiţionat. Nu ştiam ce e aia Tequila Matador! Dar cum inventariasem totul la firmã, am scos imediat din barul lui Bill o sticloanţã de Jose Cuervo Tequila, începutã, golind-o într-o cupã de şampanie, însã nevoind chiar sã-l ucid pe Tony de sã nu mai fie bun de nimic, am mai turnat cam de douã ori mai mult suc de ananas şi, cum bãiatul nu întindea mâna sã se serveascã, am dedus c ã mai trebuie un ingredient.

Am stors atunci în cupã o lãmâie întreagã, am pus gheaţã…

– Niciodatã, zise el emoţionându-mã toatã, nu mi-a preparat cineva o Tequila Matador mai apetisantã!

– Nu ştii tu ce bine gãtesc! m-am arãtat eu atunci nu numai anti-dry ci şi femeie de casã, va sã zicã nu doar curvã perfectã, spioanã şi hoaţã, cum poate mã credea luându-se dupã ce vorbeau duşmanii.

– Mira-m-aş sã nu gãteascã perfect cine toate le potriveşte atât de bine! nu s-a mirat el deloc sau, vicleanul, s-a abţinut sã-mi arate. Bãnuiesc cã nu prea existã timp pentru arta culinarã…

– Ba se gãseşte oricând timp pentru trãirea clipei! m-am îmbufnat. Depinde cum te organizezi.

Mã bãtea chiar gândul sã-i prepar o Paella de marisco , cum nu i-a gãtit niciodatã mã-sa-n izba cea patriarhalã de pe malul de la capãtul lumii, cu mesteceni colhoznici fruntaşi, al Pripeatului!

Ceea ce am şi fãcut, instalându-l pe frumosul meu Tony cu neruşinare, fãrã ca mãcar sã-l mai informez pe Bill, în încãpãtoru-mi iatac de la Villa Panthera Rosa, a cãrei bucãtãrie istoricã, dotatã cu multe tigãi, oale, tãvi şi cratiţe datând din secolul al XVIII-lea, parcã mã şi îndemna sã-mi etalez pânã şi faţã de botosul Gorilã, în nopţi de singurãtate şi nostalgie, calitãţile mele culinare înnãscute!

Fun durile rotunde de aramã, alamã, aluminiu sau inox strãluceau în panoplia de deasupra cuptorului clasic, triumfãtor ca o fanfarã staţionatã pe debarcaderul de dupã promontoriul nudiştilor la sosirea în vizitã de prietenie a flotei americane… Am preparat ma i întâi, sub ochii uimiţi ai instructorului de bodybuilding şi de caiac cu vele, o delicioasã supã din cap de peşte de stâncã şi coadã de peşte de plajã, cu ceapã roşie de apã, foi de dafin din Israel, sare iodatã, şofran de Sfântul Munte Athos şi tomate p r unişoarã bulgãreşti, iar pentru gust deosebit la sigur, am pus condimente de Bali şi un spornic concentrat de supã de peşte importat de firma Aristocrata tocmai din Alaska. Totodatã, înhãţând din cui eficienta megatigaie specialã, paellera, am perpelit cam un minut, cu muguri de bambus şi cu urechi-de-lemn, nişte gambe, nişte langostine şi câteva degeţele roşii de recif în ulei de mãsline virgin.

Între timp, puternic emoţionat, Tony, dupã ce a ascuţit bine cuţitul japonez, s-a apucat sã porţioneze şi sã mãrunţeascã o sepie şi un calamar, însãrcinându-mã pe mine, când au devenit aurii cum ne erau şi perspectivele, a adãuga, într-o primã fazã, pãtlãgele sârbeşti mixate şi cãţeii de usturoi feliaţi foarte fin, în a doua boiaua ungureascã importatã pe insulã do a r de firma noastrã, în a treia orezul chinezesc, iar în final, preexistenta supã de peşte încã nerãcitã, personalizând-o iarãşi cu usturoi feliat.

Am lãsat totul pe foc, perpelindu-ne c-un fast-sex chiar pe masa de bucãtãrie în miresmele irezistibile şi insinuante ale fructelor de mare, dupã care am adãugat zâmbitori şi curaţi la suflet deja preparatele gambe, langostine şi degeţele, precum şi douãsprezece midii şi trei stridii a cãror semnificaţie profeticã, fãrã a recurge la tâlcuirea asistatã de Mãicuţa Penelopa şi de Pãrintele Nicanor, mi-a fost revelatã de zei abia de curând, anume cã scris ne era sã ne iubim noi cel puţin doisprezece ani, cât avea termen de garanţie amorul nostru, în medie anualã strãduindu-ne s-o facem de câte trei ori de la un prânz la altul!

De data asta, n-a mai fost fast-sex, nu pe masa ci pe gresia cãlduţã din bucãtãrie, ci un parteneriat cât fiecare sã poatã lua tot ce simte cã-i trebuie, dar numai bine cã între timp a scãzut de tot supa de peşte şi ne aştepta în paellera o Paella de marisco perfectã, cum nici îmbuibaţii exploatatori ai sãracilor nu înfulecã pe yachtul Progress sau la Castor şi Pollux în separeuri, deoarece nimeni nu le-o gãteşte vreodatã cu adevãratã dragoste!!!

Era lunã plinã, deci am fãcut sex cu Tony toatã noaptea, trãind clipa pe principiul certitudinii a mai mult decât nimic.

Mişa, Vanessa, Bill, Gorilã şi atâtea vipuri de ambele sexe, care pãreau zdruncinate de bi-sex-appealul meu dispãruserã ca mãgãruşii insulei în ceaţa emanatã de la poalele vulcanului spre crater, rãmânând cu mine nu întâmplãtor ci prin luptã dreaptã tocmai stripperul Tony, instructor de fitness şi bodybuilding ale cãrui volume atât de diferite de ale mele mã dezbisexualizau la fiecare poziţie mai fotogenicã în care-şi etala frumuseţea clasicã a muşchilor sãi autoconstruiţi dupã gust fibrã cu fibrã, aplecându-mi orientarea când într-o parte când în alta, ca la schi nautic...

Iar când a bipbipuit deşteptãtorul, am dat-o Rãului de firmã, pentru prima oarã de la angajarea miraculoasã de pe plajã, şi m-am întors pe partea ailaltã, partea cu Tony al meu, sã se descurce femeia de serviciu cu clienţii şi partenerii: şi dacã eram bolnavã ce fãcea?!

M-am sculat pe la prânz, singurã, somnoroasã şi calculând chiorâş cam cât timp telefoanele firmei vor fi sunat în draci, dacã era sã mã iau dupã cum mi se zbãtea în poşetã mobilul, setat sã vibreze el, sãracul, dar nu l-am auzit deloc-deloc, asurzitã de vibraţiile inimii mele!

Dinspre istorica bucãtãrie, veneau arome îmbietoare.

Într-un vas de Jena, f ierbea transparent somonul la foc mic. În tigaie sfârâiau creveţii. Un rac stacojiu era aproape gata în cuptor, cu suita sa de scoici înecate în sosul de vin alb. Iar dintr-o oalã cu smalţul ciobit, al cãrei capac sãlta ritmat sub forţa de secol XIX a abu r ului, râdeau la mine boabele lãptoase ale porumbului românesc bine fiert.

Tony, adorabil cu şorţul de bucãtar peste şliţ, tocmai desfãcea cu grijã sã nu se taie conservele de ton thaylandez.

Eu n-am avut decât a cãuta în haosul din cãmarã un bol din semicristal, pentru a îngrãmãdi împreunã în el, toate bucuriile mãrii care fãceau obiectul de activitate principal al firmei Aristocrata, amintitul somon fragmentat încât sã dea salatei culoarea dominantã, scoicile, porumbul românesc, tonul, creveţii, în mijl o c, ca pe un tron imperial, venerabilul rac stacojiu, adaos de icre negre, icre de peşte spadã şi icre de Manciuria, lãptucã mediteraneanã, oţet din mere, ulei de mãsline virgin, felii de lãmâie, ketschup…

Totul era nespus de bun, dar cantitãţile atât de mari încât ezitarãm şi întârziarãm în sãrut.

Pãrea cã nu mai aşteptãm decât sã chemãm, pe geam ca la bloc la Berdicev, copiii de jos de la joacã sã urce la masã!

N-am mai trecut deloc pe la firmã, lãsând afacerile sã se descurce prin accesarea cãsuţelor poştale, prin mesageria electronicã şi prin mormãitul de nemulţumire al faxurilor.

Am ajuns o neconştiincioasã!

Dimineaţa urmãtoare m-a trezit soarele lângã Tony, care, simţindu-se epuizat, nu s-a mai sculat nici el sã pregãteascã dejunul.

Discul orbitor e ra înzecit de reflexiile sale în fiecare val. Cerul însuşi iradia şi te silea sã închizi ochii. Furtuna se transformase în aceastã luminoasã, albastrã dezlãnţuire de energie sub altã formã.

De fapt, continua.

Cu toate acestea, bãrcile pescãreşti plecaserã de mult în larg.

Tocmai se întorceau unele, încãrcate, spre cherhanale, gata sã se scufunde de atâta pescuit miraculos. Se auzea cântecul voios, nu al pescarilor înşişi cum s-ar fi întâmplat acum un secol, ci al tranzistoarelor sau al casetofoanelor, minuni tehnice achiziţionate pierzând capacitatea de a valorifica frumoasele voci cu care-i dãruise Domnul pe oameni de la începutul începuturilor.

Un yacht, celebrul Progress , inaccesibil mie nici mãcar în vis pânã sã-l cunosc pe Bill, traversa linia agitatã a mãrii de la vest cãtre est, îndreptându-se spre Creta grecului Zorba cu o gaşcã de fericiţi, unii de-a dreptul necunoscãtori de suferinţa lumii, cum m-am putut convinge, alţii dimpotrivã hotãrâţi a chefui cu atât mai dezlãnţuit cu cât aveau ştiinţã de spre nestatornicia Norocului.

Pe antena parabolicã se opri un porumbel negru cu ochi de rubin şi cu picioruşe roşii ca sângele, dar eu eram odihnitã şi fericitã.

Mi-am întors privirea spre camera dragostei noastre, constatând un fenomen ciudat din cale afa rã.

Lumina era altfel , alta decât în mod obişnuit, o luminã care sublinia puternic contrastele, cum realizezi eventual la un monitor. Ceea ce în tabloul cu stânci fusese albastru, acum era negru, cãsuţa cu var roz era albã cadaveric. Livezile de portocal pãreau albastre, iar fuioarele de flacãrã ale chiparoşilor se transformaserã în prelungi flãcãri negre-negre.

Iar dincolo de porumbel, parte în rada portului, parte desfãşuratã pânã la orizont, se zãrea o flotã americanã trecãtoare în vizitã de prietenie întinatã, poate, doar de înjurãturile somnoroşilor la adresa unui portsamoliot de pe care veneau şi plecau bombardiere şi elicoptere grele cu diferite misiuni.

Ah, cum îmi bãtea inima! Şi cum strãluceau ochii mei de lumina seducãtoare a profitului! În timp ce creierul se strofoca a gãsi soluţii de oprire a acestor clienţi serioşi cãrora firma Aristocrata le-ar fi putut furniza, indiferent de grade, atâtea delicatese proaspete!!!

Contrar educaţiei primite la grãdiniţã, îi iubeam pe apãrãtorii Libertãţii pr etutindeni în lume.

Ca levantinã pe Insula Erossa înţelesesem pe deplin cã Libertatea este mãsurabilã prin numãrul de opţiuni. Iar eu eram bogatã. Aveam cu ce sã-mi bat capul, variante destule, o listã lungã de aşteptare, din care sã aleg în funcţie de ceea ce simt: Vanessa, Tony, Bill, Mişa, Gorilã… Şi apoi lunga listã de numere telefonice de pe mobil. Şi, dacã tot nu-mi gãsesc fericirea, ar fi şi teancul de cãrţi de vizitã crescut masiv peste al animatoarei, de când am ajuns managerul firmei Aristocrata, importator-exportator de fructe de mare, de pigmenţi alimentari, aditivi şi arome, ca şi de alte delicatese.

Pãrerea mea generalã fiind cã devenisem indispensabilã, în bisexualitatea mea perfect imparţialã, atât lui Bill cât şi Vanessei.

Eram fetiţa lor blondã şi trebuia sã-i împac.

Chiar dacã mã îndepãrtaserã de ei, plasându-mã în sinistra casã cu atlanţi din mijlocul sãlbãticitului parc ca la un orfelinat.

Parcã pentru a mã face sã suport mai uşor nenorocul de a nu-l avea pe Bill lângã mine pânã la adânci şi fericite bãtrâneţi, soarta îi dãduse acum acest ridicol pas ţanţoş şi uşor mecanic, pas ca de soldat prusac.

Un pas mecanic, totuşi organic, un pas de gândac!

Un pas nesigur, ca de pui de gazelã, abia fãtat şi care trebuie totuşi în câteva minute sã alerge mai repede decât numeroşii prãdãtori din jur, fiinţe damnate, care exercitã un fel de control al calitãţii şi fiabilitãţii produselor, permiţând ca selecţia naturalã sã ne împingã spre acea perfecţiune deplinã prevãzutã în planul divin.

Un bãrbat cu un asemenea defect nu poate fi un bun tãtic, nu poate avea o progeniturã de elitã, mã gândeam, împrumutând tocmai cruzimea lui Bill, ideile lui dure, de atâtea ori afirmate şi pe care, din prea multã dragoste, mi le însuşisem deşi erau complet contrar e valorilor mele!

Va sã zicã mã bucuram de fericirea lor şi în acelaşi timp îmi pãrea rãu de Bill, mai ales acum când gândea corect şi pãrea sã-şi fi revenit din paralizie şi, ca amant, sã fi reintrat în cea mai bunã formã din câte era rezonabil sã i se pretindã.

Hãituit dintotdeauna de paparazzi, iar de la naufragiu încoace de posibili racheţi de-ai lui Mişa, de obscuri recuperatori şi killeri, durul american simţi cã trebuie sã se revanşeze pentru cât l-am iubit şi cã i-am redresat firma, aşa cã fãrã vreo vorbã mã puse într-o joi pe fotoliul canapea ca pe o capotã, fãrã a-l mai întinde şi fãrã sã se mai dezbrace, trãgând doar cu fermitate fermoarul şliţului, gonind aşa ca nebunul desigur de teama Vanessei, care se anunţase şi ea prin emanaţiile barului acvatic de sub balconul nostru de tristã amintire.

Totodatã, îmi mãrturisi rugãtor cã, dacã mi-o doresc şi mi-o doresc, el îmi trece pe numele meu firma Aristocrata , cu tot cu casa cu atlanţi, pentru cã i s-a acrit, e sãtul, şi aici şi-a scos degetul şi a arãtat, pânã-n gât de ea!!!

Absolut acelaşi gest de saţietate al degetului îl avu peste o orã fascinanta Vanessa, însã pe întinsa ca o legãnatã mare roşie canapea, dar tot în graba mare, ea lãsându-mi pe numele meu, dacã-mi trebuie şi le expediez lor regulat la Baltimore acelaşi procent din profit ca de la firmã, Crama Balcic ca amintire , unde ne plãcusem noi douã bisexuale lacome de la prima vedere, pe când mã intoxicam cu emanaţiile ei şi se cânta teribilul blestem antic asupra nelegiuitului care iubeşte şi lasã dupã ce cu inconştienţã i-a jurat partenerei legãmânt cã numai ea e prima şi mai ales ultima, sã nu mai râdã, sã nu mai râdã deloc, pentru cã el nu pleacã !

Cum dracu sã mai poatã pleca? Unde sã se ducã un fraier?

Cum unde, Veronico? Sã aducã flota americanã la sud de Levant!

Pentru un furnizor atât de serios şi-ntr-un real progres, ca firma Aristocrata!

Într-o viziune two frames, profund materialistã, dialectic schizofrenicã, încãpãtoare, îl vedeam ducându-se cu fascinanta Vanessa de toartã ca o amforã şi îl strãvedeam concomitent ca şi fãrã ea, într-un viitor foarte apropiat corectându-şi prin voinţã şi exerciţiu american pasul ãla prusac de gândac, pentru a apãrea, iarãşi solo, pe Corso, plin de sine ca un cocoş, legãnându-şi ca un şcolar din B altimore elegantul laptop bleu, din piele de crocodil cu mâner de fildeş, fredonând şmechereşte piesa You Look Divorced din repertoriul unei trupe mai puţin cunoscute în Levant, Anal Cunt, şi rumegându-şi nervos chewing gum-ul albastru binemirositor a menta selvatica şi a job pentru o alta ca mine, blondã, din Berdicev şi expertã în ştiinţele comunicãrii, nici prea curvã, nici prea fraierã şi nici prea securistã.

Cât despre frumosul Tony, pesemne tot Vanessa îmi indusese cu emanaţiile ei o fricã nebunã, o teamã lucidã, o obsesie indecentã cã nu voi mai fi nicicând pregãtitã psihologic sã întâlnesc un client, o clientã, o partenerã sau un partener cu care sã mã potrivesc biologic atât de bine la pat (un fel de a zice incomodului birou de la firmã dupã ce a m scos fotoliul cã nu mai aveam loc de noile bibliorafturi!). Gãtea exemplar, inclusiv salata de fructe de mare cu ingredienţi naturali Aristocrata, şi eram profund convinsã cã, cel puţin o vreme, el va fi un bãrbat de casã perfect ideal, încadrat în canon ul antic.

Şi mi se jura mişcãtor tuşant cã deşi fusese cândva încurcat nautic cu Bill pe Insula Erossa, fiind recent în convalescenţã dupã testul angajant de pe plajã şi intrând în clandestinitate pânã la a-şi lua o strãlucitã revanşã asupra trãdãtorului Gorilã, nu apucase nici a se da la Vanessa, nici a se da Vanessei cum pretindea ea cu insistenţã şi emanaţii.

Cu toate acestea, eram înclinatã sã presupun cã în bisexualitatea noastrã purã ca raţiunea practicã a puterii de judecatã de care dispune omul când nu se cãlãuzeşte doar dupã ceea ce simte, nimic nu ne-ar fi putut împiedica sã o facem odatã şi odatã pur şi simplu în trei-patru! Dacã nu chiar în cinci-şase !! Dacã… dacã dupã recuperarea gorilei ar fi descins, de la Berdicev pe Insula Erossa, spre a trãi clipa în procesualitatea ei integratoare, şi comodul Mişa!

Îndrãznind eu a spera cã, importând din estul încã sãlbatic un bãrbat de o rarã puritate, cu certitudine exploziv acumulatã în lipsa mea, am fi putut realmente atinge fericirea toţi din aces t quadrilatero d'universo d’ amore , fericirea cu F mare, la standardele de calitate cum o concepeam numai eu, micuţa Vera, Veronica, o ambiţioasã smeritã, fãrã a fi totuşi nici curvã, nici naivã, nici kaghebistã, ci doar o blondã superbã şi elegantã, respirând prin toţi porii cu toatã vitalitatea Rãsãritului, ca una ce mã împreunasem şi cu el, şi cu ea, şi cu el, numai cu gorila nu, şi cu leneşul Mişa, aşa cã vorbeam în deplinã cunoştinţã de cauzã referindu-mã la plusurile şi minusurile tuturora, acumulate din anticipãri rele şi deprinderi proaste, ca nişte datorii la un furnizor, atâta vreme cât se ocupaserã fiecare, orbeşte, doar de afacerile sale, uitând a mai trãi clipa în plenitudinea a tot ce ne poate ea adãuga.

Rãmânea numai ca Vanessei sã i se facã prin acumulare dor de mine! Dupã ce avea sã-i nascã pe cei doi gemeni deja porecliţi de surioara lor ca spicul de grâu Castor şi Pollux, dupã ce Pãrintele Nicanor anticipase cã primul va moşteni, cãsãtorindu-se inteligent, turnul cu acelaşi nume, iar Maica Penelopa strãvedea cã se va privatiza levantin al doilea în al doilea.

Cât despre Bill al meu, sã fie sãnãtos! Cãci pe statornicia bãrbaţilor, din instinct nu am pus accent niciodatã şi nici nu mi-l voi pune. Ei au o mentalitate de consumator insaţiabil, aşa cã trebuie sã le tai cu drujba macaroana când te hãrţuiesc cel mai tare, cãutând sã te subjuge detaliu cu detaliu. Ei nu sunt mult diferiţi de Chliton, cotoşmanul cel negru Maicii Penelopa, care vampir energetic a devorat pãsãrica ce trecea ca fulgeru l printre coloanele antice şi cu toate cã se lingea graţios pe bot cu obscena-i roşie, roz şi delicatã ca o petalã de trandafir bulgãresc limbuţã, a uitat imediat pãcatul sãvârşit, spre deosebire de fidelul dulãu pitbull Glans, care în viaţa lui n-a uitat v reodatã ceva, acumulând acea privire demonic întunecatã, de gazdã a cine ştie cãrui Satan rãtãcitor fãrã de ţarã!

Aşa cum de comun acord mã preveniserã binefãcãtorii mei consilieri, acest cuplu primordial şi indestructibil pãrãsea totuşi Insula Erossa, angajându-se-ntr-o aventurã spiritualã palpitantã: regãsirea bazelor fericirii la Baltimore!

De fapt, Bill, de origine dintr-o familie mult mai bogatã decât îmi închipuisem pânã sã deduc din arhivele firmei elementele ei de evaziune fiscalã, nu fãcuse pe Insula Erossa, pe firma Aristocrata şi pe mine decât niţicã practicã.

La Baltimore abia, cu nevasta-i eternã, avea sã refacã totul zi de zi ceas de ceas şi în proporţii de masã, rulând un capital de importanţã planetarã, globalã.

I-am condus dis-de-diminea ţã la ferryboat cu Tony, care observã lãcrimând sub puterea bisexualã a zeilor şi zeiţelor olimpice cât de armonios e structuratã lumea noastrã prin lucrarea cea dumnezeiascã, fiind instructiv de subliniat cum n-am fost eu niciodatã pãrãsitã de noroc chia r în suspansul celor mai neaşteptate rãsturnãri de situaţii, binefãcãtorilor spirituali şi insulari, Mãicuţa Penelopa şi Pãrintele Nicanor, substituindu-li-se la timp, cu timpul, pe mãsura creşterii poftelor şi posibilitãţilor mele de a trãi certitudinile c lipei, binefãcãtorii materiali şi globali, fascinanta Vanessa şi durul Bill, spre parteneriatul cãrora mã cãlãuzise ca o buburuzã o nemuritoare minge roşie cu buline negre în vreme ce, acum înfiatã de ei şi transferatã de la orfelinat la un grup şcolar din Baltimore, o puştoaicã goalã şi îmbufnatã, blondã ca spicul de grâu din împrejurimile Jitomirului, tocmai caligrafia, cu picioruşul fin cu unghiuţe lopãţele de viitoare topmodelã rasatã, în nisipul negru vulcanic cu reflexe sidefii, magicele iniţiale: V W V.

Adicã: Veronica, William, Vanessa!

Cãutam nostalgic din ochi spre promontoriul nudiştilor nucul vârstnic sub care trãisem cu Vanessa, în jeepul argento metallizzata plutitor pe roiuri de fluturi mov orhidee, clipa la superlativ în procesualitatea ei î nmatriculatã la Fiesta Nucilor Verzi în itinerarul meu spiritual şi, nu puteam sã mã abţin, de durul Bill râdeam, râdeam, iar Tony, înlãcrimat ca o domnişoarã blondã cu o şuviţã rebelã clãtinatã totuşi pe aripile brizei marine matinale, dupã ce se canonise ore întregi la coafor, îmi jura uneori legãmânt sub un smochin roditor sau neroditor.

Privirile de farmec încãrcate, pânã şi-au fãcut plinul, operativ ca de cãtre un electrostivuitor din antrepozitele firmei Aristocrata, mi le-am întors atunci cãtre feminitatea pãmânteascã de Geée a craterului, încântatã cã roua insulei paradisiace, care-ţi aburea instantaneu parbrizul jeepului ca un clocotitor oftat de dragoste, se înãlţa acum spre slava cerului, lãsând necunoscãtorilor vulcanului, turiştilor nou veniţi , impresia cã e în activitate şi fumegã neobosit şi o sã erupã în minutele urmãtoare gemând de plãcere, ca şi cum toţi masculii speciilor din rezervaţie s-ar uni simultan cu partenerele şi clientele lor. Dealtfel, un splendid rãsãrit de soare dãdea culori d e un optimism nemaivãzut paradisiacului peisaj al Insulei Erossa, de la vãlurita oglindã turcoaz purpurie a mãrii la înmiresmatele cingãtori alb-verzi-oranj ale livezilor de portocali.

Înfioratã, nedormitã şi ţinând post, în loc sã plâng de atâta emoţie esteticã, m-am pomenit cãscând feroce ca Glans, pitbullul pãrintelui Nicanor, sau poate doar ca graţiosul Chliton, cotoiul Mãicuţei Penelopa, oricum cu o impotolibilã sete de viaţã, sorbind aerul cu o lãcomie de peştoaicã pe uscat, cu o nãzuinţã sãlbaticã, b estialã în naturaleţea ei, de a trãi clipa pofticios total ca o fecioarã anticã, crescutã de bunicuţe şi mãtuşi fanaticã-n neîncrederea-n mâine şi mironosiţã-n cultul certitudinii fericirii de azi, certitudine care întotdeauna este ceva mai mult decât nimi c, oricât te persecutã Soarta silindu-te uneori sã te satisfaci singurã prin sfânta muncã pe o insulã altminteri paradisiacã.

– Deja m-ai fãcut fericitã! şoptii eu cu smerenie, gândind la Bill, cã poate regretã, odatã scãpat din vamã şi ajuns pe pistã la samoliot cu Încãlţata de toartã, limitarea serialului nostru de amor doar la câteva episoade, şi alea sãrace, printre picãturi. Te iubesc aşa de mult încât ar trebui sã ţi se facã fricã! rostii însã cu şi mai multã tandreţe, oftând cu dor printre trandafi r ii bulgãreşti sofianici aproape sãlbãticiţi din parcul Villei Panthera Rosa, amintindu-mi de fascinanta Vanessa şi de emanaţiile ei atât de dulci încât mi s-a tãiat rãsuflarea ca de pumnii lui Mişa, mi-au amorţit mâinile şi l-am rugat pe Tony sã bage el j eepul în garajul nostru.

Mierlele, privighetorile, rândunelele, presurile, sturzul şi pitulicea din romanticul decor al casei cu atlanţi îşi continuau utrenia lor fãrã de pãcat, întrecându-se cu rozele, caprifoiul, rozmarinul, crinii şi orhideele mov în a-l slãvi şi lãuda şi preamãri pre Creatorul pentru lucrarea sa, iarã soarele, cu faţã prietenoasã ca un aerostat roşu ancorat deasupra mãrii brãzdate de ambarcaţiunile pescãreşti, în timp ce albatroşii mediteraneeni se interpuneau ca nişte pete dalmaţiene între mine şi sfera-i de foc, îmi dãdu ciudata iluzie opticã 3D, extrem de semnificativã pentru cine ar ghici viitorul, cã Neptun însuşi a luat în trident ca-n frigare acea minge roşie cu buline negre înecatã de american când a naufragiat cargoul Zarea şi acum o tot împinge tandru în sus, sã se bucure de ea şi colegul sãu Uranus, zeul cerului albastru, cu atâta inestimabilã recunoştinţã omagiat în Levant odinioarã, pre când mai exista iubire şi milã şi iarbã-iarbã pre pãmânt şi zeii mitici le dãdeau aproap e de toate aproape la toţi pãmântenii sub soarele roşu, nu ca azi când e naşpa cã se degradeazã babilonic limbile, va sã zicã literatura nu mai e funcţionalã nicãieri cât economia de piaţã, de-au privatizat îmbuibaţii pânã şi dragostea, scriind pe ea PROPR I ETATE PARTICULARÃ şi reuşind a-i manipula pe toţi muritorii cã dacã banul nu e, nimic nu e…

Brenda's LINKS: